Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "par"

Focul vânăt e gonit de vânt,

zările-au uitat să mă mai doară…

de iubire-ntâia oară cânt,

la scandal renunţ întâia oară.

 

Am fost crâng părăginit pe loc

La femei şi votcă dam năvală

Nu-mi mai place azi să beau, să joc,

Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

 

E de-ajuns să te privesc tăcut

Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul

Că uitând întregul tău trecut

Tu să nu mai poţi pleca la altul.

 

Tu – mers gingaş, tu surâsul meu,

Dac-ai şti, cu inima-i pustie,

Cum poate iubi un derbedeu

Şi cât poate de supus să fie.

 

Cârciumile le-aş uita pe veci

n-aş mai şti nici versul ce înseamnă

de-aş atinge-aceste braţe reci

şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

 

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ

Departarea mi-ar părea uşoară…

De iubire-ntâia oară cânt

La scandal renunţ întâia oară…

(Focul vânăt)

Am uitat demult cum arăţi,

Dar poate ochii îţi erau albăstrii,

Părul aprins ca pădurile toamna,

Mâinile mici şi viorii.

 

Am uitat demult cum vorbeşti,

Dar parcă aveai glasul scăzut;

Mai aud, ca prin vis, o vioară

Îngânând în trecut.

 

Am uitat cu totul de tine,

Doar un nume rotund mi-amintesc.

Doar obrazul, prea tânăr, pufos

Ca o piersică-n pârg mi-amintesc.

 

Nici nu-mi pasă de tine, nu-mi pasă

Dac-ai murit, dacă trăieşti…

Doar o ciudă smintită mă zbuciumă.

Creşti din zăpezi şi mătasă.

(Elegie)

Au ce mi-a fost din tine mai aproape?

Umbritu-ți păr, sau fruntea grea de nor,

sau mâna ta, în care, la izvor,

mi-ai dat să beau din claru-adânc de ape ?

 

Sau glasu-nvăluindu-mă ușor,

sau ochii tăi în cari o lume-ncape,

ce deodată mi-o deschizi subt pleoape –

sau drumul laolaltă, suitor ?

 

Dar dacă vocea s-a-năsprit prin vreme

și părul n-a putut de ierni să scape,

în ochii tăi privind – o, nu te teme ! –

și azi mai regăsesc același dor,

pe care anii au știut să-l sape

în limpezimea primului fior.

(Ție)

Ridică-ncet lăsatele perdele

Cu mâna ta ușor înfiorată

Și din misterul umbrei încadrată,

Răsari în spumă albă de dantele.

 

E-un cer albastru ca de peruzele

Și-n noaptea de luceferi presurată,

Mireasma fânului cosit îmbată

Ca un narcotic visurile mele.

 

De-ai ști ce tristă-i fără tine Luna,

Tu ai veni la geam întotdeauna

Să-ți scalde păru-n blondele ei raze…

 

Și-n ochii tăi, haotica pribeagă,

Cu străluciri de tainice topaze,

Ar îngropa comoara ei întreagă…

(Sonata lunii)

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea
să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.

M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib
pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze ţi le-aş da.

Prin geamul larg deschis,
de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.

Spre toamnă m-aş juca,
zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.

Şi, cine ştie, poate că-ntr-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
va trece prin grădină-o zână bună,
făcându-mă femeie să fiu iară.

Atuncea sprijinindu-mi de pervaz
genuchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.

(Vis vegetal)

Nu uitati ca pamantul se bucura sa va simtă talpile goale şi vantul se joaca bucuros in parul vostru.

© CCC

Vulpea isi schimba parul, dar naravul, ba.

Vulpes pilum mutat non mores.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.