Citate de Marin Sorescu

Scrisul – o eliberare de sine. Sinele – o eliberare de alții… (Fărâme de suflet)

Scrisul specific feminin nu există! Scrisul este universal. (Le Figaro - 15 martie 2001) © CCC

Scria dintr-un joc mecanic, ca să reflecteze în singurătate asupra propriilor lui greşeli, se iluziona că nu „creează”, deoarece creaţia, chiar dacă duce la eroare, are loc întotdeauna din iubire pentru cineva care nu suntem noi înşine. (Pendulul lui Foucault)

O mână-ascunsă scrie și trece mai departe. Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte Nu vor îndupleca-o să șteargă vreun cuvânt. Nici lacrimile tale nu pot să șteargă-un rând. (Rubaiate)

De fapt, scriitorul este propriul sau secretar. Cand scriu, indeplinesc o sarcina, ma aflu sub propria mea dictare, intr-un fel; fac treaba grea si obositoare de a pune in ordine propria mea gandire, propria mea dictare.

Cuminte sau nu, înţelegând sau nu, primisem totuşi boala literaturii, voiam să scriu romane. (Jurnal esențial)

Scriitura automata si naratiunile viselor au avantajul de a propune o cheie capabila sa deschida la nesfarsit aceasta cutie cu nenumarate sertare care se numeste om.

Trebuie să scrie numai acela căruia îi pasă de marile probleme ale umanității şi ale societății.

Cât privește scrierile mele, nu le-am recitit niciodată. Nu le știu. Când scriu ceva, o fac pentru că trebuie. De îndată ce vede lumina tiparului, încerc să uit cât mai repede ce am scris. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani)

Mai întâi, scrii ca să te cunoşti, apoi, ca să te recunoşti și, în sfârșit, ca să te scuzi. © CCC

Daca oamenii nu pot scrie bine, nu pot gandi bine, daca nu pot gandi bine, altii vor gandi pentru ei.

N-ar trebui să scriem cărţi decât pentru a spune în ele lucruri pe care n-am îndrăznit să le mărturisim nimănui.

Eminescu n-a existat. A existat numai o țară frumoasă La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe. Ca o barbă nepieptanată de crai. Și niște ape ca niște copaci curgători În care luna își avea cuibar rotit. Și, mai ales, au existat niște oameni simpli Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Sau mai simplu: ciobani și plugari, Cărora le plăcea să spună, Seara în jurul focului, poezii - "Miorița" și "Luceafărul" și "Scrisoarea a III-a". Dar fiindcă auzeau mereu Lătrând la stâna lor câinii, Plecau să se bată cu tătarii Și cu avarii și cu hunii și cu leșii Și cu turcii. În timpul care le rămânea liber Între două primejdii, Acești oameni făceau din fluierele lor Jgheaburi Pentru lacrimile pietrelor înduioșate, De curgeau doinele la vale Pe toți munții Moldovei și ai Munteniei Și ai Țării Bârsei și ai Țarii Vrancei Și ai altor țări românești. Au mai existat și niște codri adânci Și un tânăr care vorbea cu ei, Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt? Acest tânar cu ochi mari, Cât istoria noastră, Trecea bătut de gânduri Din cartea chirilică în cartea vieții, Tot numarând plopii luminii, ai dreptății, ai iubirii, Care îi ieșeau mereu fără soț. Au mai existat și niște tei, Și cei doi îndrăgostiți Care știau să le troienească toată floarea Într-un sărut. Și niște păsări ori niște nouri Care tot colindau pe deasupra lor Ca lungi și mișcătoare șesuri. Și pentru că toate acestea Trebuiau să poarte un nume, Un singur nume, Li s-a spus Eminescu. (Trebuiau să poarte un nume)

Scrisul nu este o profesie, ci o vocație a nefericirii. © CCC

Bărbaților le plac femeile care scriu. Chiar dacă nu o spun. Un scriitor este o țară străină. © CCC

Mi-au trebuit cincisprezece ani sa descopar ca nu am talent la scris, dar nu puteam renunta pentru ca in acel moment eram deja faimos.

Pot sa scriu pagini fantastice, dar nu stiu cum sa le traiesc.

Bărbatul meu spunea: “Noroc că nu scrii așa cum vorbești. Pentru că vorbești foarte prost.”

Fireşte, nu felul de a scrie, ci felul de a gândi decide valoarea unui scriitor.

Am scris pentru că era singurul mod de a vorbi în tăcere. (Mic tratat despre Meduza) © CCC