Citate de Ion L. Caragiale

Iubirea, pentru cine-o preţuieşte, Imbold e faptelor slăvite, Iar frumuseţea e o şcoală-naltă De-alese şi măreţe simţăminte.

Declaratiile de dragoste, facute pentru totdeauna, nu sunt niciodata ridicole atunci cand sunt insotite de smaralde. © CCC

Dragostea este farmecul cantecului pasarilor si cel mai dulce parfum al trandafirului. (traducere CCC - Copyright ©2012)

Dragostea este o bătălie pierdută dinainte. La început, totul este frumos, chiar şi tu. Nu-ţi vine să crezi că eşti aşa de îndrăgostit. Fiecare zi îşi poartă mica încărcătură de miracole. Nimeni de pe faţa Pământului n-a mai cunoscut vreodată atâta plăcere. Fericirea există; şi e simplă: este un chip. Universul zâmbeşte. Timp de un an, viaţa nu este decât o înşiruire de dimineţi însorite, chiar şi în după-amiezile cu ninsoare. Scrii cărţi pe această temă. Te căsătoreşti, cât mai iute posibil - de ce să stai pe gânduri, dacă eşti fericit? Gândurile te întristează, viaţa este cea care trebuie să învingă. (Dragostea durează trei ani)

Nu există nici o țară de pe pământ în care iubirea să nu-i fi făcut poeți pe îndragostiţi. © CCC

Sa iubesti inseamna sa doresti, sa vezi, sa atingi, sa simti, cu toate simturile deodata.

Fiecare pas făcut în iubire oricât de mult ar striga tot în tăcere se va înveşmânta.

Este sfîşiat între două nevoi contradictorii, cea de a se arunca la picioarele tale ca să te adore şi să-ţi mărturisească toată dragostea lui, şi cea de a te răni, de a-ţi face rău pentru a lupta împotriva a ceea ce îi inspiri. Iubirea îl îngenunchează şi îl face să-şi scoată ghearele în acelaşi timp. Acesta este motivul pentru care tu îl torturezi şi îl obsedezi în cel mai înalt grad. (Atentat)

Se pare ca se intampla mai des sa treci de la antipatie la dragoste decat la prietenie. (Caracterele - Despre inima)

Monograma

Motto:

Cernit voi fi mereu, m-auzi,

Singur, după tine-n Paradis.

I.

Brazdelor palmei calea va-nturna

Ca un acar, într-altă parte, soarta.

O clipă Timpul are să consimtă,

Cum altfel, daca oamenii se iubesc.

II.

Port doliu după soare și după anii care vin

Fără de noi și-i cânt pe cei care-au trecut.

Dacă-i aievea.

Vorbite-s timpurile, bărcile ce dulce s-au ciocnit,

Guitarele ce s-au aprins și s-au stins pe sub ape,

Acele „crede-mă” și-acele „nu”,

O dată-n aer și-ncă o dată-n cântec,

Cele doua jivine mici, mâinile noastre

Tânjind pe-ascuns una pe alta să se cațere,

Glastra cu flori în pragul porților,

Și tândarii de mare ce soseau dimpreună

Peste stâncile seci, pe după pârleazuri,

Anemona care mi-a șezut în palmă

Iar movul tremura întreit trei zile deasupra cascadelor.

La ceasul când înserează pe neatinsurile stâncilor

Port doliu dupa straiul ce-am atins și m-a îmbrăcat lumea…

III

Astfel vorbesc de tine şi de mine,

Pentru că te iubesc şi în iubire

Ştiu să intru ca o lună plină, de oriîncotro.

Şi pentru micul tău picior, în nemăsuratele cearşafuri

Să-mprăştii flori de iasomie.

Şi sunt în putere, adormit,

Să suflu şi să mi te duc

Prin sclipitoare treceri

Şi ascunse portice ale mării.

Arbori hipnotizaţi cu painji care se-argintează.

Au auzit de tine valurile

Cum mângâi, cum săruţi, cum spui în şoaptă “ce” şi “hei”,

În jurul gâtului, în radă,

Mereu noi doi, lumina şi cu umbra,

Mereu tu steluţa, iar eu mereu întunecata corabie,

Mereu tu limanul, iar eu, în dreapta, farul

Şi cheiul ud, şi sclipătul de vâsle.

Iar sus, în casa cu cercei de viţă,

Cu trandafiri în buchet, cu apa care se răceşte,

Mereu tu statuia de piatră, mereu eu umbra care creşte.

