Cine poate şti
De unde vine vara
Şi încotro se duce
Cântând
Caravana ei verde şi aurie?
Unii zic c-ar veni
Din pământ,
Că-şi trage povara,
Fierbinte şi dulce,
Din bostănărie,
Că se naşte în pepenii verzi,
În miezul lor
Strălucitor
Ca un palat
Luminat
De rubine,
Cu pereţi
De porfir şi nestemate
Şi cu pardoseala purpurie.
Tot ce se poate,
Dar mie
Mi-a spus o fetiţă cuminte
Că-şi aduce aminte
Cum vara vine din copilărie,
Şi cum,
În miros de lapte, de fân şi de fum,
Alunecă de-aici,
Trasă de fluturi, de buburuze şi de furnici,
Înspre bunici.
(Cine poate şti)
Poezia este ca o pasare ce zboara invers.
Uneori, când sunt fericită într-adevăr,
Simt sau poate numai mi se pare
Cum în vârful fiecărui fir de păr
Îmi creşte câte-o floare.
Şi ştiu că sunt grozav de frumoasă
Cu podoaba aceasta împărătească,
Dar nu mă încumet să mişc fruntea
De teamă să nu mi se ofilească,
Şi nici să mă privesc într-o oglindă
De teamă să nu mi se desprindă.
Şi e destul să mă-ntristez numai un pic
Ca să nu mai rămână din toată frumuseţea nimic.
Haideţi, puteţi încerca şi voi... binişor...
E uşor!
Nu trebuie decât să fiţi foarte fericiţi!
(Minune)
Poezia este arta de a face sa intre marea intr-un pahar.
Poezia, in functia ei originara, de factor al culturii timpurii, se naste in joc si ca joc. Este un joc sacru, dar, in sacralitatea lui, acest joc ramane totusi fara incetare la hotarul veseliei, al glumei si al divertismentului. Despre o satisfacere constienta a nevoii de frumusete nu este inca, multa vreme, vorba. Aceasta nevoie zace inchisa necunoscuta, in trairea actului sacru, care devine cuvant in forma poetica si este resimtit ca opera miraculoasa, ca betie, ca extaz.
Scopul poeziei nu este acela de a ne uimi cu o idee surprinzatoare, ci de a face ca un moment al existentei sa devina de neuitat si demn de o nostalgie greu de suportat.
(Nemurirea)
© CCC
Încerc, mai ales, să dau viaţă poeziilor mele, să le dau un miros de pâine albă, un parfum de liliac, prospețimea unei tulpini de salvie.
(Elena sau regnul vegetal)
© CCC
Esența artei este Poezia.
In viata mea, verbul a citi a fost mult mai important decat verbul a trai, atat de important, incat - folosind un foarte mic artificiu poetic - marturisesc ca n-as putea sa ma imaginez traind fara a citi, dar nu mi-ar fi deloc greu sa ma inchipui citind si dupa moarte.
N-am alt ideal decat de a fi poet, chiar daca n-as scrie, oricum as vrea ca gandirea sa-mi fie mereu aceea a unui poet. As vrea sa traiesc si sa mor ca un poet.
Poezia este o luare in posesiune a realului, o prima reasezare si largire a hotarelor realitatii in intelegerea noastra.
Poezia este viata inainte de a fi arta.
Nu eu plec in cautarea poeziei. O astept sa ma viziteze.
Adevarata poezie este similara anumitor picturi ale caror autori sunt necunoscuti si pe care doar putini initiati le cunosc.
Iarta-ma ca iubirile se fac nou-nascuti,
Si nou-nascutii singuratati, si singuratatile iubiri…
Moartea unui poet adevărat nu este un sfârşit, este numai o reacţie chimică menită să separe aurul de impurităţi.
Poezia nu reprezinta altceva decat echilibrul mental al vorbirii.
Caci poezia este steaua
Ce conduce la Dumnezeu regi si pastori.
(Razele si umbrele)
© CCC
Poezia să fie o imagine, dar nu o expoziţie de imagini, nu se face o oglindă alăturând mai multe oglinzi.
(Aforisme și reflecții)
© CCC
El pune în vers o muzică mai lină,
Ca de zefir când printre flori s-alină
Smulgând petale una după alta:
Statui aş vrea sonetele să fie,
Căci nu le-a scris cu pana pe hârtie,
Ci le-a sculptat în marmoră cu dalta.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.