Un vis adânc şi straniu adeseori revine:

E o necunoscută, i-s drag, mi-e dragă toată,

Şi nu-i de tot aceeaşi de fiecare dată,

Şi nu-i de tot nici alta, şi mă-nţelege bine.

Căci ea mă înţelege şi străveziu: în fine

Mi-e sufletul enigmă de ea doar dezlegată

Şi fruntea mea înaltă şi-adesea brobonată

Doar ea mi-o răcoreşte, când plânge lângă mine.

Nu ştiu, e oare brună, bălaie sau roşcată?

Şi numele-i? Sonor e şi dulce totodată,

Cum poartă-ndrăgostiţii cei surghiuniţi de Lume.

Privirea-i, o privire de statuie îmi pare,

Şi-n glasu-i grav şi calm e-o inflexiune-anume

A vocilor iubite, tăcute-n depărtare.

(Visul meu obișnuit)

(trad. George Pruteanu)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.