O poemă... după mine, trebuie să conţină tot: supărare, suferinţi, lăcrămi, disperări, dezgustări, scepticism, filosofie, credinţă, ironie, amor, înţelepciune, nebunie. O poemă trebuie să fie însăşi inima omului. Totul trebuie să întâlnească într-însa în confuziune şi pe neaşteptate, aşa cum este în viaţa reală. Râsul să fie lângă plâns; ura lângă amor. De la sublim la trivial, iată ce înţeleg eu prin o poemă, iată ce trebuie să fie ea! Pentru acest cuvânt, ea se compune din tot ce s-a scris şi s-a făcut până acuma, bun sau rău, şi se numeşte poema omenirii.
Poezia este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce-ai suferit.
Poezia nu reprezinta altceva decat echilibrul mental al vorbirii.
Poezia este suflul si spiritul cel mai nobil al intregii cunoasteri […] Ea este nemuritoare ca si inima omului.
© CCC
Poezia si progresul sunt precum doi oameni ambitiosi care se urasc reciproc cu o ura instinctiva, iar cand se intalnesc pe acelasi drum, unul dintre ei trebuie sa cedeze.
Fara poezie… nimic mare! Vei fi soldat, dar nu erou, vei fi actor, dar nu artist, vei fi functionar, dar nu om de stat.
La urma urmelor, chiar și tu
pe care ar trebui să-l simt ca un dușman
și să îl iert,
Ești doar un bărbat
care încearcă să înțeleagă
și care nu înțelege pe nimeni.
Generozitatea ta
este la fel de falsă ca a mea.
Niciunul dintre noi
nu este atât de bun
pentru a face să iasă
minunile versurilor.
Niciunul dintre noi
nu este atât de pur
ca să le uite
pentru totdeauna.
(La urma urmelor, chiar și tu)
© CCC
Cele mai frumoase versuri sunt cele care nu se vor scrie niciodată.
sau
Cele mai frumoase versuri sunt cele care nu vor fi scrise niciodată.
(Singur)
© CCC
Istoria poeziei nu trebuie căutată în biblioteci, ci în arhivele sufletului.