Poetul este un intermediar între zei şi oameni. În felul acesta, prezenţa lui trebuie să fie o permanenţă şi, îndeosebi în contextul unor vremuri de restrişte, misiunea lui devine extrem de importantă. Există epoci în care se subţiază prezenţa divinului, fie că se afirmă cumplita vorbă a lui Nietzsche, că „Dumnezeu a murit”, fie că se găseşte o formulă ceva mai acceptabilă, ca aceea a lui Martin Buber, că „din când în când se petrec adevărate eclipse de Dumnezeu”. Evreul Martin Buber se referea îndeosebi la perioada de la mijlocul acestui veac, când a avut loc Holocaustul şi când multă lume, intelectuali şi evrei, şi de altă origine, şi-au pus întrebarea dacă se mai poate vorbi despre o prezenţă a lui Dumnezeu, susţinută cu fervoare în momentul în care se petrec asemenea grozăvii, asemenea demonii ale istoriei. Ori absenţa totală, ori intrarea în eclipsă a Divinului justifică prezenţa poetului ca intermediar între zei şi oameni. Şi cu cât vremurile sunt mai încărcate de restrişte, cu cât prigoana împotriva a ceea ce constituie omenia din om este mai puternică, cu atât şi sarcina aceasta devine mai importantă, mai imperioasă, mai necesară. Eu nu văd altă justificare a poetului care să redea aşa cum a avut-o cândva întreaga demnitate şi întreaga pondere a misiunii sale. Nu văd o altă interpretare care să restituie această dimensiune lăuntrică mai potrivită chiar pentru timpul pe care îl parcurgem noi acum, când restriştea nu este aşa de cumplită ca în urmă cu câteva decenii, dar când umanitatea trece totuşi printr-o perioadă de criză spirituală.
Moartea unui poet adevărat nu este un sfârşit, este numai o reacţie chimică menită să separe aurul de impurităţi.
Poetul este un mincinos care spune intotdeauna adevarul.
(Secretele frumusetii)
© CCC
Se poate prevedea ziua cand, fonograful si cinematografia devenind singurele forme de imprimare folosite, poetii vor avea o libertate fara precedent.
(Spiritul nou si poetii)
© CCC
Nu-ţi trebuie statui, nici osanale,
Căci versul tău cel ferecat în zale
Mai tare-i decât bronzul şi granitul.
(Statuii lui Eminescu)
Eminescu n-a existat.
A existat numai o țară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barbă nepieptanată de crai.
Și niște ape ca niște copaci curgători
În care luna își avea cuibar rotit.
Și, mai ales, au existat niște oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân,
Ștefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani și plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara în jurul focului, poezii -
"Miorița" și "Luceafărul" și "Scrisoarea a III-a".
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Și cu avarii și cu hunii și cu leșii
Și cu turcii.
În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Acești oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioșate,
De curgeau doinele la vale
Pe toți munții Moldovei și ai Munteniei
Și ai Țării Bârsei și ai Țarii Vrancei
Și ai altor țări românești.
Au mai existat și niște codri adânci
Și un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?
Acest tânar cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea chirilică în cartea vieții,
Tot numarând plopii luminii, ai dreptății,
ai iubirii,
Care îi ieșeau mereu fără soț.
Au mai existat și niște tei,
Și cei doi îndrăgostiți
Care știau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Și niște păsări ori niște nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi și mișcătoare șesuri.
Și pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.
(Trebuiau să poarte un nume)
Voi trăi în orice cântec, orice frunză-mi va fi soră
Orice fir de iarbă prieten, orice seară auroră,
Orice foşnet frate dulce, casă-mi va fi orice zare,
Căci prin toate trece veşnic harfa mea nemuritoare.
Important este să promiți ceva oamenilor, nu să ții acele promisiuni. Oamenii au trăit întotdeauna numai din speranțe.
© CCC
Poetul nu poate face nimic, e ascultat doar atunci când slăvește lumea, dar nu și atunci când o reprezintă așa cum este.
(Citatul dramaturgului a fost înscris temporar pe fațada de sticlă a teatrului parizian Théâtre national de la Colline în 2018.)
© CCC
Poeţii laudă cu precădere iubirea şi bine fac, pentru că nimic nu are mai multă nevoie de laudă decât iubirea, ca să poată apărea altceva decât este cu adevărat.
(Piticul)
Yeats este un mare poet dar, după părerea mea, nu e sigur că poezia lui va dura, din moment ce efectul lui principal este surpriza. Frost va dăinui mai mult decât Yeats.
(Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani)
© CCC
De număr, socotesc întâi poeții,
Pe urmă soarele şi vara,
Iar după vară, cerul –
Şi asta ar fi tot.
Însă de recapitulez,
Poeții par să le cuprindă toate –
Pe ceilalți, spectacolul nu prea-i interesează.
Spun, deci, poeții – și-nţeleg tot ce e viaţă.
O vară ţine pentru ei întregul an,
Și pot crea atâta soare cât ştie cerul să cuprindă,
Iar dacă cerul, în sfârşit,
Ar fi aşa frumos pe cât l-au prevestit poeții
Celor ce cred într-înșii
Le va fi-ndreptăţit și visul trecător,
Spre binecuvântarea lor.
(De număr, socotesc întâi poeţii)
(Traducere de Margareta Sterian)
Poti fi poet in toate domeniile: este suficient sa fii aventuros si sa te indrepti spre descoperire.
(Spiritul nou si poetii)
© CCC
Poetul să nu aibă decât un model: natura; și o călăuză: adevărul.
(Un poet)
Emoția poetului nu vine din ceea ce vede, ci din ceea ce îndură.
(Uz intern)
© CCC
Poetul este nu atat un manuitor, cat un mantuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturala si le aduce in starea de gratie.
Pe mine, umbra pe care o aruncă asupra mea orice mare poet mă luminează.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.