Citate de Carl G. Jung

Cel ce se pricepe sa-si descrie atat de amanuntit pasiunea, fie ca e trista sau vesela, o simte atat de putin.

Singura diferenta intre un capriciu si o pasiune de-o viata este ca intotdeauna capriciul dureaza putin mai mult.

Limba materna a pasiunilor n-are sintaxa.

Dupa cat ne putem da seama, singurul scop al existentei umane e sa aprinda o lumina in intunecimea fiintei.

Suntem inclinati sa dam vina pe circumstante exterioare, dar nimic n-ar putea exploda in noi, daca nu s-ar fi aflat deja in noi.

Cand un discurs firesc zugraveste o pasiune sau un efect, descoperim si in noi insine adevarul pe care il auzim, dar, nestiind ca el se afla acolo, suntem gata sa-l iubim pe cel care ne-a facut sa-l simtim; caci nu dintre-ale lui ni-l impartaseste, ci dintre-ale noastre. Binele pe care ni-l face ne indeamna sa-l iubim, in afara de faptul ca inima este inclinata sa-l indrageasca tocmai pentru aceasta comuniune a intelegerii.

N-as putea spune ca cred. Stiu! Am trait experienta de a fi cuprins de ceva care e mai puternic decat mine, ceva pe care oamenii il numesc Dumnezeu.

Trei pasiuni simple, dar extrem de puternice, mi-au guvernat viata: nevoia de iubire, foamea de cunoastere si mila netarmurita pentru suferintele omenirii.

Tot ce in suflet e o pasiune e in corp o actiune.

Poate ca pasiunilor le datoram cele mai mari foloase ale spiritului omenesc.

Personalitatea, realizare totala a deplinatatii fiintei noastre, e un ideal de neatins. Dar faptul ca e de neatins nu impieteaza asupra unui ideal, caci idealurile sunt doar calauze si niciodata teluri.

Razboiul launtric al ratiunii impotriva pasiunilor a facut ca cei care au vrut sa aiba pacea sa se imparta in doua tabere. Unii au vrut sa renunte la pasiuni si sa devina dumnezei; ceilalti au vrut sa renunte la ratiune si sa devina animale. Dar nici unii, nici ceilalti n-au putut-o face; si ratiunea ramane intotdeauna in picioare, acuzand desertaciunea si nedreptatea pasiunilor care tulbura odihna celor ce li se abandoneaza; si pasiunile sunt intotdeauna vii, chiar si in sufletul acelora care fac eforturile de a renunta la ele.

Toate lucrarile omului isi au originea in fantezia creativa. Si atunci, cu ce drept desconsideram imaginatia?

Crearea unui lucru nou nu se face cu ajutorul ratiunii, ci prin jocul instinctului, care actioneaza dintr-o necesitate interioara. Mintea creativa se joaca cu obiectele pe care le iubeste.

Pendulul mintii oscileaza intre sens si nonsens, nu intre bine si rau.

Stiintele si artele isi datoreaza descoperirile lor pasiunilor si tot pasiunilor isi datoreaza viciile si majoritatea nenorocirilor sale.

Lumea in care patrundem, nascandu-ne, este cruda si crunta si totodata de o frumusete dumnezeiasca. Sa credem ca predomina lipsa de sens sau sensul este o chestiune de temperament. Daca lipsa de sens ar prevala in mod absolut, ar disparea tot mai mult, pe masura evolutiei, caracteristica vietii de a fi plina de sens. Dar nu acesta este - sau nu-mi pare mie ca este - cazul. Probabil ca, asa ca in toate problemele metafizice, ambele sunt adevarate: viata este sens si nonsens sau are sens si nonsens. Nutresc speranta anxioasa ca sensul va fi preponderent si va castiga batalia.

Cu cat nevoile sunt mai putin firesti si mai putin imperioase, cu atat cresc pasiunile, si - lucru mai rau - creste si puterea de a le satisface.

Pecetea marilor pasiuni: imensitatea piedicii ce trebuie invinsa si neagra nesiguranta a faptelor.

Stiinta nu e decat arta de a fauri iluzii adevarate.