Poezia, in functia ei originara, de factor al culturii timpurii, se naste in joc si ca joc. Este un joc sacru, dar, in sacralitatea lui, acest joc ramane totusi fara incetare la hotarul veseliei, al glumei si al divertismentului. Despre o satisfacere constienta a nevoii de frumusete nu este inca, multa vreme, vorba. Aceasta nevoie zace inchisa necunoscuta, in trairea actului sacru, care devine cuvant in forma poetica si este resimtit ca opera miraculoasa, ca betie, ca extaz.
Toată poezia tinde să devină anonimă.
(Uz intern)
© CCC
Nu cred în școli. Nu cred în cronologie. Nu cred în datarea manuscriselor. Cred că poezia ar trebui să fie anonimă.
(Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani)
Cred că poezia, la un anumit nivel de plenitudine, nu este nici optimistă, nici pesimistă. Ea reprezintă, mai degrabă, o a treia stare a spiritului, unde contrariile încetează să existe. Nu mai există contrarii deasupra unui anumit nivel de altitudine. Astfel, poezia seamănă cu însăşi natura care nu este nici bună, nici rea; ea pur şi simplu este. Astfel, poezia nu se mai supune obişnuitelor distincţii cotidiene.
Poezia e o arta a limbajului, anumite combinații de cuvinte pot produce o emotie pe care altele nu o produc si pe care noi o numim poetica.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.