Citate de Ileana Vulpescu

Bunastarea scuteste de bunavointa altuia; necazul ii infrateste pe oameni.

Pe lumea asta, nu poţi avea numai prieteni, trebuie să mai menţii şi nişte relaţii şi nu-ţi deşerţi sacul faţă de nişte oameni pe care nu-i cunoşti.

Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez cînd vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţii meteorologice. Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc cum aş vorbi cu mine. Iar cu lumea-n general ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gîndeşti?

Doctor în litere şi-n filozofie “magna cum laude”, şi trebuie să am pe cineva sus ca să pot bate la maşină...?!

„Cred că n-am îmbătrânit degeaba” Am început să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, mai întâi şi-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri. N-am aspirat să mă văd tradusă în limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă în ungureşte şi în slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii. Oricine şi-ar vrea cărţile traduse în milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, în primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor. «Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila. Când mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă în sine, dar trece atât de repede… Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi închipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…) Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea că mai e multă vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin. Înaintarea în varstă o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează odată cu vârsta, poate nu la toata lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este. Undeva în Vechiul Testament se spune ca vârsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează după 80 ar fi chin și durere. Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin să văd câți ani am și să nu mă mai plâng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întâmplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mâine, dacă ar veni Dumnezeu și mi-ar spune: „Vreau să te mai fac de 15 ani”, aș zice: „Doamne, mulțumescu-Ți Tie, du-Te la altul!”. (…) Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îţi poate lua minţile. Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor. Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atât. Mi s-au republicat cărţi scrise până în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.

21 mai 2007

Discurs la primirea Trofeului Fundatiei Dignitas pentru Excelenta

Ieri, încă mai era printre noi...  (12 mai 2021)

Prietenia, dragostea şterg barierele de clasă.

Nu-mi ajungea o greutate într-o mână, mi-a mai trebuit şi-a doua, ca sa mă echilibrez în mersul acrobatic pe frânghia vieţii.

Infrant se simte orice om cand isi vede mecanismul esential demontat si azvarlit intr-un vraf de piese care, detasate de complicatul lor ansamblu, devin niste jalnice rotite, suruburi si piulite, pe care nu mai dai nici doua parale.

Mă uit la filme. Îmi plac, în special, filmele despre trecut. Prefer filmele englezeşti şi, mai ales, ecranizări după cărţi. Sunt foarte bine făcute şi mă transpun într-o altă epocă, deoarece de-a noastră sunt sătulă.

Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de frumos? Dacă mâine aş lua viaţa de la capăt şi cineva m-ar pune să aleg, înfăţişându-mi de la început şi suferinţa cu care-aş plăti bucuria, eu tot te-aş alege!

Omul e adaptabil ca microbii şi ca viruşii, iar memoria lui este ca lichidul care ia forma vasului în care-l torni.

Exista numai un singur fel de a intelege bine oamenii, anume de a nu ne grabi sa-i judecam, ci de a trai in preajma lor, a-i lasa sa se explice, sa se dezvaluie zi de zi si sa se zugraveasca ei insisi in noi.

Nu este permis să fii în mass-media şi să nu ştii limba ta. Sunt nişte greşeli de gramatică, afară de cuvinte care sunt folosite total aiurea. E o molimă, ferească Dumnezeu!

Femeilor care n-au facut altceva decât să își păstreze frumusețea unui trup pe care n-au vrut să-l deformeze cu maternitatea le reproșez inutilitatea, vidul.

Oamenii mari nu pricep niciodata nimic si este obositor pentru copii sa le dea intruna explicatii.

Două calităţi pe lume nu pot fi simulate şi nici înlocuite ori echivalate prin procedeul "mai iei de ici, mai pui colea": inteligenţa şi bunătatea.

Mai bine sa înţelegi decat sa înveti. Mieux vaut comprendre qu'apprendre.

La-nceput ai să-l urăşti, ai să-l scoţi din rîndul oamenilor, pe urmă, are să-ţi devină indiferent şi n-ai să mai cheltuieşti nici un sentiment pe el, şi mai pe urmă, ai să te uiţi la el cum de fapt trebuie să ne uităm la fiecare semen al nostru cînd începem să-l considerăm prin prisma unui singur sentiment: înţelegerea.

A intelege oamenii, apoi a intelege lucrurile, pe urma a intelege ideile, aceasta este, de sus in jos, scara intelegerii.

Deşi mi-a plăcut dintotdeauna să stau de vorbă cu oamenii – şi, mai ales, cu cei mult mai bătrâni decât mine – când eram copil, cel mai bine petreceam (şi fiindcă n-aveam cu cine să mă joc) plimbându-mă prin câmp, vorbind de una singură şi inventându-mi poveşti. Personajele din basme îmi erau familiare.