Citate de Ileana Vulpescu

Când ajungi la cheremul oamenilor îţi vine să-ţi iei câmpii.

Unei femei singure toată lumea-i aduce aminte că este disponibilă şi este, fizic, mereu.

Când vezi cât de adaptabil este omul, cât de cameleonic la bine şi la rău, oscilezi între două atitudini: să rămâi mut de admiraţie sau mut de groază în faţa acestei lipse de limite.

Nu toate experientele duc la descoperiri, toate imbogatesc insa cunoasterea… Viata e alcatuita din sesuri, din vai, din piscuri; altfel spus din platitudine si rutina, din deprimare si din bucurie(…). Viata se compune din tevi sparte, din robinete care curg, din tencuieli coscovite, din plase pe care le cari de la piata, din rufe care le speli, din coate-n tramvaie dar si din Bach si din Beethoven, din Shakespeare si din Tolstoi, din Eminescu si din Blaga, din Michelangelo si din Tuculescu. Totul e viata. Noi traim dureri si bucurii, dar mai presus de ele traim viata. Ceva sacru a carui ratiune finala n-o cunoastem sau INCA nu o cunoastem…

Răul e scris pe aramă, binele - pe nisip.

Un om nu-şi poate planifica fericirea. El îşi poate concepe o existenţă echilibrată. Poate lupta şi trebuie să lupte pentru acest echilibru.

Teme-te de cel care se teme de tine, chiar de-ar fi o musca si tu un elefant.

Si binele ti se intoarce pe lumea asta si raul: cand nu te astepti si de la cine nu te astepti.

Dacă vrei, cât de cât, să fii drept cu altul, pune-te-n locul lui.

Teama este o tăcere a cunoaşterii.

Cel ce e temut de multi, el insusi se teme de multi.

La-nceput ai să-l urăşti, ai să-l scoţi din rîndul oamenilor, pe urmă, are să-ţi devină indiferent şi n-ai să mai cheltuieşti nici un sentiment pe el, şi mai pe urmă, ai să te uiţi la el cum de fapt trebuie să ne uităm la fiecare semen al nostru cînd începem să-l considerăm prin prisma unui singur sentiment: înţelegerea.

Sunt atât de puţini oameni care te-ascultă cu-adevărat şi nu se simt îndreptăţiţi s-azvârle-n tine cu piatra.

Numai nebunii nu se tem de nimic.

Cine-ncepe să-nţeleagă mecanismele sociale nu mai e copil.

De cînd m-am despărţit de tine, consider bărbaţii posibili în viaţa mea ca pe-o excursie, ca pe-o vacanţă. O excursie, o vacanţă pot fi frumoase, de neuitat „ca tine, Pavele”, dar nu sunt un stîlp pe care să-ţi sprijini existenţa.

Nu-mi ajungea o greutate într-o mână, mi-a mai trebuit şi-a doua, ca sa mă echilibrez în mersul acrobatic pe frânghia vieţii.

Absenţa fizică a cuiva important în viaţa noastră ne face să-l abstractizăm în două feluri: să-l estompăm pînă la nimicire - cazul obişnuit - sau să-l păstrăm, amplificîndu-l unidimensional.

Deşi mi-a plăcut dintotdeauna să stau de vorbă cu oamenii – şi, mai ales, cu cei mult mai bătrâni decât mine – când eram copil, cel mai bine petreceam (şi fiindcă n-aveam cu cine să mă joc) plimbându-mă prin câmp, vorbind de una singură şi inventându-mi poveşti. Personajele din basme îmi erau familiare.

Dar dacă e vorba să generalizăm, să ştii că te-nşeli asupra ţăranilor: nimeni nu e mai selectiv, mai exigent şi mai circumspect în relaţiile cu oamenii decît ţăranul. Nu dă buzna cu prietenia peste nimeni şi mai ales peste cine nu-i de-o seamă cu el. Pe ţăran nu-l onorezi tu cu prietenia, te onorează el pe tine, după ce te-a cîntărit pe balanţă de bijutier.