William Butler Yeats

William Butler Yeats, 13 iun. 1865 – 29 ian. 1939, poet, prozator și dramaturg irlandez, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1923. A fost senator al Statului Liber Irlandez (Seanad Éireann) pentru două mandate, între 1922 și 1928. A trăit 74 de ani.

Fiul unui pictor cunoscut, John Butler Yeats, a fost unul dintre inițiatorii renașterii literaturii irlandeze și cofondator, împreună cu Lady Augusta Gregory, al Teatrului Abbey, în 1904, din Dublin și pe tot parcursul vieții a rămas unul dintre directorii acestui teatru. A scris piese pentru repertoriul său, precum Contesa Cathleen, 1899, Țărmul Baile, 1905, Deirdre, 1907.

În 1889 s-a îndrăgostit de Maud Gonne, o femeie frumoasă cu puternice sentimente patriotice, care i-a insuflat ideile naționaliste irlandeze, dar nu i-a împărtășit sentimentele.

A manifestat de timpuriu interes pentru misticism și tradiții vizionare, ca acelea din folclorul irlandez. Interesul pentru acestea a continuat să fie sursă a imaginației poetice. Lucrările sale timpurii aspirau la o bogăție romantică, pe care a urmărit-o în colecția sa publicată în 1893, Amurgul celtic, dar spre vârsta de patruzeci de ani, inspirat de relația sa cu poeți moderniști precum Ezra Pound și în legătură cu implicarea sa în naționalismul irlandez, a evoluat spre un stil modern fără compromisuri.

Poezia lui s-a schimbat în mod decisiv în perioada 1909-1914. Atmosfera stranie, extatică a versurilor de început se clarifică și opera câștigă în concretețe și complexitate, abordând adesea și teme politice, deși interesul său pentru misticism și pasiunea pentru Maud Gonne rămân neclintite.

Cu Responsabilități, 1914, Lebedele sălbatice de la Coole, 1917, începe perioada marilor realizări.

Câteva dintre cele mai reușite versuri apar în Turnul, 1928, Scara în spirală, 1929 și Ultimele poeme, 1939.

Acest ultim volum este închegat în jurul doctrinei simboliste pe care o dezvoltase în O viziune, 1925, în care folosește imagini astrologice pentru a lega psihologia individuală de marile structuri ale istoriei.

Spre sfârșitul vieții sale, s-a îndreptat către limbajul obișnuit, împotriva unui anumit elitism contemporan, căutând o scriere poetică care să fie „la fel de directă și naturală precum conversația.”

Opere principale:

Poezie: Peregrinările lui Oisin, 1889; Vântul printre trestii (poezii de dragoste); Responsabilități, 1914; Lebedele sălbatice de la Coole, 1917; Turnul, 1928; Scara în spirală, 1929 și Ultimele poeme, 1939.

Eseuri: Amurgul celtic, 1893;

Teatru: Contesa Cathleen, 1899, Țărmul Baile, 1905, Deirdre, 1907.