Citate de Alda Merini

Poezia este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce-ai suferit.

El pune în vers o muzică mai lină, Ca de zefir când printre flori s-alină Smulgând petale una după alta: Statui aş vrea sonetele să fie, Căci nu le-a scris cu pana pe hârtie, Ci le-a sculptat în marmoră cu dalta.

Poezia constă în faptul de a simți lucrurile ca fiind stranii, pe când retorica constă în faptul de a te gândi la ele ca fiind obișnuite. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) © CCC

Cele mai frumoase versuri sunt cele care nu se vor scrie niciodată. sau Cele mai frumoase versuri sunt cele care nu vor fi scrise niciodată. (Singur) © CCC

Luați un ziar. Luați o pereche de foarfeci. Alegeţi din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreţi s-o dați poeziei voastre. Decupaţi articolul. Tăiaţi cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol și puneți toate aceste cuvinte într-un săculeț. Agitaţi-l încetişor. Scoateţi cuvintele unul după altul, dispunîndu-le în ordinea în care le veţi extrage. Copiaţi-le conştiincios. Poezia vă va semăna. Şi iată-vă un scriitor infinit de original și înzestrat cu o sensibilitate încîntătoare, deşi , se înţelege, neînţeleasă de oamenii vulgari. (Pentru a face o poezie dadaistă) (Manifest despre amorul slab şi amorul amar)

Ce este poezia? Singurul loc în care puterea cifrei nu are acces. © CCC

Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumuseţe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ţine, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a fiinţei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumuseţe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului.

Poezia - trandafirul ce creste, in potir de aur, sufletul frumos.

Poezia, in functia ei originara, de factor al culturii timpurii, se naste in joc si ca joc. Este un joc sacru, dar, in sacralitatea lui, acest joc ramane totusi fara incetare la hotarul veseliei, al glumei si al divertismentului. Despre o satisfacere constienta a nevoii de frumusete nu este inca, multa vreme, vorba. Aceasta nevoie zace inchisa necunoscuta, in trairea actului sacru, care devine cuvant in forma poetica si este resimtit ca opera miraculoasa, ca betie, ca extaz.

Îmi plac oamenii care aleg cu grijă cuvintele pe care să nu le spună. © CCC

Simplitatea înseamnă să fii deschis în fața celorlalți Și ne este atât de greu să fim noi înșine cu ceilalți. Ne este teamă să nu fim înțeleși greșit, să părem fragili, să ne vedem la mila celor ce se află în fața noastră. Nu ne expunem niciodată. Pentru că ne lipsește puterea de a fi oameni, cea care ne face să ne acceptăm limitele, cea care ne face să le înțelegem, dându-le sens și transformându-le în energie, în forță chiar.   Îmi place simplitatea care se însoțește cu smerenia. Îmi plac rătăcitorii. Îmi plac oamenii care știu să asculte vântul pe propria piele, să simtă mirosul lucrurilor, să le capteze sufletul. Cei a căror carne este în contact cu carnea lumii. Pentru că acolo există adevăr, acolo există blândețe, acolo există sensibilitate, acolo există încă iubire. (Simplitatea) © CCC

Poezia e un element esential al omului.

Poezia si progresul sunt precum doi oameni ambitiosi care se urasc reciproc cu o ura instinctiva, iar cand se intalnesc pe acelasi drum, unul dintre ei trebuie sa cedeze.

Nu eu plec in cautarea poeziei. O astept sa ma viziteze.

Scopul poeziei nu este acela de a ne uimi cu o idee surprinzatoare, ci de a face ca un moment al existentei sa devina de neuitat si demn de o nostalgie greu de suportat. (Nemurirea) © CCC

Îmi place verbul a simți: a simți zgomotul valurilor mării, a simți un miros, a simți sunetul ploii care te stropește pe față, a simți pixul cum așterne gândul pe o foaie goală, a simți mirosul ființei iubite, a-i simți vocea și privirea. A simți e un verb emotiv, care te unește cu cine te simte.

Adevaratele poezii incep acolo unde se incheie pe hartie.

Istoria poeziei nu trebuie căutată în biblioteci, ci în arhivele sufletului.

O poemă... după mine, trebuie să conţină tot: supărare, suferinţi, lăcrămi, disperări, dezgustări, scepticism, filosofie, credinţă, ironie, amor, înţelepciune, nebunie. O poemă trebuie să fie însăşi inima omului. Totul trebuie să întâlnească într-însa în confuziune şi pe neaşteptate, aşa cum este în viaţa reală. Râsul să fie lângă plâns; ura lângă amor. De la sublim la trivial, iată ce înţeleg eu prin o poemă, iată ce trebuie să fie ea! Pentru acest cuvânt, ea se compune din tot ce s-a scris şi s-a făcut până acuma, bun sau rău, şi se numeşte poema omenirii.

Poezia nu e nimic altceva decât acel mare impuls care ne poartă spre lucruri obişnuite, obişnuite ca cerul care se revarsă deasupra noastră. (Uz intern) © CCC