Citate despre Limba

Limba unui popor este cartea lui de identitate.

Faptul că toate exagerările de limbaj sunt posibile în familie, te face să doreşti să cunoşti un mediu în care nu se poate spune totul. (Apostile sau utilul și inutilul) © CCC

Cei care vorbesc aceeași limbă formează un întreg pe care natura pură l-a legat dinainte cu o mie de legături invizibile. © CCC

Omul este in cautarea unui nou limbaj asupra caruia gramatica niciunei limbi nu va avea nimic de spus. (Caligrame) © CCC

Limba este cartea de noblete a unui neam.

Italiana este limba cântecului. Germana este bună pentru filozofie și engleza pentru poezie. Franceza este cea mai bună pentru precizie pentru că este riguroasă. © CCC

A vorbi despre limba în care gândești, a gândi - gândire nu se poate face decât numai într-o limbă - în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numește iarbă, pentru mine arborele se numește arbore, malul se numește mal, iar norul se numește nor. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci când am învățat o altă limbă.

Cât despre limbă, instrument al comunicării, ce putem spune decât că ea constituie ritmul și tonalitatea particulară a operei de artă care este cartea. Dar ştiu că din nefericire vorbesc degeaba. Frumoasa noastră limbă, atât de bogată, atât de nobil mlădiată de marile talente, de la Eminescu, la Arghezi, Blaga, lon Barbu şi până la Nichita Stănescu, loan Alexandru (ca să nu-i numesc decât pe cei mari), trece printr-un grav proces de degradare care pare şi ireversibil. După câte noutăţl citesc şi aud cu tristeţe, imi dau seama tot mai clar de generalitatea fenomenului, încurajat de „prestaţiile lingvistice" ale presei şi televiziunii, care sărăcesc, slăbesc şi vulgarizează limba. Și fenomenul cel mai periculos este că nimeni nu mai citeşte. În schimb, se scrie!! Dar cu ce conştiinţă scriitoricească? Nu se mai ştie...

Limba este sabia femeilor şi de aceea n-o lasă niciodată să ruginească. Proverb chinez

Limba este arhiva istoriei... Limba este poezia-fosila.

Poti folosi orice limbaj doresti, niciodata nu poti spune altceva decat ceea ce esti.

…Si asta e o medalie, sa poti sa vorbesti si sa scrii corect in limba romana. Cati o fac?

Ceea ce limbajul meu ascunde, corpul meu o spune. Corpul meu este un copil încăpățânat, limbajul meu este un adult foarte civilizat… (Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit) © CCC

Gheaţă şi pară,

cer şi fântână,

nume de Ţară:

Limba Română.

Tânăr meleag,

doină bătrână,

foşnet de steag:

Limba Română.

Floare pe ram,

bob în ţărână,

nume de neam:

Limba Română.

Clipa pe care

Vecia o-ngână,

Dorul cel Mare:

Limba Română.

Când nu vom mai fi,

din noi o fărâmă

în ea va trăi…

Limba Română.

(Limba Română)

Limba trebuie sa fie acordata ca o vioara.

Limba romana e patria mea.

„Limba noastră-i o comoară în adâncuri înfundată, un şirag de piatră rară Pe moşie revărsată…”, spusese acum aproape o sută de ani poetul Alexei Mateevici despre limba noastră. Limba română ne-a însoţit de-a lungul istoriei. Pentru ea s-a suferit, pentru ea s-a murit. Un călător italian, Antonio Bonfini (1434-1503, secretar al regelui Matei Corvin), ajuns la curtea lui Ştefan cel Mare, va rămâne impresionat de lupta dusă de oştenii marelui voievod pentru limba română: „Sub valuri de barbari, valahii lui Ştefan cel Mare îşi apără limba valahă (română) şi, ca să nu o părăsească nicidecum, se împotrivesc cu atâta îndârjire, încât îi vezi că luptă nu atât pentru păstrarea vieţii lor, cât pentru limba lor valahă (română)”. „[…] limba romană, ca să nu [şi-]o părăsească nicidecum, [românii] se împotrivesc cu atâta stăruinţă [năvălitorilor], încât îi vezi că luptă, nu atât pentru păstrarea vieţii, cât a limbii.“ În această parte a lumii, limba a avut cel mai mult de pătimit. Ea a fost, odată cu vorbitorii ei, trasă pe roată, suită pe ruguri, a căzut rănită pe câmpurile de luptă, a fost prizonieră în temniţe grele, a fost deportată în gheţurile siberiene, a fost pusă la zid, s-a tras în ea din arcuri şi din mitraliere, a fost bătută în cuie pe răstignirile veacurilor… Dar ea a înviat de fiecare dată ca Iisus. Şi nu ne-a părăsit. Să-i fim recunoscători pentru că a fost cu noi de-a lung de milenii, pentru că ne-a însoţit la bine şi la greu, pentru că ne-a ajutat să dăm rost bucuriilor şi durerilor, dorurilor şi nădejdilor noastre şi, totodată, să le mulţumim părinţilor, bunicilor, străbunicilor şi răstrăbunicilor pentru că au făcut totul ca tezaurul ei să ajungă până la noi întreg. Limba este un atribut al statalităţii. Ca şi imnul. Ca şi drapelul. Ca şi stema. Ea trebuie cinstită, vorbind-o frumos. Ea trebuie ocrotită, vorbind-o corect. Este omagiul pe care i-l putem aduce zilnic, Limbii noastre româneşti. Să ne facem datoria de fii ai Limbii Române şi să împlinim testamentul bătrânului poet Ienăchiţă Văcărescu, cel care acum mai bine de două sute de ani ni s-a adresat cu multă încredere fiecăruia dintre noi. Urmaşilor mei Văcăreşti, Las vouă moştenire Creşterea limbii româneşti Şi a patriei cinstire. (Fii ai limbii române, Nicolae Dabija)

Limbajul este legat fundamental de dorința de dominație socială. El caută ascendentul. Funcția sa este dialogul, iar dialogul, orice am spune despre el în zilele noastre, este războiul. © CCC

Aceasta frontiera extrema a limbajului, unde cuvantul este lacasul fiintei. © CCC

Am găsit o foarte frumoasă definiție a artei postmoderniste: artă care înfățișează viața și arta în cioburi. Excelent! Totul este fragmentat, totul este sfâșiat, totul este vulgarizat, din nenorocire, degradat sub aspect al formei. Mă gândesc la limba română, care a ajuns unde a ajuns. Este una dintre marile mele dureri. Se vorbește, astăzi, execrabil! Este catastrofal ceea ce se întamplă. Avea Odobescu o vorbă despre limba românească – o “limbă spornică și vârtoasă”, adică o limbă bogată și cu impact. Foarte frumos spus. Impact asupra minţii şi asupra inimii. Or, impactul lingvistic astăzi este zero. Se poate vorbi, se poate trăncăni la nesfârşit, dar fără nici un efect.