Citate de Alexandr S. Puskin

O albăstriță-n lan crescu de zor În primăvară. Vara a-nflorit. Sub ploaia toamnei floarea i-a pălit. Aceasta-i soarta celui muritor. (Aceeași soartă) Traducere de Virgil Teodorescu

Aicea totul seamănă cu tine Sau poate eu asemănări îți caut; Flori de ninsoare mari, diamantine, Suavi mesteceni-melodii de flaut. Brazii înalți și copleșiți de nea Par crini enormi acoperiți de floare- Cu dorul meu de pretutindenea Te caut ca o plantă suitoare. În șarpele de fum ce suie lin Făptura ta subțire se mlădie, Vântul de nord în fulgii care vin Te spulberă, te-adoarme și te-nvie. Cețuri târzii - flori de ninsoare, flori Tresar și se-nfioară omenește, Si parcă însăși noaptea uneori Cu ochii tăi de-aproape mă privește. O, ceas de taină - clipele dispar, E numai gândul meu umblând aiurea. Si neaua cu sclipiri de nenufar Trecând prin mine, bântuie pădurea. Sunt numai eu care mi-aduc aminte… Din toate-ai disparut, nu te mai vezi. Doar inima cu dorul ei fierbinte Topește-n jur imensele zăpezi. (Miraj de iarnă)

Eu te-am iubit şi poate că iubirea În suflet, nu s-a stins încă de tot; Dar nici nelinişte şi nici tristeţe Ea nu îţi va mai da, aşa socot. Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde, De gelozie, de sfială chinuit. Dea Domnul să mai fii cândva iubită Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit. (Eu te-am iubit) Traducere de Maria Banuş

O floare veştedă zăresc Ce-a fost uitată între pagini, Şi-un vis ciudat, nepământesc Trezeşte-n pieptul meu imagini. Pe unde a-nflorit, şi când? De care Mai avut-a parte? Şi cine-a rupt-o, cu ce gând? Şi pentru ce a pus-o-n carte? Să amintească un bun-rămas? Vreo întâlnire sub murmure? Sau vreo plimbare-n molcom ceas Pe câmp ori poate prin pădure? Mai sunt pe lume el şi ea? În ce ungher se află oare? Sau poate-s veştejiţi aşa, Precum aici această floare? (Floarea)

Calmul era adânc, liniștea unei păduri, într-o zi de iarnă fără vânt. Straturi groase de zăpadă au îndoit ramurile dând copacilor un aspect festiv încântător. Din când în când mai cădea câte o creangă și auzeam clar, în timp ce cădea, zgomotul mic, uscat, cu care lovea celelalte crengi în trecere. La umbră, zăpada a căpătat nuanțe roz și albăstrui. O dulce încântare m-a stăpânit în fața acestei tăceri înghețate și solemne... Mi s-a părut că simt timpul trecând încet și fără zgomot în fața mea... (Olesia, cap. III)

Te uită cum ninge decembre... Spre geamuri, iubito, priveşte -- Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte.   Şi mână fotoliul spre sobă, La horn să ascult vijelia, Sau zilele mele -- totuna -- Aş vrea să le-nvăţ simfonia.   Mai spune s-aducă şi ceaiul, Şi vino şi tu mai aproape, -- Citeşte-mi ceva de la poluri, Şi ningă... zăpada ne-ngroape.   Ce cald e aicea la tine, Şi toate din casă mi-s sfinte, -- Te uită cum ninge decembre... Nu râde... citeşte nainte.   E ziuă şi ce întuneric... Mai spune s-aducă şi lampa -- Te uită, zăpada-i cât gardul, Şi-a prins promoroacă şi clampa.   Eu nu mă mai duc azi acasă... Potop e-napoi şi nainte, Te uită cum ninge decembre... Nu râde... citeşte nainte. (Decembre) Decembre - Nicu Alifantis

M-am oprit la marginea pădurii, sub un pin înalt, cu trunchiul drept și golaș. Domnea o liniște desăvârșită, cum n-o găsești decât în pădure, iarna, într-o zi fără vânt. Găteala bogată de zăpadă, agățată de crengi, le apleca în jos, dându-le un aer sărbătoresc și rece. Din când în când, câte-o crenguță plăpândă se rupea din creștetul vreunui copac și o auzeai deslușit cum atinge în cădere alte crengi, cu un trosnet ușor. În soare, zăpada scânteia trandafirie, iar în umbră, părea albastră. Cuprins de farmecul acestei tăceri solemne și înghețate, mi se părea că simt cum se scurge timpul încet și lin… (Olesia, cap. XI)

Pe mesteacăn, iată,

Sub fereastra mea

Cade argintată,

Mantie de nea.

