Citate de Aleksandr Blok

Ah, tristete! Ne petrecem jumatate din viata asteptandu-i pe cei pe care ii vom iubi si cealalta jumatate parasindu-i pe cei pe care ii iubim. (Grămada de pietre) © CCC

Cine iubeşte, acela se şi teme; iubirea este un vas al suferinţei; în iubire îşi au rădăcina suferinţele; renunţă la ele şi trăieşte fericit.

Prea multe păsări cardinale

Între iluzii se rotesc,

Contaminînd cu ascensoare

Misterul nostru pămîntesc.

 

Îmbătrînim de fericire

Într-o mansardă fără flori

Dresînd păpuşi fără adresă

Pentru serbările din zori.

 

Visăm frumos aceeaşi moară

Ascunsă-n tragicul bufon

Şi măcinăm aceleaşi lacrimi

Când dau părinţii telefon.

 

Sîntem lucizi pînă la sînge,

Nedespărţiţi pînă la cer

Şi nici nu ştiu după iubire

Ce se cuvine să-ţi mai cer.

 

E prea frumos la tine-n suflet,

E prea tîrziu la mine-n gînd,

Împărtăşim aceeaşi taină,

Dar nu se ştie pînă cînd.

 

Cuvintele îşi pierd căldura

Într-un sărut de protocol

Şi tot mai vinovate păsări

Dau eşafoadelor ocol.

 

Sub fruntea mea se face noapte,

În ochii tăi se face zi

Şi renunţăm să mai cunoaştem

Ce stele ne-ar putea păzi.

 

Pecetluim cu definiţii

Aceste stranii convorbiri,

Rememorînd la despărţire

Balada blondelor iubiri.

(Balada blondelor iubiri, vol. Înalta fidelitate, 1977)

Mireasă dulce, Te-ador când plângi, Cum roua curge Pe flori adânci!   Cu-o primavară Ce-i bun s-a scurs, Dar roze-apară Pe-al Vremii curs!   Bălaia, bruna De-ales e greu? Plăcerea-ntruna E-al lumii Zeu.

Viata este o floare. Dragostea este mierea din ea. © CCC

Viata nu poate fi inteleasa fara multa generozitate, nu poate fi traita fara multa generozitate. Dragostea constituie adevarata explicatie a celor ce se petrec pe lumea asta, indiferent care o fi explicatia celor ce se petrec pe lumea cealalta.

Cu toţii suntem atât de temători, cu toţii suntem atât de singuri, cu toţii avem atât de mult nevoie din afară de asigurarea propriei noastre demnități de a exista. Așadar, pentru o vreme, dacă o astfel de pasiune se va împlini, bărbatul va obține ceea ce dorește. El va primi sprijinul moral, încurajarea, eliberarea de sentimentul de singurătate, asigurarea propriei sale valori. Dar aceste lucruri trec; inevitabil trec precum trec umbrele peste ceasurile solare. E trist, dar aşa e. Paginile cărţii vor deveni familiare; frumosul colţ de drum va fi fost străbătut de prea multe ori. Ei bine, aceasta este cea mai tristă poveste. (Un bun soldat. Povestea unei pasiuni) © CCC

