Şi iar mi-e sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot…
Aşa! dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă…
Şi cale gândului se-nchide
Doar lacrimile văd şi cer…
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură…
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer…
(Şi iar mi-i sufletul la tine…)
Mai intai iubesti natura. Abia mult mai tarziu ajungi la om.
Dreptatea nu este altceva decat iubirea de aproape a inteleptului.
Iubirea, ca si focul, nu poate exista fara o miscare continua; ea moare indata ce inceteaza de a spera sau a se teme.
Nu există vacanță pentru dragoste (…) așa ceva nu există. Dragostea trebuie trăită total, cu plictiseala și neplăcerile ei, nu există vacanță pentru asta.
(Căluții Tarquiniei)
Inima care iubeste mult, sufera mult.
Iubeşte şi fă ce vrei.
Cine poate pune frau indragostitilor si sa dea legi?
Fie ca sufletul meu să înflorească în iubire pentru toată viața.
© CCC
Un bărbat îi poate dovedi soției sale că o iubește oferindu-i un buchet de trandafiri. Nepotul său poate face același lucru cu un buchet de păpădie.
D. Propico
© CCC
Cei care se iubesc mai intai cu cea mai naprasnica patima contribuie in curand, fiecare in parte, la slabirea iubirii si apoi la stingerea ei. Care, dintre un barbat si o femeie, e mai vinovat de ruptura aceasta nu e lucru lesne de hotarat. Femeile invinuiesc pe barbati ca sunt nestatornici, iar barbatii spun ca femeile sunt usuratice.
(Caracterele - Despre inima)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.