Citate de Hermann Broch

De aş avea hainele împodobite ale cerului Cusute cu rază de soare şi de argint, Albastrele, ştersele şi negrele haine Ale nopţii, ale luminii şi ale penumbrei, Aş întinde hainele sub picioarele tale; Dar eu, săracul de mine, n-am decât vise; Mi-am întins visele sub picioarele tale. Calcă uşor, căci păşeşti peste visele mele. (Poetul doreşte hainele cerului) traducere Ion Pillat

A iubi înseamnă a fugi din lumea ta în lumea altuia. (Somnambulii) © CCC

Un mare poet este mai puțin un inventator și mai mult un deschizător de drumuri. (Căutarea lui Averroes)

Poetul este un intermediar între zei şi oameni. În felul acesta, prezenţa lui trebuie să fie o permanenţă şi, îndeosebi în contextul unor vremuri de restrişte, misiunea lui devine extrem de importantă. Există epoci în care se subţiază prezenţa divinului, fie că se afirmă cumplita vorbă a lui Nietzsche, că „Dumnezeu a murit”, fie că se găseşte o formulă ceva mai acceptabilă, ca aceea a lui Martin Buber, că „din când în când se petrec adevărate eclipse de Dumnezeu”. Evreul Martin Buber se referea îndeosebi la perioada de la mijlocul acestui veac, când a avut loc Holocaustul şi când multă lume, intelectuali şi evrei, şi de altă origine, şi-au pus întrebarea dacă se mai poate vorbi despre o prezenţă a lui Dumnezeu, susţinută cu fervoare în momentul în care se petrec asemenea grozăvii, asemenea demonii ale istoriei. Ori absenţa totală, ori intrarea în eclipsă a Divinului justifică prezenţa poetului ca intermediar între zei şi oameni. Şi cu cât vremurile sunt mai încărcate de restrişte, cu cât prigoana împotriva a ceea ce constituie omenia din om este mai puternică, cu atât şi sarcina aceasta devine mai importantă, mai imperioasă, mai necesară. Eu nu văd altă justificare a poetului care să redea aşa cum a avut-o cândva întreaga demnitate şi întreaga pondere a misiunii sale. Nu văd o altă interpretare care să restituie această dimensiune lăuntrică mai potrivită chiar pentru timpul pe care îl parcurgem noi acum, când restriştea nu este aşa de cumplită ca în urmă cu câteva decenii, dar când umanitatea trece totuşi printr-o perioadă de criză spirituală.

Moartea unui poet adevărat nu este un sfârşit, este numai o reacţie chimică menită să separe aurul de impurităţi.

Poetul este un mincinos care spune intotdeauna adevarul. (Secretele frumusetii) © CCC

Se poate prevedea ziua cand, fonograful si cinematografia devenind singurele forme de imprimare folosite, poetii vor avea o libertate fara precedent. (Spiritul nou si poetii) © CCC

Nu-ţi trebuie statui, nici osanale, Căci versul tău cel ferecat în zale Mai tare-i decât bronzul şi granitul. (Statuii lui Eminescu)

Eminescu n-a existat. A existat numai o țară frumoasă La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe. Ca o barbă nepieptanată de crai. Și niște ape ca niște copaci curgători În care luna își avea cuibar rotit. Și, mai ales, au existat niște oameni simpli Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Sau mai simplu: ciobani și plugari, Cărora le plăcea să spună, Seara în jurul focului, poezii - "Miorița" și "Luceafărul" și "Scrisoarea a III-a". Dar fiindcă auzeau mereu Lătrând la stâna lor câinii, Plecau să se bată cu tătarii Și cu avarii și cu hunii și cu leșii Și cu turcii. În timpul care le rămânea liber Între două primejdii, Acești oameni făceau din fluierele lor Jgheaburi Pentru lacrimile pietrelor înduioșate, De curgeau doinele la vale Pe toți munții Moldovei și ai Munteniei Și ai Țării Bârsei și ai Țarii Vrancei Și ai altor țări românești. Au mai existat și niște codri adânci Și un tânăr care vorbea cu ei, Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt? Acest tânar cu ochi mari, Cât istoria noastră, Trecea bătut de gânduri Din cartea chirilică în cartea vieții, Tot numarând plopii luminii, ai dreptății, ai iubirii, Care îi ieșeau mereu fără soț. Au mai existat și niște tei, Și cei doi îndrăgostiți Care știau să le troienească toată floarea Într-un sărut. Și niște păsări ori niște nouri Care tot colindau pe deasupra lor Ca lungi și mișcătoare șesuri. Și pentru că toate acestea Trebuiau să poarte un nume, Un singur nume, Li s-a spus Eminescu. (Trebuiau să poarte un nume)

Voi trăi în orice cântec, orice frunză-mi va fi soră Orice fir de iarbă prieten, orice seară auroră, Orice foşnet frate dulce, casă-mi va fi orice zare, Căci prin toate trece veşnic harfa mea nemuritoare.

Important este să promiți ceva oamenilor, nu să ții acele promisiuni. Oamenii au trăit întotdeauna numai din speranțe. © CCC

Poetul nu poate face nimic, e ascultat doar atunci când slăvește lumea, dar nu și atunci când o reprezintă așa cum este. (Citatul dramaturgului a fost înscris temporar pe fațada de sticlă a teatrului parizian Théâtre national de la Colline în 2018.) © CCC

Poeţii laudă cu precădere iubirea şi bine fac, pentru că nimic nu are mai multă nevoie de laudă decât iubirea, ca să poată apărea altceva decât este cu adevărat. (Piticul)

Yeats este un mare poet dar, după părerea mea, nu e sigur că poezia lui va dura, din moment ce efectul lui principal este surpriza. Frost va dăinui mai mult decât Yeats. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) © CCC

De număr, socotesc întâi poeții, Pe urmă soarele şi vara, Iar după vară, cerul – Şi asta ar fi tot. Însă de recapitulez, Poeții par să le cuprindă toate – Pe ceilalți, spectacolul nu prea-i interesează. Spun, deci, poeții – și-nţeleg tot ce e viaţă. O vară ţine pentru ei întregul an, Și pot crea atâta soare cât ştie cerul să cuprindă, Iar dacă cerul, în sfârşit, Ar fi aşa frumos pe cât l-au prevestit poeții Celor ce cred într-înșii Le va fi-ndreptăţit și visul trecător, Spre binecuvântarea lor. (De număr, socotesc întâi poeţii) (Traducere de Margareta Sterian)

Poti fi poet in toate domeniile: este suficient sa fii aventuros si sa te indrepti spre descoperire. (Spiritul nou si poetii) © CCC

Poetul să nu aibă decât un model: natura; și o călăuză: adevărul. (Un poet)

Emoția poetului nu vine din ceea ce vede, ci din ceea ce îndură. (Uz intern) © CCC

Poetul este nu atat un manuitor, cat un mantuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturala si le aduce in starea de gratie.

Pe mine, umbra pe care o aruncă asupra mea orice mare poet mă luminează.