Citate de Marin Sorescu

Poetul, ca si soldatul, nu are viata personala.

Un mare poet este mai puțin un inventator și mai mult un deschizător de drumuri. (Căutarea lui Averroes)

Pe mine, umbra pe care o aruncă asupra mea orice mare poet mă luminează.

Alternativa pe care o propune Malraux – „Secolul care va veni va fi unul religios sau nu va mai fi deloc” – subliniază tocmai acest risc mortal care pândeşte omenirea. Poetul, cred eu, are un rol de seamă în această operă de salvare a spiritului. Pentru că poetul a fost întotdeauna un sacerdot. Dacă nu, a fost întotdeauna în raport cu transcendentul. A fost un sacerdot al limbii sale. Or, teoriile mai noi despre limbaj ne arată că nu suntem noi stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră. Noi suntem vorbiţi de către limbaj şi nu noi vorbim limbajul. Poetul este deci un ucenic al acestei supuneri faţă de ceva care, ca glas al autenticităţii, vine de dincolo de propria lui decizie. Dacă cuvintele ne vorbesc, dacă limbajul ne vorbeşte, putem postula, fără riscul de a greşi prea mult, că glasul autenticităţii care se pronunţă în limbaj ca glas al Fiinţei, cum zice Heidegger, este ceva foarte apropiat de ceea ce religia ne propune să înţelegem prin conceptul de Dumnezeu. Acesta cred eu că este rolul cel mai important al poetului în aceste vremuri, când meseria lui, care este pentru cei mai mulţi o îndeletnicire laică, dintr-odată capătă funcţie de slujire a divinităţii, adică se pune în serviciul sacrului. Şi nu cred că există ceva mai important în viaţă, chiar în viaţa de fiecare zi a omului, mai important decât faptul de a identifica sacrul în manifestările lui care, de cele mai multe ori, sunt mascate. Poetul, ca om care prin îndeletnicirea lui sporeşte sentimentul fiinţei – aceasta este una dintre definiţiile poeziei, faptul de a spori sentimentul fiinţei – poetul devine deci un sacerdot al transcendentului. Şi în sensul acesta este chemat să fie unul din factorii activi ai acestei istorii care, după unele semne, de câteva decenii a intrat într-o derivă extrem de alarmantă. Cei care cel puţin gustă poezia, dacă nu o practică, cei pentru care problemele spirituale reprezintă o permanentă preocupare, ştiu că, de-a lungul istoriei, omenirea a trecut prin asemenea epoci. Dar, mă întreb eu, dacă în alte epoci, riscurile au fost la fel de mari şi dacă în alte epoci, omul a avut de luptat cu adversari atât de puternici ca în secolul nostru şi ca în secolul care va urma, ce rămâne? Pentru că a postula că duşmanii spiritului, duşmanii credinţei, adversarii lui Dumnezeu se află în jurul nostru ipostaziaţi în fel şi chip, sub formă de demoni, sub formă de acţiuni malefice, aşa cum putea să creadă un om din Evul Mediu; atitudinea aceasta implica mai puţină răspundere a omului şi a poetului faţă de sine însuşi, decât implică structura omului modern. În epoca noastră, adevăratul adversar al divinului se află în noi înşine şi în ceea ce se află imediat în apropierea noastră, şi în ceea ce ne solicită cu o forţă aproape irezistibilă. Toate cuceririle civilizaţiei se pot transforma, la un moment dat, în unelte ale acestui nihilism, ale acestei negaţii a prezenţei divinului, şi de aceea, opera prin care poetul se stăpâneşte pe sine este mai greu de realizat acum, în secolul nostru, decât felul în care acum câteva sute de ani era de realizat opera prin care omul izbutea să stăpânească forţele răului care se aflau în afara sa. Lupta aceasta cu noi înşine, ca şi lupta lui Iacob cu îngerul, nu este niciodată uşor de câştigat.

Pe tărâmul artelor este cu neputință să desemnezi un creator ca fiind cel mai mare. Nici dintre muzicieni, nici dintre pictori ori sculptori, cu atât mai puțin dintre poeți nu poți alege unul singur, deoarece se găsesc oricând şi oriunde atâția care-l concurează la întâietate. Cu atât mai grea e selecția când e vorba de o opțiune personală. Şi mai spinoasă încă în cazul unui profesor de Literatură universală şi comparată, cum am fost eu şi care a vagabondat prin culturi şi epoci diverse, căutând, cântărind, alegând valori. Cum să nu rămâi copleşit de Homer şi tragicii greci (am scris o monografie despre Sofocle, dar îl prețuiam mult şi pe Eschil), cum să nu te înfioare poezia dantescă în plin Ev Mediu! Dar Renaşterea târzie şi titanii ei! Şi aşa mai departe. Şi doar în Europa! Astfel încât, nu mă pot mărgini la unul singur dintre poeți, deşi steaua mea fixă pe cerul poeziei rămâne Eminescu, pentru rațiunile explicate în toate cărțile mele despre el. Cu Shakespeare am păstrat cea mai respectuoasă intimitate, intrând în cele mai mărunte detalii ale textelor sale, prin confruntarea cu traducerile româneşti, pe vremea când eram şi redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA). De altfel, inițierea în analiza „marelui Will" am primit-o de la marele meu dascăl, Dragoş Protopopescu, cel mai de seamă shakespearolog romăn, în neuitatele sale seminarii din vremea studenţiei. Am tradus şi câteva sonete, am scris despre ele, demonstrând platonismul inspirației, atât de la modă în epocă. Lucrarea de licență, susținută cu prof. Leon Levițchi, i-am consacrat-o lui. Am scris şi despre câteva din tragediile lui, acea operă care însumează o viziune a întregii condiții umane şi care-şi păstrează până azi adevărul şi prospețimea. După el, vine Goethe, spiritul universal, neo-clasicul, de care de asemenea mă simt foarte legată şi de care m-am ocupat. Însă cum volumul englez al operelor complete shakespeariene şi numeroasele volume în germană ale lui Goethe sunt greu de transportat în vacanță, iau cu mine volume izolate din cei pe care îi simt mereu alături: Rilke, Mallarmé, Valéry. Dar nu lipsesc nici Hölderlin, John Keats sau Novalis. Vedeți, nu e doar unul! Poezia, ca și muzica şi rugăciunea, îmi sunt de nedespărțit, cuvântul şi sunetul fiind o adevărată hrană a omului lăuntric.

