Citate de Ana Blandiana

Poeții sunt damnați... dar priviți-i cu ochii îngerilor. © CCC

De aş avea hainele împodobite ale cerului Cusute cu rază de soare şi de argint, Albastrele, ştersele şi negrele haine Ale nopţii, ale luminii şi ale penumbrei, Aş întinde hainele sub picioarele tale; Dar eu, săracul de mine, n-am decât vise; Mi-am întins visele sub picioarele tale. Calcă uşor, căci păşeşti peste visele mele. (Poetul doreşte hainele cerului) traducere Ion Pillat

Poetul este un mincinos care spune intotdeauna adevarul. (Secretele frumusetii) © CCC

Ronsard, care pe vremea lui trecea drept prințul poeților francezi, în opinia domnului Balzac era doar cel mult materialul și începutul unui mare poet... (Prefață la Operele lui Malherbe) © CCC

Poetul este ca printul norilor. Aripile sale gigantice il impiedica sa mearga. (Albatrosul) © CCC

Poetul - un donator de sange la spitalul cuvintelor.

Poeţii laudă cu precădere iubirea şi bine fac, pentru că nimic nu are mai multă nevoie de laudă decât iubirea, ca să poată apărea altceva decât este cu adevărat. (Piticul)

In viata mea, verbul a citi a fost mult mai important decat verbul a trai, atat de important, incat - folosind un foarte mic artificiu poetic - marturisesc ca n-as putea sa ma imaginez traind fara a citi, dar nu mi-ar fi deloc greu sa ma inchipui citind si dupa moarte.

Poezia este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce-ai suferit.

Eminescu n-a existat. A existat numai o țară frumoasă La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe. Ca o barbă nepieptanată de crai. Și niște ape ca niște copaci curgători În care luna își avea cuibar rotit. Și, mai ales, au existat niște oameni simpli Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Sau mai simplu: ciobani și plugari, Cărora le plăcea să spună, Seara în jurul focului, poezii - "Miorița" și "Luceafărul" și "Scrisoarea a III-a". Dar fiindcă auzeau mereu Lătrând la stâna lor câinii, Plecau să se bată cu tătarii Și cu avarii și cu hunii și cu leșii Și cu turcii. În timpul care le rămânea liber Între două primejdii, Acești oameni făceau din fluierele lor Jgheaburi Pentru lacrimile pietrelor înduioșate, De curgeau doinele la vale Pe toți munții Moldovei și ai Munteniei Și ai Țării Bârsei și ai Țarii Vrancei Și ai altor țări românești. Au mai existat și niște codri adânci Și un tânăr care vorbea cu ei, Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt? Acest tânar cu ochi mari, Cât istoria noastră, Trecea bătut de gânduri Din cartea chirilică în cartea vieții, Tot numarând plopii luminii, ai dreptății, ai iubirii, Care îi ieșeau mereu fără soț. Au mai existat și niște tei, Și cei doi îndrăgostiți Care știau să le troienească toată floarea Într-un sărut. Și niște păsări ori niște nouri Care tot colindau pe deasupra lor Ca lungi și mișcătoare șesuri. Și pentru că toate acestea Trebuiau să poarte un nume, Un singur nume, Li s-a spus Eminescu. (Trebuiau să poarte un nume)

Am înţeles că munca poetului adesea este îndreptată nu spre poezia însăşi, ci către inovaţiile demonstrate, că poezia lui este desăvîrşită. (Aleph)

De număr, socotesc întâi poeții, Pe urmă soarele şi vara, Iar după vară, cerul – Şi asta ar fi tot. Însă de recapitulez, Poeții par să le cuprindă toate – Pe ceilalți, spectacolul nu prea-i interesează. Spun, deci, poeții – și-nţeleg tot ce e viaţă. O vară ţine pentru ei întregul an, Și pot crea atâta soare cât ştie cerul să cuprindă, Iar dacă cerul, în sfârşit, Ar fi aşa frumos pe cât l-au prevestit poeții Celor ce cred într-înșii Le va fi-ndreptăţit și visul trecător, Spre binecuvântarea lor. (De număr, socotesc întâi poeţii) (Traducere de Margareta Sterian)

Poetul este nu atat un manuitor, cat un mantuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturala si le aduce in starea de gratie.

Poetul înțelege mai bine natura decât omul de știință. © CCC

Poetul poate supravietui oricarui lucru in afara greselilor de tipar.

Yeats este un mare poet dar, după părerea mea, nu e sigur că poezia lui va dura, din moment ce efectul lui principal este surpriza. Frost va dăinui mai mult decât Yeats. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) © CCC

Vreau să fiu un poet nou atît în formă, cît şi în fond, dar – în opoziţie cu unii moderni care nu au o bază suficientă a artei lor – am gustul profund al marilor epoci, adică vreau să spun că stimez infinit Marele Secol şi, în mod particular, pe cei care au dreptul să se cheme clasici.

Cel care se simte străbătut de acești doi curenţi, unul curgând spre tărâmurile spirituale, iar celălalt scufundându-se în neant, este poet şi filozof. După ce s-a încheiat cântecul imaginilor, se scufundă în inspirația sa pentru a auzi răsunând ecourile îndepărtate ale cuvântului. Și totuși! Ar fi doar o măreţie solitară, dacă însuşi spectacolul unei naturi schimbătoare nu l-ar învăţa să-şi reverse sufletul în jurul său. (Ore de filozofie) © CCC

Intre pasiune si suferinta asemanarea este atat de mare incat, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns sa le confunde si sa le boteze cu acelasi cuvant: patima, a patimi. O ironie filologica.

Fii intotdeauna un poet, chiar si in proza.