 

De pe ramuri grele

Cu omăt pufos,

Tivuri cu dantele

Ciucuri albi au scos.

 

Blând pe promoroacă

Tihna stele-a nins,

Şi-n mesteacăn joacă

Aurul aprins.

 

Zările coboară,

Împrejur cuminţi

Şi pe ramuri iară,

Risipesc arginţi.

(Mesteacănul)

Iarna desenează ceea ce pictează vara. © CCC

Se spune că iarna este anotimpul bun pentru cei bogați; dar pentru cei săraci nu este la fel. De altfel, nu există anotimp bun pentru ei. (Jacquou Rebelul) © CCC

În tăcere se-adunară Norii deşi pe chipul meu; Soarta înciudată, iară Mă ameninţă din greu… Am s-o-ntîmpin cu răbdare? Îi voi mai păstra dispreţ? Voi avea ne-nduplecarea Mîndrei mele tinereţi? După-o viaţă zbuciumată, La furtuni nepăsător, Poate şi de astă dată Aflu ţărmul salvator… Dar presimt de azi, şi sînger, Ceasul neînduplecat, Şi-ţi strîng mîna ta de înger, Cît e vreme, înc-o dat’. Blînd, cu-a vocii tale vrajă Bun rămas, şopteşte-mi dar, Şi privirea ta gingaşă Pleac-o trist, ridic-o iar; Amintirea veşnic vie Inimii ce-i ţine loc De speranţă, de mîndrie Şi de-al tinereţii foc. (Presimţire, 1828) (traducere de Veronica Porumbacu)

In mijlocul iernii, am invatat ca exista in mine o vara indestructibila.

Iarna nu este un anotimp, ci o ocupație. © CCC

Nici o iarnă nu durează o veșnicie; nici unei primăveri nu îi trece rândul. © CCC

Iarna este in capul meu, dar primavara eterna se afla in sufletul meu.

Imi e destul sa stiu ca pot.

Iarna britanica se termina in iulie, pentru a reincepe in august.

Niciodata vocile nu sunt atat de frumoase ca intr-o seara de iarna, atunci cand amurgul aproape ascunde trupul, iar cuvintele par a se naste din neant, cu o nota de intimitate rareori auzita in timpul zilei. © CCC

În liniștea grădinii, în mai, în noaptea grea, Privighetoarea peste un trandafir cânta. Nu simte, nu ascultă frumosul trandafir Când imnul de iubire îl leagănă pe-un fir. Nu-i cânți și tu asemenea recei frumuseți? Poete,-n van te strădui făptura să-i dezgheți! Poete, glasul lirei la ea nu a pătruns – De-o chemi când înflorește, n-ai să primești răspuns. (Privighetoarea și trandafirul) Traducere Radu Boureanu

Poete, să nu cauţi la dragostea mulţimii, Căci zgomotul de slavă va trece-ntr-un minut, Vei auzi judeţul și râsetul prostimii, Dar să ramâi ca stânca posomorât, tăcut. Ești crai: trăiește singur. Pe slobodul tău drum Te du, unde te cheamă al minţii tale zbor, Desăvârseste-ţi roada gândurilor de dor Și n-aștepta răsplata a trudei nicidecum. Ea este-n tine. Tu-ţi esti înaltul tău judeţ Ce aspru-ţi hotărăște al muncii tale preţ. Esti mulţumit, artiste, ne-ndoios?... Atunci Copilăroasa gloată hulească-te-n zadar Și clatine-ţi temeiul sfințitului altar Și pângărească-ţi vatra înaltei tale munci. (Poetului)