Citate de Ileana Vulpescu

Sunt foarte dezamăgită de ceea ce se întâmplă după 1990. Nu se vede nici o dorință de coeziune a poporului nostru, ci dimpotrivă, este în așa fel manipulat încât nu tinde spre ceva pozitiv.

Adevaratul intelectual este un om senin, nepartinitor, tolerant, un om dispus sa discute, sa polemizeze urban, de la egal la egal, un om care se tine strâns de principiile logicii si ale adevarului si care nu tine sa aiba dreptate în afara lor.

Am găsit o foarte frumoasă definiție a artei postmoderniste: artă care înfățișează viața și arta în cioburi. Excelent! Totul este fragmentat, totul este sfâșiat, totul este vulgarizat, din nenorocire, degradat sub aspect al formei. Mă gândesc la limba română, care a ajuns unde a ajuns. Este una dintre marile mele dureri. Se vorbește, astăzi, execrabil! Este catastrofal ceea ce se întamplă. Avea Odobescu o vorbă despre limba românească – o “limbă spornică și vârtoasă”, adică o limbă bogată și cu impact. Foarte frumos spus. Impact asupra minţii şi asupra inimii. Or, impactul lingvistic astăzi este zero. Se poate vorbi, se poate trăncăni la nesfârşit, dar fără nici un efect.

Absenţa fizică a cuiva important în viaţa noastră ne face să-l abstractizăm în două feluri: să-l estompăm pînă la nimicire - cazul obişnuit - sau să-l păstrăm, amplificîndu-l unidimensional.

Asta serveşte doar pentru a arăta ce fel de persoană trebuie să fie un om care nu poate obţine nici măcar o recomandare. Nu, nu, dacă un om aduce referinţe, nu dovedeşte nimic, dar dacă nu poate, dovedeşte foarte mult. © CCC

Cât de frumos sună glasul oamenilor când spun ceva adevărat, când smulg ceva din ei și-l întind altora ca pe-o ofrandă: “ține, ia, acesta e sufletul meu”.

Limba este cartea de noblete a unui neam.

Aceasta frontiera extrema a limbajului, unde cuvantul este lacasul fiintei. © CCC

Moda vine şi trece fără urme de neşters. De neşters este incultura, dispreţul pentru gramatică, pentru istorie, pentru limbă, pentru dicţionare; este pauperizarea intelectuală

„Cred că n-am îmbătrânit degeaba” Am început să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, mai întâi şi-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri. N-am aspirat să mă văd tradusă în limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă în ungureşte şi în slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii. Oricine şi-ar vrea cărţile traduse în milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, în primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor. «Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila. Când mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă în sine, dar trece atât de repede… Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi închipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…) Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea că mai e multă vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin. Înaintarea în varstă o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează odată cu vârsta, poate nu la toata lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este. Undeva în Vechiul Testament se spune ca vârsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează după 80 ar fi chin și durere. Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin să văd câți ani am și să nu mă mai plâng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întâmplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mâine, dacă ar veni Dumnezeu și mi-ar spune: „Vreau să te mai fac de 15 ani”, aș zice: „Doamne, mulțumescu-Ți Tie, du-Te la altul!”. (…) Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îţi poate lua minţile. Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor. Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atât. Mi s-au republicat cărţi scrise până în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.

21 mai 2007

Discurs la primirea Trofeului Fundatiei Dignitas pentru Excelenta

Ieri, încă mai era printre noi...  (12 mai 2021)

Pot face multe, pot face totul pentru un bărbat care îmi va fi prieten. Pot să-i dau putere; pot să-i dau bogăție. Pot să-i dau reputație - puterea, bogăția, reputația care îi revin unui om care vorbește cu un milion de oameni pe zi în coloanele unui mare ziar. © CCC

Limba este sabia femeilor şi de aceea n-o lasă niciodată să ruginească. Proverb chinez

În presă, doar reclamele spun adevărul. © CCC

Lipsa de educaţie poate fi invocată până la 20, hai 25 de ani. După aceea, nici dacă singura locuinţă si mamă ţi-ar fi maidanul, nu mai poţi invoca lipsa de educaţie. Vine o vreme când mintea proprie îţi este un educator suficient.

Nimeni nu este mai presus de greșeală.

Dar dacă e vorba să generalizăm, să ştii că te-nşeli asupra ţăranilor: nimeni nu e mai selectiv, mai exigent şi mai circumspect în relaţiile cu oamenii decît ţăranul. Nu dă buzna cu prietenia peste nimeni şi mai ales peste cine nu-i de-o seamă cu el. Pe ţăran nu-l onorezi tu cu prietenia, te onorează el pe tine, după ce te-a cîntărit pe balanţă de bijutier.

Cuţite înfig în noi doar cei pe care îi iubim.

Faptul că toate exagerările de limbaj sunt posibile în familie, te face să doreşti să cunoşti un mediu în care nu se poate spune totul. (Apostile sau utilul și inutilul) © CCC

În lume, numai vârstele omului se schimbă, restul se fardează.

Un om părăsit, de obicei îl urăşte pe cel care-a provocat despărţirea şi-i află tot felul de lipsuri, de micimi de suflet şi se-nvinuieşte că s-a-nşelat asupra acelui partener dezertor.