Citate despre Banuiala

Banuiala este pentru omul onest o jignire tacuta.

Când tu îmi ești preaiubitul, iubirea mea este mereu fierbinte, inima mea, mereu dulce, viața, mereu tânără, timpul, mereu sărbătoare.

Când Dumnezeu vorbește prin soare, prin ploaie, prin cutremure, prin pâine, prin Evanghelie, prin pace – e semn de dragoste din partea Lui.

Dragostea Ta, [Doamne], este neschimbată. Tu nu iubești astăzi mai mult și mâine mai puțin.

Banuielile cuibarite in sufletul cuiva, asezate in sir ca minele una dupa alta, nimicesc iubirea prin explozii succesive. (Climate)

Nu îngăduiți în inimile voastre bănuieli rele față de alții și cu atât mai mult nu le răspândiți.

O, pentru câte haruri mi-ai dăruit de-atunci, Ți-aș da atâtea imnuri cât fir de iarbă-n lunci, Ți-aș da atâtea lacrimi câți stropi pe-un cer senin, Dar numai doi ochi, Doamne, și doi genunchi Ți-nchin! (Pe ulițele lumii)

Nimic nu-i mai frumos pe lume, Nimic nici mai statornic nu-i Ca bucuria muncii sfinte Ca rodul strâns la vremea lui.

Când Dumnezeu ca un Prieten Veghează peste cortul tău Cine-ar putea să te-ameninţe Şi ce-ar putea să-ţi facă rău?

Când cel nenorocit se roagă Spre binecuvântarea ta Cine-ar putea s-o-ndepărteze Ca Dumnezeu să nu ţi-o dea?

Când orbului îi eşti vedere Şi şchiopului îi eşti picior Când eşti orfanului părinte Şi slabului ocrotitor.

Când ţi-e cuvântul tău ca roua Când eşti ca ploaia aşteptat, Nimic nu-i mai frumos ca urma Ce-o lasă pasul tău curat.

Atunci lumina ta va creşte Ca soarele spre-al zilei miez, Atunci pe-ai tăi crescând şi-n număr Şi-n vrednicie ai să-i vezi.

Atunci urcuşul vieţii tale Va fi ca drumul cel uşor Încununat cu bucurie Spre-un drept şi singur viitor.

Atunci prin tine-mbogăţire Mulţimi în veac te vor cinsti Şi cine-ar şti în veşnicie Pe cât întins vei străluci!

Când vei vedea un suflet flămând, nu zice: Eu însumi sunt lipsit, n-am!

Nu-ți povesti durerea din suflet nimănui! Numai Hristos te-ajută la crucea care-o sui. Dar tu întotdeauna să suferi lângă-acel ce suferă-arătându-ți ce-amar îndură el.   Nu-ți povesti necazul din casă la străin! Numai Hristos mai poate să-ți ușure-al tău chin. Dar tu întotdeauna, când alții-ți spun plângând, ajută-le cu milă, iubindu-i și tăcând.   Nu-ți povesti la alții pe frații tăi căzuți! Numai Hristos te-ndeamnă să-i ierți și să-i ajuți. Dar tu întotdeauna, când alții-ți spun de frați, tacere, intristare si lacrimi să le-arați.   Ci spune-ți totdeauna durerea lui Hristos, și spune de-a ta casă doar tot ce știi frumos, și spune doar de bine de frații tăi mereu. Atunci și taci, și umbli, și spui ca Dumnezeu... (Nu-ți povesti durerea din suflet nimănui!)

Sunt felurite vasele, dar izvorul este neschimbat. Și din tine, [Doamne], se umplu toate, după cât pot cuprinde ele.

Inima mea mâhnită nu m-a sfătuit bine niciodată pe drumul meu.

E greu oricui să-nfrunte bănuiala şi rezerva celor pe care nu-i poate ocoli.

Un lung tren ne pare viaţa. Ne trezim în el mergând, Fără să ne dăm noi seama, Unde ne-am suit şi când. Fericirile sunt halte, Unde stăm câte-un minut, Până bine ne dăm seama, Sună, pleacă, a trecut. Iar durerile sunt staţii! Lungi, de nu se mai sfârşesc Şi în ciuda noastră parcă, Tot mai multe se ivesc. Arzători de nerăbdare, Înainte tot privim, Să ajungem mai degrabă La vreo ţintă ce-o dorim. Ne trec zilele, trec anii, Clipe scumpe şi dureri, Noi trăim hrăniţi de visuri Însetaţi după plăceri! Mulţi copii voioşi se urcă. Câţi în drum n-am întâlnit, Iar câte-un bătrân coboară, Trist şi frânt, sau istovit. Vine-odată însă vremea, Să ne coborâm şi noi. Ce n-am da atunci o clipă, Să ne-ntoarcem înapoi? Dar pe când, privind în urmă, Plângem timpul ce-a trecut, Sună goarna VEŞNICIEI: Am trăit şi n-am ştiut. (Trenul vieții)

Ce mare putere îi dă omului prezența în el a lui Dumnezeu.

Voi trăi în orice cântec, orice frunză-mi va fi soră Orice fir de iarbă prieten, orice seară auroră, Orice foşnet frate dulce, casă-mi va fi orice zare, Căci prin toate trece veşnic harfa mea nemuritoare.