Tu jaluzeaua coborâtă, vântul care o deschide eu,

Pentru că te iubesc şi te iubesc mereu.

Tu esti moneda, eu religia ce-o schimbă –

Atâta noaptea, atâta vuietul de vânt,

Atâta roua din cer, atât tăcerea,

Marea jur împrejur împărţită,

Odaie a văzduhului cu stelele,

Atâta răsuflarea ta nespus de mică,

Încât nimica nu mi-a mai rămas

Între cei patru pereţi, tavan, duşumea.

Strigăt să fiu, iar glasul meu să mă lovească,

Să-ţi fiu mireasmă, iară oamenii să turbe,

Căci nemaîncercatul şi de aiurea adusul

Nu-l rabdă oamenii.

Şi-i încă devreme, m-auzi,

Devreme e încă în lumea aceasta, iubito,

Să vorbesc de mine şi de tine.

IV Devreme e încă, în lumea aceasta, m-auzi,

Nu-s îmblânzite încă fiarele, m-auzi,

Nici sângele-mi vărsat, nici ascuţitul, m-auzi, cuţit.

Precum berbecele care aleargă pe cer sălbaticit

Şi stinge ramurile stelelor, m-auzi,

Astfel sunt eu, m-auzi,

Şi te iubesc, m-auzi?

Te ţin şi te port şi te-nveşmânt

În straiul alb al Ofeliei, m-auzi,

Unde mă laşi, unde te duci şi cu cine, m-auzi?

Vă ţineţi în potop de mână, uzi.

Enormele liane şi apele vulcanilor,

Va veni ziua, m-auzi, să ne-ngroape,

Iar miile de ani ce vor trece pe urmă,

În sclipitoarele roci ce ne vor preface,

Asupra-le sticlească nemila, m-auzi, a oamenilor

Şi-n mii de ţăndări să ne zvârle, în ape una după alta.

Amarul meu pietriş îl prenumăr, m-auzi?

Iar timpul…

Nu mă mai duc nicăieri, m-auzi,

Amândoi sau niciunul, m-auzi?

Această floare a furtunii şi, m-auzi, a iubirii

Odată pentru totdeauna am cules-o.

Nu-i cu putinţă astfel să înflorească

Pe alt pământ, pe altă stea,

Nu mai este ţărâna, nu mai este văzduhul de noi atins acelaşi.

Şi nici un grădinar n-a norocit într-acele vremi,

Dintru atâta crivăţ şi dintre-atâtea ierni

Să scuture o floare,

Ci numai noi doi, în mijlocul mării,

Din însăşi voinţa iubirii,

Ivit-am o insulă întreagă,

Plină cu peşteri şi stânci submarine şi râpi înflorite.

Ascultă, ascultă,

Cine vorbeşte în ape, cine plânge, auzi?

Cine pe celălalt caută, cine strigă, auzi?

Eu sunt cel care plânge, tot eu cel care strigă, m-auzi?

Te iubesc, te iubesc,

M-auzi?

(Traducere de Victor Ivanovici)

(variantă a părților III și IV)

Dragostea este un sentiment complex, al carui factor esential este duiosia. In dragoste exista un sentiment de slabiciune, o dorinta de a proteja, un imbold de a face bine si de a procura placere - o lipsa de egoism sau, in orice caz, un egoism bine ascuns.

Iubirea pe care o simt pentru o ființă nu pune capăt singurătății mele, ci o îmbogățește, o încântă și o face să strălucească. Alesul, persoana iubită ar fi, în mod paradoxal, cea cu care vreau sa fiu singur. (Spiritul singurătății) © CCC

Singurul mijloc prin care, intr-o clipa, intreaga fiinta a omului poate fi redesteptata, este iubirea.

Sublima nebunie. Iubirea e singura nebunie care justifica viata.

In arta, ca si in iubire, instinctul ajunge, iar stiinta nu raspandeste in preajma ei decat o lumina inoportuna. Desi frumusetea se releva din geometrie, numai sentimentul singur e in stare sa-i surprinda formele delicate.

A iubi înseamnă a admira cu inima; a admira înseamnă a iubi cu mintea. © CCC

Atunci cand flacara iubirii se stinge, ori o aprinzi din nou, ori o lasi balta. Iubirea nu se pastreaza la gheata!

Dragostea, sub toate formele ei, este drumul unic care duce spre puritatea morala.

... o, iubire plină de lacrimi - când cel mai apropiat este pentru totdeauna departe! (Visul deșertului) © CCC

O singura fiinta va lipseste si totul este pustiu. Un seul être vous manque, et tout est dépeuplé.