Ce a fost el, pentru mine, în ultima etapă a vieţii noastre? Preşedintele (Uniunii Scriitorilor). Un preşedinte bun pentru obşte şi care pentru mine n-a existat în nici un fel şi eu n-am existat pentru el. […] Cine a fost acest om extraordinar, bestial, uman, laş pînă la ultima degradare, puternic, gîlgîitor, de o vitalitate ce părea veşnică, acest bărbat pe care l-am iubit cu patimă şi cu dorinţa de a muri la despărţire, şi cu dorinţa chinuitoare de a avea un copil de la el, un bărbat pe care l-am purtat în sînge toată tinereţea mea, cînd am fost şi cînd n-am fost cu el, pe care l-am urît, pe care l-am dispreţuit, admirat… (Însemnările mele, 1974) Anul 1932 este anul în care, în Însemnări, apare pasiunea poetei pentru cunoscutul gazetar şi scriitor de stînga Zaharia Stancu. Tînăra de 18 ani, care colabora la revista Azi, editată de Zaharia Stancu, este prinsă în jocurile dragostei cu un bărbat mult mai experimentat, cu 12 ani mai în vîrstă, pentru care, probabil, episodul era încă o aventură. Deşi autoarea nu este naivă şi notează, pe 20 septembrie 1932: „Ce-o să se întîmple între mine şi S.? […] Prietenia noastră, ca să-i spunem aşa, nu poate duce la nimic. Nu numai atît. Presimt că ruptura o să vină curînd şi violent“, raporturile cu Stancu vor evolua furtunos, pe durata mai multor ani, într-un amestec de zbucium dramatic şi dorinţă de răzbunare.

Nu te opri acolo unde nu poţi iubi.

Flacăra acestei inimi, soarele acestor ochi, Viața vieții mele, sufletul sufletului meu, află că doar o rază de pe chipul tău poate sparge marmura și arde diamantele. (Adonis) © CCC

Așa cum o floare își oferă parfumul oricui se apropie de ea sau o folosește, tot așa și iubirea din noi radiază către toți și se manifestă ca o slujire spontană. © CCC

Îndrăgostiții nu se întâlnesc în vreun loc anume… Sunt unul în celălalt în fiecare clipă.

Inima fără iubire e ca o grădină fără flori. Proverb francez © CCC

Dragostea este darul pe care Zeii l-au dat Oamenilor singuri de sub cer.

Există în orice iubire intalnirea a doua iubiri care se cauta, se descopera, se amplifica, se pierd sau se completează pentru a crea, dincolo de intalnire, o durata, o vitalitate, un plus al existentei. © CCC

Cea mai fierbinte dragoste are cel mai rece sfârșit.

Tocmai acum, tocmai acum când o iubesc cel mai mult, tocmai acum am mințit-o. Tocmai acum, tocmai acum când ea ține cel mai mult la mine, tocmai acum am umbrit-o. Tocmai acum, tocmai acum când ea se gândește la mine, fluier a pagubă. Tocmai acum, tocmai acum când ea e cea mai frumoasă de pe lumea stelelor mele, orbesc. Tocmai acum, tocmai acum când îi simt grația străbătând toate zidurile orașului, surzesc. Tocmai acum, tocmai acum când simt că ei îi este dor de mine, îmi jignesc prietenii nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea. Tocmai acum, tocmai acum când ea își calcă de drag de mine rochia în carouri, eu stau și curăț lănci cu benzină ca să le azvârl în animale și în vulturi. Tocmai acum, tocmai acum când ar fi trebuit să fiu cuprins de o tandră alergare, mă prelungesc în vis de frica de a fi fericit. Tocmai acum, tocmai acum când ea iradiază de lumina inimii ei, citesc despre toate novele și toate stelele explodate și mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraș și mă asfaltez și mă îmbrac în ninsoare și gheață, mai ales în gheață, mai ales în gheață, mai ales în gheață, ca ea, scumpa și divina de ea trecând să alunece și să cadă și să-și rănească glezna, pe care, doamne, de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o. La urma urmei, cine are curajul să sărute o gleznă dacă ea nu șchioapătă?! (Ea)

Atingerea absolutului e fericirea supremă, iubirea împlinită e doar o treaptă spre fericire.

Gelozia este un lucru teribil; seamana cu iubirea, dar e contrariul ei; nu vrea binele obiectului iubit, ci dependenta lui si triumful asupra lui. Iubirea este uitarea de sine; gelozia este forma cea mai pasionata a egoismului; exaltarea EULUI, despot exigent, vanitos, care nu poate sa se uite pe sine si sa se subordoneze.

Singurii ochi frumosi sunt aceia care te privesc cu tandrete. (traducere CCC - Copyright ©2012)