Zăpada se topise. Doar prin vâlcele şi prin crânguri umbroase mai rămăseseră câteva petece murdare, mâncate de apă. De sub omăt apăruse pământul gol, umed și cald, odihnit peste iarnă, plin de sevă proaspătă şi de dorul unui nou rod bogat. Peste ogoarele negre unduia un abur uşor, umplând văzduhul cu mireasma pământului dezghețat, mireasma aceea proaspătă, pătrunzătoare, îmbătătoare a primăverii, pe care chiar și în oraş o recunoşti din sute de alte mirosuri. Mi se părea că o dată cu mirosul acesta mi se strecoară în suflet şi tristeţea primăverii, tristeţe dulce şi gingaşă, plină de aşteptări şi presimțiri nelămurite, o tristețe poetică, ce te face să vezi toate femeile — frumoase şi care e totdeauna amestecată cu o uşoară părere de rău pentru primaverile din trecut. Treptat, nopţile se încălzeau. În bezna lor adâncă și umedă se simțea munca creatoare și nevăzută a naturii.
(Olesia, cap. IV)
Cu o rândunică, nu se face primăvară nici măcar pentru o zi; și tot astfel, o zi, sau un scurt răgaz, nu face un om binecuvântat și fericit.
© CCC
Cel mai vadit semn de mila fata de cineva care are un punct dureros este sa nu-l atingi deloc.
Nu stai degeaba cand gandesti. Exista o munca ce se vede si una care nu se vede.
Si in nebunie exista intotdeauna o anumita parte de dreptate.
Iarna este in capul meu, dar primavara eterna se afla in sufletul meu.
Frumosul e tot atat de folositor ca si utilul.
Cuvantul stie o taina a Sfinxului Uman.
Filozofia este microscopul gandirii.
Cel ce deschide o școală închide o temniță.
(Pietre)
E din nou primavara. Pamantul e ca un copil care stie poezii pe de rost.
© CCC
Frumoşii arbori dorm acum sau zac;
zadarnic ai asculta pieptul lor mut,
pe care muşchi şi zăpezi au crescut.
Însă crengi noaptea-n cer se desfac.
Apoi deodată zările-nfloresc
şi clopote mari, clopote s-aud,
departe-n cerul vesel şi rotund
hulubii albi şi roşii se rotesc.
Tu, feciorelnică lume, bună-vestire
de undeva din pământ suie spre tine;
soarele-i ca un inel subțire.
Sună-n salcâmul pustiu verile pline.
(Primăvara)
Când sunt trist, mă gândesc la tine, asa cum iarna te gandesti la zilele insorite, si când sunt vesel, mă gândesc la tine, așa cum vara, in bataia soarelui, te gandesti la umbra racoroasa.
© CCC
Viata omeneasca, pentru cei mari ca si pentru cei mici, este un amestec de bine si de rau. Durerea este intotdeauna alaturi de bucurie.