Am găsit o foarte frumoasă definiție a artei postmoderniste: artă care înfățișează viața și arta în cioburi. Excelent! Totul este fragmentat, totul este sfâșiat, totul este vulgarizat, din nenorocire, degradat sub aspect al formei. Mă gândesc la limba română, care a ajuns unde a ajuns. Este una dintre marile mele dureri. Se vorbește, astăzi, execrabil! Este catastrofal ceea ce se întamplă. Avea Odobescu o vorbă despre limba românească – o “limbă spornică și vârtoasă”, adică o limbă bogată și cu impact. Foarte frumos spus. Impact asupra minţii şi asupra inimii. Or, impactul lingvistic astăzi este zero. Se poate vorbi, se poate trăncăni la nesfârşit, dar fără nici un efect.
Îmi amintesc ce-a spus Emerson [Ralph Waldo Emerson]: limbajul este poezie fosilă. El a spus că fiecare cuvânt este o metaforă. Puteți verifica acest lucru căutând un cuvânt în dicționar.
(Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani)
© CCC
Omul este ceea ce gandeste de-a lungul unei zile.
Când zeii vin în mijlocul oamenilor, ei nu sunt cunoscuţi. Iisus n-a fost; Socrate şi Shakespeare n-au fost.
Gandul este al aceluia care poate sa si-l insuseasca si al aceluia care stie sa-i gaseasca locasul potrivit. O anumita stangacie insoteste folosirea ideilor imprumutate; dar de indata ce stim ce sa facem cu ele, devin ideile noastre
Aceasta frontiera extrema a limbajului, unde cuvantul este lacasul fiintei.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.