Luna poleise râul,
– O, răcoare a dimineţii!
Şi din larg veneau tot valuri
Văruite cu lumină.
Câmpul mohorât şi firav
Se-ngălbenea mereu. Rămase
Numai cântul cel de greier,
Plânsul tulbure al apei.
Vântul se-ascundea prin peşteri,
Groaza se-nchidea-n colibe.
Printre cetină de pini
Aripi prinseră-a se-ntinde.
Stelele mureau pe boltă,
Munţii sângerau în zare.
Colea-n puţul din grădină
Ciripea o rândunică.
(Luna poleise râul)
(traducere de Ion Frunzetti)
Noaptea-ncet, tihnit, se lasă –
Poezie, sau destin –
Luna urcă, somnoroasă, –
Vino, vin!
Este linişte, răcoare,
Codrul e de farmec plin –
Pe sub teii încă-n floare, –
Poezie, sau destin.
În suavele parfume
Poezie, sau destin –
Ori pe unde-ai fi în lume, –
Vino, vin!
Îngerii deasupra noastră
Vor cânta un imn divin –
Ah, ce clară noapte-albastră, –
Poezie, sau destin.
(Noapte de vară)
Fiecare fir de iarbă, fiecare fir de grâu, fiecare fir de floarea-soarelui ori de porumb, noaptea, deschide ochii, privește slava… Deschide larg buzele, respiră văzduh… Deschide larg brațele, îmbrățișează răcoarea udă. Răcoarea e lacrima stelelor.
(Desculț)
Un vis adânc şi straniu adeseori revine:
E o necunoscută, i-s drag, mi-e dragă toată,
Şi nu-i de tot aceeaşi de fiecare dată,
Şi nu-i de tot nici alta, şi mă-nţelege bine.
Căci ea mă înţelege şi străveziu: în fine
Mi-e sufletul enigmă de ea doar dezlegată
Şi fruntea mea înaltă şi-adesea brobonată
Doar ea mi-o răcoreşte, când plânge lângă mine.
Nu ştiu, e oare brună, bălaie sau roşcată?
Şi numele-i? Sonor e şi dulce totodată,
Cum poartă-ndrăgostiţii cei surghiuniţi de Lume.
Privirea-i, o privire de statuie îmi pare,
Şi-n glasu-i grav şi calm e-o inflexiune-anume
A vocilor iubite, tăcute-n depărtare.
(Visul meu obișnuit)
(trad. George Pruteanu)
Acum le ai pe toate, ai pentru o clipa trecutul. Plangi, in afara sau in tine… tot ce tine de trecut, de un lucru care nu mai este, e duios, e de plans. Parfum pe care-l iubesti caci vine de demult, caci vine dintr-un suflet pe care l-ai uitat. Teii isi scutura, printre frunze, parfumul de lacrimi si racoare, ca notele induiosatoare care se strecoara prin ferestre spre strada.
(Însemnările mele)