Citate de Marcus Aurelius

Ca moartea ne face sa pierim in intregime e tot ce se poate. Nu sunt eu acela care o sa va contrazic. In cazul acesta insa n-avem de ce sa ne temem de dansa. Sunt, ea nu este; este, eu nu mai sunt. Dar daca, lovindu-ne, ne lasa totusi sa subzistam, fiti siguri atunci ca ne vom regasi pe lumea cealalta aidoma la fel cum am fost aici pe pamant. Amarnica pacaleala. Parca anume facuta sa ne strice de mai inainte toate notiunile noastre despre noi si despre iad. Ea ne rapeste orice speranta, fiindca tot ceea ce omul doreste mai mult e sa fie altul decat ce a fost. Visul asta ne e mereu interzis.

A malis mors abducit, non a bonis. De rele ne îndepărtează moartea, nu de bine. (Cicero)

O inima mare nu tremura inaintea mortii, in orice clipa ar sosi ea, numai sa fie glorioasa.

Sinuciderea nu poate fi privita decat ca slabiciune. E mai usor sa mori decat sa induri neclintit o viata chinuita.

Orice faci şi orice spui şi gândeşti trebuie făcut astfel ca şi cum fiecare clipă ar fi ultima. Viaţa cea mai lungă nu se deosebeşte cu nimic de cea mai scurtă. Fiindcă prezentul e acelaşi pentru toţi şi, prin urmare, aceleaşi sunt şi pierderile, şi toate se reduc, una peste alta, la clipă. Nimeni nu poate pierde nici trecutul, nici viitorul. Fiindcă cine îmi poate lua ceea ce nu am?

Când am să plec din lume, n-au să mai fie flori. Nici chiparoși, nici buze, nici vin cu-arome fine. Nici zâmbet, nici tristețe, nici înserări și zori. Nu va mai fi nici lumea – căci gândul meu o ține. (Rubaiate)

E ciudat! Omul se revolta impotriva raului pe care il primeste dinafara, de la altii, si pe care nu-l poate inlatura; dar nu se lupta impotriva raului care zace intr-insul, cu toate ca este in putinta sa de a o face.

Inainte de a ma naste, am fost o vesnicie intreaga ”nimic”. De ce ma tem acum de aceeasi ”inexistenta” cu care am avut o vesnicie timp sa ma obisnuiesc si-n care am fost deja? Nu inteleg.

Da, e rău să mori, căci, dacă nu ar fi fost o nenorocire, zeii ar fi murit şi ei. (Fragmente)

Moartea este ținta și sfârșitul oricărei vieți și e imposibil să spunem ceva despre ea. Știm tot — sau aproape tot — despre viață, până la moarte. Putem vorbi despre acea parte a morții care ține de viață. Dar nu știm nimic despre moartea de după moarte. N-am știut niciodată nimic. Nu vom ști vreodată. Poate că nu e nimic de aflat. Cel mai straniu aspect al morții este bariera de netrecut care o separă de viață. S-ar zice că e dinadins așa. Demult în vechime, acum milioane și milioane de veacuri, a fost ridicat un zid pentru a ne împiedica să aflăm care ne este originea. În curând, peste câțiva ani sau luni, poate chiar mâine, un zid se va înălța în fața noastră, pentru ca, până la urmă, să nu ne cunoaștem destinul. Nu știm de unde venim, nu știm unde ne ducem. Suntem rătăciți. (Călăuza rătăciților, Moartea)

În clipa morții, cel mai frumos cadou de adio este liniștea sufletească. © CCC

Este un privilegiu al omului de a iubi chiar pe aceia care il fac sa sufere.

Daca moartea e intr-adevar o primejdie, trebuie s-o intampinam asa cum ii sade bine unui om: adica barbateste si cu suflet linistit.

In om moare doar ceea ce poate fi perceptibil celor cinci simturi, iar ceea ce se afla in afara acestor simturi, poate ceva imens, cu neputinta de inchipuit, ramane viu.

Moartea este mai blândă decât tirania. (Agamemnon, 458)

Imaginează-ţi că ai murit deja, că ai trăit doar până în clipa de faţă, iar vremea care ţi-a mai rămas din viaţă, trăieşte-o în conformitate cu natura. Priveşte la cele trecute: câte schimbări au suferit statele! Poţi prevedea şi viitorul. Fiindcă el este la fel şi nu iese din ritmul celor care se petrec şi în clipa de faţă. De aceea, nu are importanţă dacă observi viaţa omenească vreme de patruzeci de ani sau de zece mii de ani. Ce ai de văzut nou?

Oamenii nu suporta ideea sfarsitului lor si de aceea incearca sa se amageasca cu iluzii desarte.

Moartea nu ne priveste pe noi, ci pe acea putere care o da. Noi n-o putem face asa sau altfel in esenta ei. Pe noi ne priveste viata, caci noi o cream din zilele ce ni se dau.

Oamenii se zbuciuma din pricina ca se tem de moarte.

Intr-o zi cand lumea noastra va mai fi trait o mie de ani, cand oamenii vor deveni stapani ai tuturor fortelor dis­tructive ale naturii ca sa le faca sa slujeasca bunului trai al omenirii, intr-o zi cand omul va cunoaste tainele mortii, moartea va deveni la fel de blanda, la fel de voluptoasa ca si somnul gustat in bratele iubitei.