Se spune că iarna este anotimpul bun pentru cei bogați; dar pentru cei săraci nu este la fel. De altfel, nu există anotimp bun pentru ei.
(Jacquou Rebelul)
© CCC
Te uită cum ninge decembre…
Spre geamuri, iubito, priveşte —
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.
Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele — totuna —
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.
Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, —
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă… zăpada ne-ngroape.
Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, —
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.
E ziuă şi ce întuneric…
Mai spune s-aducă şi lampa —
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.
Eu nu mă mai duc azi acasă…
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.
(Decembre)
Pe mesteacăn, iată,
Sub fereastra mea
Cade argintată,
Mantie de nea.
De pe ramuri grele
Cu omăt pufos,
Tivuri cu dantele
Ciucuri albi au scos.
Blând pe promoroacă
Tihna stele-a nins,
Şi-n mesteacăn joacă
Aurul aprins.
Zările coboară,
Împrejur cuminţi
Şi pe ramuri iară,
Risipesc arginţi.
(Mesteacănul)
Luna se strecoară-alene
Printre ceţi, cernînd scântei,
Şi pe Tristele poeme,
Varsă trist lumina ei.
Pe întinsul drum iernatic,
Troica lunecă în zbor,
Clopoţelul singuratic
Clinchetă chinuitor.
Surugiul pune-n cîntec
Ceva scump, natal şi sfânt:
Cînd al doilea descîntec,
Cînd al inimii avînt…
Nici lumini nu sînt, nici sate,
Frig, pustiu, zăpezi… Şi doar
Stîlpii verstelor vîrstate,
Dinaintea mea răsar…
Mi-i urît… Dar mîine, Nina
Va zîmbi în faţa mea,
Focu-şi va juca lumina,
Ochi în ochi voi sta cu ea.
Minutarul, făr-odihnă,
Drumul său şi-l va urma,
Pe noi singuri stînd în tihnă
Miezul nopţii ne-o lăsa.
Surugiul, cum i-e felul,
Moţăie. Sînt trist, mi-e dor…
Luna-n ceaţă; clopoţelul
Clinchetă chinuitor…
(Drum de iarnă)
(traducere de George Lesnea)
Ninge; Zeus de sus din ceruri
Ne trimite iarna grea.
Apele sunt îngheţate
Toate sloi.
Sclav, fă foc şi alungă frigul,
Dă vin dulce din belşug,
Şi-mi aşterne un pat de perne
Moi de puf.
Nu te lăsa pradă grijii,
La ce bun să te mâhneşti…
(Cântec de banchet)
(traducere de Ştefan Bezdechi)
Aicea totul seamănă cu tine
Sau poate eu asemănări îți caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.
Brazii înalți și copleșiți de nea
Par crini enormi acoperiți de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o plantă suitoare.
În șarpele de fum ce suie lin
Făptura ta subțire se mlădie,
Vântul de nord în fulgii care vin
Te spulberă, te-adoarme și te-nvie.
Cețuri târzii – flori de ninsoare, flori
Tresar și se-nfioară omenește,
Si parcă însăși noaptea uneori
Cu ochii tăi de-aproape mă privește.
O, ceas de taină – clipele dispar,
E numai gândul meu umblând aiurea.
Si neaua cu sclipiri de nenufar
Trecând prin mine, bântuie pădurea.
Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai disparut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topește-n jur imensele zăpezi.
(Miraj de iarnă)
Afară ninge fără grijă,
O iarnă albă e în toi,
E mult până-nfloresc caişii,
Iar fulgii par petale moi.
(Iarnă)