Nimic nu-i mai frumos pe lume,
Nimic nici mai statornic nu-i
Ca bucuria muncii sfinte
Ca rodul strâns la vremea lui.
Când Dumnezeu ca un Prieten
Veghează peste cortul tău
Cine-ar putea să te-ameninţe
Şi ce-ar putea să-ţi facă rău?
Când cel nenorocit se roagă
Spre binecuvântarea ta
Cine-ar putea s-o-ndepărteze
Ca Dumnezeu să nu ţi-o dea?
Când orbului îi eşti vedere
Şi şchiopului îi eşti picior
Când eşti orfanului părinte
Şi slabului ocrotitor.
Când ţi-e cuvântul tău ca roua
Când eşti ca ploaia aşteptat,
Nimic nu-i mai frumos ca urma
Ce-o lasă pasul tău curat.
Atunci lumina ta va creşte
Ca soarele spre-al zilei miez,
Atunci pe-ai tăi crescând şi-n număr
Şi-n vrednicie ai să-i vezi.
Atunci urcuşul vieţii tale
Va fi ca drumul cel uşor
Încununat cu bucurie
Spre-un drept şi singur viitor.
Atunci prin tine-mbogăţire
Mulţimi în veac te vor cinsti
Şi cine-ar şti în veşnicie
Pe cât întins vei străluci!
Nu-ți povesti durerea din suflet nimănui!
Numai Hristos te-ajută la crucea care-o sui.
Dar tu întotdeauna să suferi lângă-acel
ce suferă-arătându-ți ce-amar îndură el.
Nu-ți povesti necazul din casă la străin!
Numai Hristos mai poate să-ți ușure-al tău chin.
Dar tu întotdeauna, când alții-ți spun plângând,
ajută-le cu milă, iubindu-i și tăcând.
Nu-ți povesti la alții pe frații tăi căzuți!
Numai Hristos te-ndeamnă să-i ierți și să-i ajuți.
Dar tu întotdeauna, când alții-ți spun de frați,
tacere, intristare si lacrimi să le-arați.
Ci spune-ți totdeauna durerea lui Hristos,
și spune de-a ta casă doar tot ce știi frumos,
și spune doar de bine de frații tăi mereu.
Atunci și taci, și umbli, și spui ca Dumnezeu…
(Nu-ți povesti durerea din suflet nimănui!)
Voi trăi în orice cântec, orice frunză-mi va fi soră
Orice fir de iarbă prieten, orice seară auroră,
Orice foşnet frate dulce, casă-mi va fi orice zare,
Căci prin toate trece veşnic harfa mea nemuritoare.
Când tu îmi ești preaiubitul, iubirea mea este mereu fierbinte, inima mea, mereu dulce, viața, mereu tânără, timpul, mereu sărbătoare.
Sunt felurite vasele, dar izvorul este neschimbat. Și din tine, [Doamne], se umplu toate, după cât pot cuprinde ele.
O, pentru câte haruri mi-ai dăruit de-atunci,
Ți-aș da atâtea imnuri cât fir de iarbă-n lunci,
Ți-aș da atâtea lacrimi câți stropi pe-un cer senin,
Dar numai doi ochi, Doamne, și doi genunchi Ți-nchin!
(Pe ulițele lumii)
Când Dumnezeu vorbește prin soare, prin ploaie, prin cutremure, prin pâine, prin Evanghelie, prin pace – e semn de dragoste din partea Lui.
Nu îngăduiți în inimile voastre bănuieli rele față de alții și cu atât mai mult nu le răspândiți.