Citate de Aleksandr Kuprin

Gloria şi faima sunt dulci, mai ales de la distanţă, când le visezi. De îndată ce le ai, nu le mai simţi decât spinii. (Groapa) © CCC

Ianuarie e luna viselor. (Un simț al anotimpurilor) © CCC

Simt ceva înduioșător, feminin și frumos în această încredere simplă și duioasă cu care femeia se abandonează protecției „divine”. (Olesia, cap. XI) © CCC

Fiecare femeie care iubește este o regină. © CCC

Iarna britanica se termina in iulie, pentru a reincepe in august.

Am vrut să trăiesc viața interioară a fiecărui om pe care l-am văzut, să privesc lumea prin ochii lui. © CCC

În martie, iarna ezită și primăvara înaintează. Ceva ezită și ceva înaintează și în noi. (Forma unui an) © CCC

Există trei lucruri pe lume care nu-mi sunt clare și un al patrulea pe care nu-l înțeleg: traiectoria unui vultur pe cer, a unui șarpe pe o stâncă, a unei corăbii pe mare și calea unui bărbat către inima unei femei. © CCC

Sunt un rătăcitor îndrăgostit de viață cu pasiune. © CCC

Luna se strecoară-alene Printre ceţi, cernînd scântei, Şi pe Tristele poeme, Varsă trist lumina ei. Pe întinsul drum iernatic, Troica lunecă în zbor, Clopoţelul singuratic Clinchetă chinuitor. Surugiul pune-n cîntec Ceva scump, natal şi sfânt: Cînd al doilea descîntec, Cînd al inimii avînt... Nici lumini nu sînt, nici sate, Frig, pustiu, zăpezi... Şi doar Stîlpii verstelor vîrstate, Dinaintea mea răsar... Mi-i urît... Dar mîine, Nina Va zîmbi în faţa mea, Focu-şi va juca lumina, Ochi în ochi voi sta cu ea. Minutarul, făr-odihnă, Drumul său şi-l va urma, Pe noi singuri stînd în tihnă Miezul nopţii ne-o lăsa. Surugiul, cum i-e felul, Moţăie. Sînt trist, mi-e dor... Luna-n ceaţă; clopoţelul Clinchetă chinuitor... (Drum de iarnă) (traducere de George Lesnea)

Se spune că iarna este anotimpul bun pentru cei bogați; dar pentru cei săraci nu este la fel. De altfel, nu există anotimp bun pentru ei. (Jacquou Rebelul) © CCC

Nici o iarnă nu durează o veșnicie; nici unei primăveri nu îi trece rândul. © CCC

Există un singur lucru frumos, un suflet liber şi independent cu o idee puternică şi productivă şi însetat de bucuria de a trăi. (O mică garnizoană rusă) © CCC

Iarna este in capul meu, dar primavara eterna se afla in sufletul meu.

În zilele acestea de primăvară, chipul Olesiei nu-mi ieșea din minte. Când eram singur, îmi plăcea să mă întind în pat, să strâng tare pleoapele, ca să-mi adun mai bine gândurile şi să chem mereu în faţa ochilor chipul ei când aspru, când viclean, cu zâmbetul luminos și gingaș, trupul ei tineresc, crescut în libertatea bătrânei păduri, tot atât de zvelt şi de viguros ca brazii cei tineri, glasul ei proaspăt, câteodată neaşteptat de adânc și de catifelat... „În toate mişcările, în toate vorbele ei se simte o nuanţă de nobleţe, îmi ziceam (desigur în sensul cel mai bun al acestui cuvânt destul de banal), un fel de cumpătare plină, de graţie înnăscută..." Mă atrăgeau la Olesia şi o oarecare aureolă de mister din jurul ei, şi renumele de vrăjitoare, şi viaţa lor în desiș, în mijlocul mlaştinii, dar, mai ales, încrederea plină de mândrie în proprille sale forţe, pe care o întrezărisem, din puţinele ei cuvinte. (Olesia, cap. IV)

Te uită cum ninge decembre... Spre geamuri, iubito, priveşte -- Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte.   Şi mână fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele -- totuna -- Aş vrea să le-nvăţ simfonia.   Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai aproape, -- Citeşte-mi ceva de la poluri, Şi ningă... zăpada ne-ngroape.   Ce cald e aicea la tine, Şi toate din casă mi-s sfinte, -- Te uită cum ninge decembre... Nu râde... citeşte nainte.   E ziuă şi ce întuneric... Mai spune s-aducă şi lampa -- Te uită, zăpada-i cât gardul, Şi-a prins promoroacă şi clampa.   Eu nu mă mai duc azi acasă... Potop e-napoi şi nainte, Te uită cum ninge decembre... Nu râde... citeşte nainte. (Decembre) Decembre - Nicu Alifantis

Afară ninge fără grijă, O iarnă albă e în toi, E mult până-nfloresc caişii, Iar fulgii par petale moi. (Iarnă)

Niciodata vocile nu sunt atat de frumoase ca intr-o seara de iarna, atunci cand amurgul aproape ascunde trupul, iar cuvintele par a se naste din neant, cu o nota de intimitate rareori auzita in timpul zilei. © CCC

Ninge; Zeus de sus din ceruri Ne trimite iarna grea. Apele sunt îngheţate Toate sloi. Sclav, fă foc şi alungă frigul, Dă vin dulce din belşug, Şi-mi aşterne un pat de perne Moi de puf. Nu te lăsa pradă grijii, La ce bun să te mâhneşti… (Cântec de banchet) (traducere de Ştefan Bezdechi)

Treptat, nopţile se încălzeau. În bezna lor adâncă și umedă se simțea munca creatoare și nevăzută a naturii. (Olesia, cap. IV)