Citate de Emilia Plugaru

În martie, iarna ezită și primăvara înaintează. Ceva ezită și ceva înaintează și în noi. (Forma unui an) © CCC

Un cireş în primăvară Nu e pom, e doar o floare Uriaşă, uriaşă, Ca zăpada la culoare. (Un cireş în primăvară)

Ianuarie e luna viselor. (Un simț al anotimpurilor) © CCC

Se spune că iarna este anotimpul bun pentru cei bogați; dar pentru cei săraci nu este la fel. De altfel, nu există anotimp bun pentru ei. (Jacquou Rebelul) © CCC

Iarna este in capul meu, dar primavara eterna se afla in sufletul meu.

Niciodata vocile nu sunt atat de frumoase ca intr-o seara de iarna, atunci cand amurgul aproape ascunde trupul, iar cuvintele par a se naste din neant, cu o nota de intimitate rareori auzita in timpul zilei. © CCC

M-am oprit la marginea pădurii, sub un pin înalt, cu trunchiul drept și golaș. Domnea o liniște desăvârșită, cum n-o găsești decât în pădure, iarna, într-o zi fără vânt. Găteala bogată de zăpadă, agățată de crengi, le apleca în jos, dându-le un aer sărbătoresc și rece. Din când în când, câte-o crenguță plăpândă se rupea din creștetul vreunui copac și o auzeai deslușit cum atinge în cădere alte crengi, cu un trosnet ușor. În soare, zăpada scânteia trandafirie, iar în umbră, părea albastră. Cuprins de farmecul acestei tăceri solemne și înghețate, mi se părea că simt cum se scurge timpul încet și lin… (Olesia, cap. XI)

Iarna desenează ceea ce pictează vara. © CCC

Afară ninge fără grijă, O iarnă albă e în toi, E mult până-nfloresc caişii, Iar fulgii par petale moi. (Iarnă)

Nici o iarnă nu durează o veșnicie; nici unei primăveri nu îi trece rândul. © CCC

Calmul era adânc, liniștea unei păduri, într-o zi de iarnă fără vânt. Straturi groase de zăpadă au îndoit ramurile dând copacilor un aspect festiv încântător. Din când în când mai cădea câte o creangă și auzeam clar, în timp ce cădea, zgomotul mic, uscat, cu care lovea celelalte crengi în trecere. La umbră, zăpada a căpătat nuanțe roz și albăstrui. O dulce încântare m-a stăpânit în fața acestei tăceri înghețate și solemne... Mi s-a părut că simt timpul trecând încet și fără zgomot în fața mea... (Olesia, cap. III)

Ninge; Zeus de sus din ceruri Ne trimite iarna grea. Apele sunt îngheţate Toate sloi. Sclav, fă foc şi alungă frigul, Dă vin dulce din belşug, Şi-mi aşterne un pat de perne Moi de puf. Nu te lăsa pradă grijii, La ce bun să te mâhneşti… (Cântec de banchet) (traducere de Ştefan Bezdechi)

In mijlocul iernii, am invatat ca exista in mine o vara indestructibila.

Iarna britanica se termina in iulie, pentru a reincepe in august.

Iată c-a început să cadă Lin, încet prima zăpadă, Eu alerg, alerg pe-afară Căci o văd întâia oară.   N-am ştiut că sunt pe lume Flori atât de dulci şi moi. Îngerii din cer presară Vrajă albă peste noi. (Primăvara)

Luna se strecoară-alene Printre ceţi, cernînd scântei, Şi pe Tristele poeme, Varsă trist lumina ei. Pe întinsul drum iernatic, Troica lunecă în zbor, Clopoţelul singuratic Clinchetă chinuitor. Surugiul pune-n cîntec Ceva scump, natal şi sfânt: Cînd al doilea descîntec, Cînd al inimii avînt... Nici lumini nu sînt, nici sate, Frig, pustiu, zăpezi... Şi doar Stîlpii verstelor vîrstate, Dinaintea mea răsar... Mi-i urît... Dar mîine, Nina Va zîmbi în faţa mea, Focu-şi va juca lumina, Ochi în ochi voi sta cu ea. Minutarul, făr-odihnă, Drumul său şi-l va urma, Pe noi singuri stînd în tihnă Miezul nopţii ne-o lăsa. Surugiul, cum i-e felul, Moţăie. Sînt trist, mi-e dor... Luna-n ceaţă; clopoţelul Clinchetă chinuitor... (Drum de iarnă) (traducere de George Lesnea)

Sub zăpadă, pe câmpie, A sunat un clopoţel, Nimeni nu l-a auzit, Doar un gingaş ghiocel.   Ghiocei, mai mulţi deodată, Din somn dulce se trezesc, Pâlcuri, pâlcuri, prin troiene Ies în grabă… şi-înfloresc.   Iepuraşi şi vrăbiuţe Sar, aleargă să îi vadă: Ce frumoase floricele Răsărite pe zăpadă.   Sunt de gheaţă? Nu-s de gheaţă… Chiar sunt flori adevărate, Gingaşe, plăpânde, albe Şi nespus de… ne-nfricate.   Soarele pe cer zâmbeşte, Se opreşte-n loc uimit: De atâta frumuseţe Şi zăpada s-a topit.

Te uită cum ninge decembre... Spre geamuri, iubito, priveşte -- Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte.   Şi mână fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele -- totuna -- Aş vrea să le-nvăţ simfonia.   Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai aproape, -- Citeşte-mi ceva de la poluri, Şi ningă... zăpada ne-ngroape.   Ce cald e aicea la tine, Şi toate din casă mi-s sfinte, -- Te uită cum ninge decembre... Nu râde... citeşte nainte.   E ziuă şi ce întuneric... Mai spune s-aducă şi lampa -- Te uită, zăpada-i cât gardul, Şi-a prins promoroacă şi clampa.   Eu nu mă mai duc azi acasă... Potop e-napoi şi nainte, Te uită cum ninge decembre... Nu râde... citeşte nainte. (Decembre) Decembre - Nicu Alifantis

Şuvoi de stropi de lumină Din pomi ca de aur tot pică Pe coama vântului rece Şi ceaţa-n bucăţi o despică.   Copacii-şi dezbracă veşmântul Şi braţele-n vânt şi le zboară. Şuvoi de stropi de lumină, E toamnă târzie afară. (Amurg de toamnă)

Vântul trece lin, uşor Printre arbori şi deodată C-un parfum îmbătător S-a umplut pădurea toată.   Florile din jur se-ntreabă: – Poate vine-n ospeţie Vreo zeiţă de la îngeri? Să ne-mbete, cine ştie?   – Nu, răspunde-nfumurată, Îndreptând capul spre soare Floarea care printre flori, Este-n codru cea mai mare.   Nu e alta-aici ca mine O zeiţă sunt doar eu! – Ah, îi zice atunci pădurea, Ai miros urât şi greu.   Eşti tu mare, eşti ghimpoasă, Dar zeiţă-i altă floare Uite-o colo subţirică, Gingaşă, fermecătoare.   Stă cuminte, stă în umbră, Aplecată spre pământ, Lacrimi albe, mici, rotunde, Clopoţei de-argint în vânt…   Ea e floarea, ea-i zeiţa, A-nflorit întâia oară. Ne-a adus parfum ceresc Şi-i vom zice… Lăcrămioară. (Lăcrămioara)