Citate de Alphonse de Lamartine

Dragostea e o poveste în care femeile cinstite se comportă precum cocotele, iar cocotele se comportă ca femeile cinstite.

Cea mai mare iubire este iubirea unei mame, apoi, vine iubirea unui câine și mai apoi, iubirea unui iubit. Proverb polonez © CCC

In dragoste, cuvintele fac minuni: nici o inima nu rezista farmecului lor.

Adevaratul anotimp al iubirii e atunci cand credem ca numai noi putem iubi, ca nimeni n-ar fi putut vreodata iubi astfel inaintea noastra si nimeni nu va mai iubi la fel dupa noi.

Iubirea nu aduce nici un dar mai generos decat aripile sale.

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie în jurul pieptului, în jurul tâmplelor, mereu fragedă, mereu unduitoare?   De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă ca firul de iarbă ce taie în două luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...   De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic, soare căprui răsărindu-mi peste umăr, trăgând după el un cer de miresme cu nouri subţiri fără umbră?   De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat, care-n loc de sunete goneşte-n jurul inimii mele o herghelie de mânji cu coame rebele?   De ce te-oi fi iubind atâta, iubire, vârtej de-anotimpuri colorând un cer (totdeauna altul, totdeauna aproape) ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger. (Cântec fără răspuns)

Oricat ai fi de pretentios in dragoste, ierti mai multe greseli decat in prietenie. (Caracterele - Despre inima)

În viaţă există o singură fericire: aceea de a iubi şi de a fi iubit.

Nu este atat de important sa fii iubit, ci sa iubesti tu cu toata puterea si cu toata fiinta.

Ar fi un subiect curios de cercetare şi studiere acela de a stabili dacă ura şi iubirea nu sunt în fond unul şi acelaşi lucru. Fiecare din ele, în cea mai dezvoltată formă a lor, presupune un grad ridicat de intimitate şi de cunoaştere a inimii; fiecare face pe un individ să depindă de alt individ în hrana lui sufletească sau spirituală. Atât cel ce iubeşte cu pasiune, cât şi cel ce urăşte nu mai puţin pătimaş se simt deopotrivă de pierduţi şi părăsiţi când obiectul pasiunii lor dispare. Din punct de vedere filosofic deci, cele două pasiuni par esenţial identice, cu singura deosebire că, din întâmplare, una ne apare scăldată într-o strălucire cerească, iar cealaltă într-o lumină sumbră şi sinistră. (Litera stacojie)

Știu să împărtășesc doar dragostea, nu ura. (Antigona)

Viata nu poate fi inteleasa fara multa generozitate, nu poate fi traita fara multa generozitate. Dragostea constituie adevarata explicatie a celor ce se petrec pe lumea asta, indiferent care o fi explicatia celor ce se petrec pe lumea cealalta.

Prolog Calea-i pieptișă. Eu urc ne-ncetat. Seara-i sublimă. În poartă îți bat. Bat - dar, distantă, tu nici nu tresari Și peste tot nestemate presari. Cine-a dat foc? Oare cine-a-ndrăznit? Turnu-i de Însăși Regina zidit. Orice căluț de pe brâul sculptat Scapără flăcări, ca fermecat. Sus se avântă cupola,-n azur, Joacă-n ferestre văpaia din jur. Dangăt de clopot. Veșmântu-asfințit De primăvară-i acum aurit. Tu m-așteptai ca să vin la apus? Poarta-i deschis-o? Focul l-ai pus? (Volumul ''Versuri despre Preafrumoasa Doamnă'', 28 decembrie 1903) (Traducere de Emil Iordache)

Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata. Daca ura celorlalti - covarsitoare uneori -, invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat.

Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai intalnit.

Era îndrăgostit până peste cap de o tânără la fel de aproape ca mâna lui și la fel de îndepărtată ca o stea, iar pentru moment era suficient să fie acolo unde era ea. (Aripile războiului) © CCC

Ceea ce credem a fi iubirea noastra, gelozia noastra, nu-i una si aceeasi pasiune continua, indivizibila. Ele sunt alcatuite dintr-o infinitate de iubiri succesive, de gelozii diferite si efemere, dar care, prin multitudinea lor neintrerupta, lasa impresia continuitatii, iluzia unitatii.

Oh! Cat este de crud sa iubesti atunci cand te-ai despartit de fiinta iubita! © CCC

Zorii si amurgul iubirii ti se arata prin incurcatura in care te afli cand te vezi singur cu celalalt.

De mult negru mă albisem De mult soare mă-nnoptasem De mult viu mă mult murisem Din visare mă aflasem Vino tu cu tine toată Ca să-ntruchipăm o roată Vino tu fără de tine Ca să fiu cu mine, mine O răsai, răsai, răsai Pe infernul meu, un rai O rămâi, rămâi, rămâi Palma bate-mi-o în cui Pe crucea de carne Când lumea adoarme. (Dezâmblânzirea)