Liberă e tagma poeților. © CCC

Un mare poet este mai puţin un inventator şi mai mult un deschizător de drumuri. (Căutarea lui Averroes)

Emoția poetului nu vine din ceea ce vede, ci din ceea ce îndură. (Uz intern) © CCC

Poetul poate supravietui oricarui lucru in afara greselilor de tipar.

Moartea unui poet adevărat nu este un sfârşit, este numai o reacţie chimică menită să separe aurul de impurităţi.

Poetul este, în esenţă, un om care a păstrat adânc în sine simțul misterului şi capacitatea de a se mira. (Prima mea carte în engleză) © CCC

Când l-am citit pe Walt Whitman, nu m-am gândit la mine ca la un poet. L-am citit ca un cititor obișnuit și mi s-a tăiat respirația. Mi s-a părut că Walt Whitman este singurul poet adevărat, iar toți ceilalți, de la Homer până la Whitman, nu au fost decât predecesorii lui. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) © CCC

Poetul nu poate face nimic, e ascultat doar atunci când slăvește lumea, dar nu și atunci când o reprezintă așa cum este. (Citatul dramaturgului a fost înscris temporar pe fațada de sticlă a teatrului parizian Théâtre national de la Colline în 2018.) © CCC

Tocmai intenționam să nu mai dau interviuri. Ai văzut că sunt destul de multe. M-am lăsat descusut... și n-am spus nimic. Nu e bine să se știe chiar tot ce ai pe inimă; ca literatură – căci atunci nu mai prezinți în fața ta nici un mister. Începi să citești prin reviste cam cine ești și cu ce te ocupi. Asta e plictisitor: să afli mereu că ești scriitor, după cum însuți ai mărturisit-o nu știu cui.

Se poate prevedea ziua cand, fonograful si cinematografia devenind singurele forme de imprimare folosite, poetii vor avea o libertate fara precedent. (Spiritul nou si poetii) © CCC

Nu știu dacă acesta este elementul cel mai valoros, dar dorința mea e să scriu cât mai exact despre mine însumi, știind că dacă nu mă trădez pe mine, în același timp mă simt foarte apropiat de cititori. Nu vreau să mă consider o excepție. Adică să scriu ca un om obișnuit, ca și cum ar scrie un om de pe stradă despre viața lui și pe care citindu-l, ceilalți se recunosc.

Yeats este un mare poet dar, după părerea mea, nu e sigur că poezia lui va dura, din moment ce efectul lui principal este surpriza. Frost va dăinui mai mult decât Yeats. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) © CCC

Poetul este nu atat un manuitor, cat un mantuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturala si le aduce in starea de gratie.

Poetul este un intermediar între zei şi oameni. În felul acesta, prezenţa lui trebuie să fie o permanenţă şi, îndeosebi în contextul unor vremuri de restrişte, misiunea lui devine extrem de importantă. Există epoci în care se subţiază prezenţa divinului, fie că se afirmă cumplita vorbă a lui Nietzsche, că „Dumnezeu a murit”, fie că se găseşte o formulă ceva mai acceptabilă, ca aceea a lui Martin Buber, că „din când în când se petrec adevărate eclipse de Dumnezeu”. Evreul Martin Buber se referea îndeosebi la perioada de la mijlocul acestui veac, când a avut loc Holocaustul şi când multă lume, intelectuali şi evrei, şi de altă origine, şi-au pus întrebarea dacă se mai poate vorbi despre o prezenţă a lui Dumnezeu, susţinută cu fervoare în momentul în care se petrec asemenea grozăvii, asemenea demonii ale istoriei. Ori absenţa totală, ori intrarea în eclipsă a Divinului justifică prezenţa poetului ca intermediar între zei şi oameni. Şi cu cât vremurile sunt mai încărcate de restrişte, cu cât prigoana împotriva a ceea ce constituie omenia din om este mai puternică, cu atât şi sarcina aceasta devine mai importantă, mai imperioasă, mai necesară. Eu nu văd altă justificare a poetului care să redea aşa cum a avut-o cândva întreaga demnitate şi întreaga pondere a misiunii sale. Nu văd o altă interpretare care să restituie această dimensiune lăuntrică mai potrivită chiar pentru timpul pe care îl parcurgem noi acum, când restriştea nu este aşa de cumplită ca în urmă cu câteva decenii, dar când umanitatea trece totuşi printr-o perioadă de criză spirituală.

Silvina Ocampo mi-a spus că un poet are nevoie să scrie și versuri proaste. Altfel, celelalte nu pot ieși în evidență... Numai poeții de mâna a doua scriu numai versuri bune. Măcar din politețe, trebuie să ai și versuri proaste. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) [Silvina Ocampo (1903 -1993), scriitoare argentiniană ale cărei domenii preferate erau poezia și nuvelele aparținând genului fantastic.] © CCC