Nu ca o ploaie cade-n noi iubirea,
Ci ca o boală de sfârşit de veac,
Care-şi găseşte-n sine izbăvirea
Şi nicidecum la voia vreunui leac.
Mi-e greu să-ţi spun acestea între două
Neaşteptate crize de tăceri,
Dar, ce păstrezi în palme, nu e rouă,
Ci agonia zborului de ieri;
Aşa încât, nu înceta să tremuri
Şi lasă-mă, acum, spre asfinţit,
Să te mai ţin în braţe, ca pe vremuri,
De frica unui ţipăt ascuţit
Care va fi şi ultimul, pesemne,
După atât de multe amânări
Şi-n intervalul arderii solemne,
Topi-ne-vom ca două lumânări.
(Căderea iubirii)
Fiecare simte nevoia să fie iubit, aceasta îl înalţă în ochii săi; dar oamenii trebuie iubiţi diferit: pe unul - cu o bunăvoinţă nemărginită, pe altul - cu o asprime permanentă.
Raceala si nepasarea in prietenie au motivele lor. In dragoste, nu exista alt motiv de a nu se mai iubi unul pe altul decat faptul de a se fi iubit prea mult.
Cel mai serios lucru pe care îl facem pe acest pământ este să iubim, restul nu contează.
© CCC
Îmbufnarea în dragoste este ca sarea; nu trebuie să fie prea multă.
Proverb sanscrit
© CCC
Sunt oameni care nu pot iubi pe unii fara sa urasca pe altii.
Cine iubeşte, acela se şi teme; iubirea este un vas al suferinţei; în iubire îşi au rădăcina suferinţele; renunţă la ele şi trăieşte fericit.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.