Focul vânăt e gonit de vânt,
zările-au uitat să mă mai doară…
de iubire-ntâia oară cânt,
la scandal renunţ întâia oară.
Am fost crâng părăginit pe loc
La femei şi votcă dam năvală
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.
E de-ajuns să te privesc tăcut
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul
Că uitând întregul tău trecut
Tu să nu mai poţi pleca la altul.
Tu – mers gingaş, tu surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Şi cât poate de supus să fie.
Cârciumile le-aş uita pe veci
n-aş mai şti nici versul ce înseamnă
de-aş atinge-aceste braţe reci
şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.
Veşnic te-aş urma pe-acest pământ
Departarea mi-ar părea uşoară…
De iubire-ntâia oară cânt
La scandal renunţ întâia oară...
(Focul vânăt)
Sa inteleg ca iarna va aduce doar putin frig in necuvintele noastre care sunt spuse mult mai apasat decat orice vorbe? Nu cred fiindca e anotimpul gerurilor extreme, cand totul e inghetat inclusiv privirile noastre. Şi atunci ne vom desparti la fel de accidental cum ne-am intalnit sau lacrimile noastre inghetate se vor sparge pe asfaltul negru al gandurilor despre o iubire trecatoare care se credea eterna in adancurile sufletelor noastre?
Sublima nebunie. Iubirea e singura nebunie care justifica viata.
Dragostea moare si ea. Incet, pe nesimtite, perfid. Chiar daca are clipe cand isi revine, cand se agata de viata.
Puterea pe care cei pe care ii iubim o au asupra noastra este intotdeauna mai mare decat aceea pe care o avem noi insine.
Dac-ai şti cât am fugit de tine, până te-am întâlnit.
(Nuntă în cer)
Daca exista in lume o forta, care poate sa depaseasca frica pe deplin, sa nimiceasca orice pericol, sa ramana nepasatoare la orice paguba pana si fata de moarte, aceasta forta este iubirea.
Farmecul pe care credem că-l găsim în ceilalţi nu există decât în noi, şi numai dragostea înfrumuseţează atât de mult fiinţa iubită.
(Legăturile primejdioase)
Așa cum o floare își oferă parfumul oricui se apropie de ea sau o folosește, tot așa și iubirea din noi radiază către toți și se manifestă ca o slujire spontană.
© CCC
Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte.
Știu să împărtășesc doar dragostea, nu ura.
(Antigona)
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
Și totuși tu-mi șoptești: "Mi-așa de dor de tine!"
(Dorul)
Cel ce iubește femeia este vărul soarelui.
Proverb turcesc
© CCC
Dragostea cea mai puternică este cea neîmpărtăşită. Aş fi preferat să nu ştiu, dar asta e realitatea: nimic nu e mai rău decât să iubeşti pe cineva care nu te iubeşte — şi, în acelaşi timp, este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Să iubeşti pe cineva care te iubeşte este narcisism. Să iubeşti pe cineva care nu te iubeşte, asta da, e dragoste.
(Dragostea durează trei ani)
Ridică-ncet lăsatele perdele
Cu mâna ta ușor înfiorată
Și din misterul umbrei încadrată,
Răsari în spumă albă de dantele.
E-un cer albastru ca de peruzele
Și-n noaptea de luceferi presurată,
Mireasma fânului cosit îmbată
Ca un narcotic visurile mele.
De-ai ști ce tristă-i fără tine Luna,
Tu ai veni la geam întotdeauna
Să-ți scalde păru-n blondele ei raze…
Și-n ochii tăi, haotica pribeagă,
Cu străluciri de tainice topaze,
Ar îngropa comoara ei întreagă…
(Sonata lunii)
Iubirea iubeşte să iubească iubirea.
(Ulise)
Tăcerea este cel mai adânc strigăt al inimii.
A iubi înseamnă a admira cu inima; a admira înseamnă a iubi cu mintea.
© CCC
“Elle était toujours dans la lune.” Cat farmec trebuie sa fi avut…
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.