Citate de Horatius

Oricare ti-ar fi sfatul, sa fie scurt. © CCC

Moartea este ingrozitoare, dar si mai groaznic ar fi gandul ca vei trai vesnic si nu vei muri niciodata.

După cum, când sunt în floarea vârstei, şi macul şi prăpădia sunt cosiţi de cruda coasă a crudei cosaşe care coseşte crud tărtăcuţa lor crudă, tot astfel s-a prăpădit şi mititelul de Rensky, care, orişicât, s-a luptat vitejeşte, dar ce vrei, prea erau mulţi ruşi. (Ubu rege)

Forta lipsita de inteligenta se prabuseste dupa marimea ei.

Sa-ti inchipui ca fiecare zi ce-ti rasare este ultima.  

Daca moartea e intr-adevar o primejdie, trebuie s-o intampinam asa cum ii sade bine unui om: adica barbateste si cu suflet linistit.

Nu ca mi-ar fi teama de moarte, dar as prefera sa nu fiu acolo cand o sa vina dupa mine.

Dacă vrei să dobândeşti puterea de a suporta viaţa, fii gata să accepţi moartea. (Încercări de psihanaliză, 1905)

Paulum sepultae distat inertiae Celata virtus. Virtutea nemanifestata nu-i departe de lipsa de pricepere. (Horatius, Odae)

Nu mori pentru ca esti bolnav, mori pentru ca esti viu. (Eseuri) Michel de Montaigne Moartea este o consecință a vieții. De aceea, Montaigne considera că înțelepciunea inseamna acceptarea mortii și, prin urmare, ca a filosofa inseamna a învăța sa mori, ceea ce nu este nimic altceva decat a învăța să trăiești.

Schimbarea sortii s-o primesti senin...

De treci acum prin ceasuri de furtuna,

nu-nseamna ca asa va fi si maine…

Fii inimos in fata sortii rele,

arata o tarie de granit.

Cand vant prea bun se-abate spre vintrele,

sa ti le strangi la fel de cumpanit.

Sinuciderea nu poate fi privita decat ca slabiciune. E mai usor sa mori decat sa induri neclintit o viata chinuita.

Moartea loveste nepartinitoare cu lovituri de picior in usa saracului ca si in portile imparatilor.

Plangand tu ai venit pe acest pamant; amici, ce te-asteptau, te salutau zambind; dar sa traiesti astfel incat cand te vei stinge sa parasesti zambind amicii ce te-or plange.

Pierzi in viata ani si la moarte cersesti o clipa.

Cat de mult se revolta sufletul nostru la gandul ca personalitatea noastra inceteaza odata si ca pierim in vesnicie.

Odi profanum vulgus. (Horațiu, „Ode”, III, 1, 4) Urăsc mulțimea ignorantă. Cu aceste cuvinte începe prima strofă a celei de-a treia cărți din Odele (Carmina) lui Horațiu. Horațiu își exprimă detașarea față de oamenii incapabili să-i înțeleagă opera, specificând că numai o elită va putea înțelege și aprecia ceea ce spune. Astfel, poetul dorea ca opera sa să fie apreciată numai de cunoscători. Cuvintele au căpătat un sens ironic, desemnând infatuarea scriitorilor care cred că este înjositor pentru ei să fie înțeleși de oricine. Ulterior, expresia a devenit un proverb prin care se exprimă o superioritate disprețuitoare față de masa plebeiană, față de omul din popor, considerat profan și ignorant și care nu reușește să aprecieze frumusețea poeziei. © CCC

Oamenii nu suporta ideea sfarsitului lor si de aceea incearca sa se amageasca cu iluzii desarte.

Nu cred in viata de apoi, dar o sa-mi iau lenjerie de schimb cu mine.