N-ai dezmierda de n-ai şti să blestemi.
Surâd numai acei care suspină.
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
cu mâna ta n-ai unge răni străine,
N-ai jindui după frânturi de rai,
de n-ai purta un strop de iad în tine.
Că nu te-nalţi din praf, dacă nu cazi
cu fruntea jos, în pulberea amară.
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
e că mureai în lacrima de-aseară.
(Antiteze)
În om se strâng vorbe nerostite, gânduri cărora nici n-ai şti să le dai un nume, lacrimi neplânse la vremea lor, care deodată vin ca o apă umflată de ploaie, revărsată peste mal.
La-nceput ai să-l urăşti, ai să-l scoţi din rîndul oamenilor, pe urmă, are să-ţi devină indiferent şi n-ai să mai cheltuieşti nici un sentiment pe el, şi mai pe urmă, ai să te uiţi la el cum de fapt trebuie să ne uităm la fiecare semen al nostru cînd începem să-l considerăm prin prisma unui singur sentiment: înţelegerea.
La orice trebuie să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni.
Mort să fii că are cine să te uite.
…n-o să-mi spună nimeni că, după 20 de ani, mai este ca-n prima lună când a început iubirea dintre doi oameni.
Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lumea, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?
Să te bucuri cât de puţin e-o mare binecuvântare de la Dumnezeu: este contraponderea dezamăgirii.
Si binele ti se intoarce pe lumea asta si raul: cand nu te astepti si de la cine nu te astepti.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.