Eminescu n-a existat.
A existat numai o țară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barbă nepieptanată de crai.
Și niște ape ca niște copaci curgători
În care luna își avea cuibar rotit.
Și, mai ales, au existat niște oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân,
Ștefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani și plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara în jurul focului, poezii -
"Miorița" și "Luceafărul" și "Scrisoarea a III-a".
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Și cu avarii și cu hunii și cu leșii
Și cu turcii.
În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Acești oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioșate,
De curgeau doinele la vale
Pe toți munții Moldovei și ai Munteniei
Și ai Țării Bârsei și ai Țarii Vrancei
Și ai altor țări românești.
Au mai existat și niște codri adânci
Și un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?
Acest tânar cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea chirilică în cartea vieții,
Tot numarând plopii luminii, ai dreptății,
ai iubirii,
Care îi ieșeau mereu fără soț.
Au mai existat și niște tei,
Și cei doi îndrăgostiți
Care știau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Și niște păsări ori niște nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi și mișcătoare șesuri.
Și pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.
(Trebuiau să poarte un nume)
Cel care se simte străbătut de acești doi curenţi, unul curgând spre tărâmurile spirituale, iar celălalt scufundându-se în neant, este poet şi filozof. După ce s-a încheiat cântecul imaginilor, se scufundă în inspirația sa pentru a auzi răsunând ecourile îndepărtate ale cuvântului. Și totuși! Ar fi doar o măreţie solitară, dacă însuşi spectacolul unei naturi schimbătoare nu l-ar învăţa să-şi reverse sufletul în jurul său.
(Ore de filozofie)
© CCC
Voi trăi în orice cântec, orice frunză-mi va fi soră
Orice fir de iarbă prieten, orice seară auroră,
Orice foşnet frate dulce, casă-mi va fi orice zare,
Căci prin toate trece veşnic harfa mea nemuritoare.
Poetul, ca si soldatul, nu are viata personala.
Poete, să nu cauţi la dragostea mulţimii,
Căci zgomotul de slavă va trece-ntr-un minut,
Vei auzi judeţul și râsetul prostimii,
Dar să ramâi ca stânca posomorât, tăcut.
Ești crai: trăiește singur. Pe slobodul tău drum
Te du, unde te cheamă al minţii tale zbor,
Desăvârseste-ţi roada gândurilor de dor
Și n-aștepta răsplata a trudei nicidecum.
Ea este-n tine. Tu-ţi esti înaltul tău judeţ
Ce aspru-ţi hotărăște al muncii tale preţ.
Esti mulţumit, artiste, ne-ndoios?... Atunci
Copilăroasa gloată hulească-te-n zadar
Și clatine-ţi temeiul sfințitului altar
Și pângărească-ţi vatra înaltei tale munci.
(Poetului)
Vreau să fiu un poet nou atît în formă, cît şi în fond, dar – în opoziţie cu unii moderni care nu au o bază suficientă a artei lor – am gustul profund al marilor epoci, adică vreau să spun că stimez infinit Marele Secol şi, în mod particular, pe cei care au dreptul să se cheme clasici.
Ține, dacă vrei, această punguță de vise, dezleagă șnurul și ele te vor învălui.
© CCC
Moartea unui poet adevărat nu este un sfârşit, este numai o reacţie chimică menită să separe aurul de impurităţi.
Poetul este un mincinos care spune intotdeauna adevarul.
(Secretele frumusetii)
© CCC
Un poet este o fiinta nefericita a carui inima este sfasiata de suferinte secrete, dar ale carei buze sunt atat de ciudat alcatuite, incat atunci cand suspinele si tipetele le scapa, suna ca o muzica frumoasa.
Pe mine, umbra pe care o aruncă asupra mea orice mare poet mă luminează.
Un mare poet este mai puţin un inventator şi mai mult un deschizător de drumuri.
(Căutarea lui Averroes)
Poetul înțelege mai bine natura decât omul de știință.
© CCC
Poetul poate supravietui oricarui lucru in afara greselilor de tipar.
Poetul nu poate face nimic, e ascultat doar atunci când slăvește lumea, dar nu și atunci când o reprezintă așa cum este.
(Citatul dramaturgului a fost înscris temporar pe fațada de sticlă a teatrului parizian Théâtre national de la Colline în 2018.)
© CCC
Am înţeles că munca poetului adesea este îndreptată nu spre poezia însăşi, ci către inovaţiile demonstrate, că poezia lui este desăvîrşită.
(Aleph)
Aşadar că un om care iubeşte în chip nobil, cunoaşte iubirea printr-o milă fără de limite, o încredere inexprimabilă şi o compătimire nesfârşită; şi unul care iubeşte în chip lipsit de nobleţe, prin gelozie nebunească, ură nestăvilită şi pofte de nepotolit; dar iubirea fără valuri nu o cunoaşte nimeni.
(Rosa alchemica)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.