Citate de Maria Banus

Tot ce ți s-a întâmplat e o pagină care a fost întoarsă și s-a încheiat. (Blocul Yakubian) © CCC

Trecutul nu se poate naște din nou. (Marele Meaulnes / Cărarea pierdută)

Ieri e pălăria aceea decolorată

Pe care am purtat-o îndelung.

Ieri e o biată rochie

Care nu mai este la modă.

Ieri e cea mai frumoasă mănăstire,

Atât de goală acum

Și trandafirul melancolic

Din caietele fetelor.

Ieri e inima mea greșit dăruită.

Încă unul, încă un an!

Ieri nu mai e în seara asta decât o umbră

Lângă mine, în camera mea.

(Doamna cubistă, 1908-1910, sub pseudonimul Louise Lalanne)

© CCC

Viitorul te trage de mână şi trecutul, de mânecă.

A inteles copilaria ca locul ei e acolo unde toate-s inchinate ei; si jocurile si lacrimile si rasul. Si-a mai inteles copilaria mea c-am parasit-o demult. Dar m-am departat de ea fara sa vreau, cu lacrimi amare pentru amandoua. Caci o iubeam cand plecasem de langa ea, ma agatam de ea cu deznadejde, sa mai intarzii putin clipa cand viata va depana si pentru mine un ghem, sa ma traga cu de-a sila pe locul unde domnese viata cu ascunzisurile ei adanci, din care arunca oamenilor si bune si rele. Si clipele au trecut. De data asta, ca si in alte dati, viata si-a sapat vointa cu cruzime si fara sovairi. M-a tarat dupa ea... si copilaria a ramas pe loc, indurerata, cu lacrimi in ochi si manuta indreptata cu ura spre destin. (Însemnările mele)

S-a terminat anul scolar demult. Odata cu el s-au sfarsit bucuriile si necazurile scolii. Clasa noastra nu mai exista. Fetele s-au risipit, profesorii tot asa. O mana de suflete, stranse pentru o clipa, si-a deschis pumnul si a scuturat pe vanturile deosebite ale vietii idealuri felurite. A fost o despartire banala, nimicuri aproape, neintelegand ce trista, ce plina de lacrimi grele e clipa cand un an scolar se sfarseste, cand o clasa care a existat, dispare. (Însemnările mele)

Aș vrea să am trandafiri... sunt așa calzi și prietenoși. Când sunt mulți, în coșul în care-i vinde țiganca, sunt frumoși într-adevăr, dar rămân flori ca oricare altele. Când îi aduci în casă, în odaia ta, mai ales, îți devin prieteni, te îmbrățișează cu mirosul lor, cu culoarea, și nu știu cum - parcă așteaptă să fie și ei mângâiați. Mai că îmi vine să-i sărut. Ei sunt mai albi, mai curați decât oamenii. (Însemnările mele)

Nu te gandi la trecut decat atunci cand amintirile tale sunt frumoase. (Mandrie si prejudecata) © CCC

Trecutul traieste, e viu, ia parte la prezent, il influenteaza si se schimba in functie de ceea ce ni se intampla. Unele amintiri scad in importanta, palesc, altele, dimpotriva, capata intelesuri noi la care nu ne-am gandit inainte. Devin, din fleacuri, momente esentiale. De aceea, azi, inteleg ca destinul se ascunde, deseori, in cea mai cenusie si insesizabila banalitate.

Noapte frumoasa, fara stele, cu luna. Imprejur alei intunecoase, umbre de copaci pe cerul mai luminos decat ei, umbre de oameni pe pamant, umbre negre miscatoare. Frunzele se zbat putin, florile de tei ploua pe oameni petale de parfum, mai speriate, mai blande, mai mirositoare, cu cat pomii se scutura mai mult. (Însemnările mele)

Unele ființe, pe măsură ce trece timpul, devin din ce în ce mai libere: ele se înalță în loc să coboare. Ele emană o energie uimitoare. Ele sunt lumină pentru oricine le întâlnește. Aș vrea să știu ce au făcut cu umbrele trecutului lor. Cu regretele lor, cu lacrimile lor. Cum au reușit. Pentru că nu uităm nimic, o știu în seara asta. Nu uităm nimic. Chiar dacă ne-am străduit să facem contrariul: trecutul trăiește în noi. Masă informă ascunsă adânc în sine, pe care s-ar putea să o crezi adormită, dar care veghează... Deci, ele, aceste ființe de lumină, cum fac? © CCC

Singurul farmec al trecutului este ca a trecut.

Fetele, pe care le cunosc de cand erau mici, sunt acum domnisoare, sunt mari. Isi duc toate povara meschina a grijilor; pentru a placea, isi strivesc copilaria sub tocurile inalte. Vor parca sa stearga orice urme ale unui trecut naiv sub stratul de pudra cu care isi ung fata. Da... Isi strivesc copilaria in fundul sufletului. Nu stiu ele sa se simta mici cat mai e vreme, cat mai e posibil. In curand vor fi cu adevarat mari, atunci nu vor mai intelege nici rasul copilariei, nici cantecul ei, care curge pe cele mai subtirele si mai senine corzi ale vietii. Imi vine cateodata sa ma fac mititica, sa ma ghemui si sa strang la piept copilaria mea; abur subtirel si palid ce vrea sa plece pentru totdeauna. (Însemnările mele)

Doamne, ce-am făcut din viaţa mea, din harurile cu care am venit pe lume şi pe care n-am ştiut să le apăr de mine însămi şi de înrîuririle nefaste. În 1989, Maria Banuș a avut, în sfîrşit, o bucurie – Premiul Herder. După revoluţie, în 1990, după nopţi nedormite, a scris cu amărăciune rândurile de mai sus, dezamăgită de faptul că era privită ca o poetă a perioadei comuniste, pentru că a scris poezii închinate luptei revoluționare a Partidului Comunist.

...îl iubesc pe Sorin atît de adînc, atît de cald, aş merge în foc pentru el. Pentru P. (Zaharia Stancu) nici o unghie nu mi-aş da. Dar dacă m-ar chema la el, m-aş duce. Norocul meu e că nu mă cheamă. (Însemnările mele, 1937) În 1936, poeta se căsătoreşte cu inginerul Sorin Ebner. Are ocazia de a ieşi în anii următori din mediul mic-burghez bucureştean, pe şantierele pe care le conduce soţul ei, la Braşov, Zărneşti, Mărgineanca, Petroşani etc., să facă cunoştinţă cu alte medii sociale.

Stiu ca nu e nici o legatura intre opera si om, ca nu trebuie sa judec decat opera si nu legenda buna sau rea care se creeaza in jurul autorului. (Însemnările mele)

Trecutul e o-ncăpere din prezent în care intrăm mai rar. N-avem decît să deschidem o uşă, atît, şi suntem în trecut, iar uşa asta se deschide singură foarte des.

Acum le ai pe toate, ai pentru o clipa trecutul. Plangi, in afara sau in tine... tot ce tine de trecut, de un lucru care nu mai este, e duios, e de plans. Parfum pe care-l iubesti caci vine de demult, caci vine dintr-un suflet pe care l-ai uitat. Teii isi scutura, printre frunze, parfumul de lacrimi si racoare, ca notele induiosatoare care se strecoara prin ferestre spre strada. (Însemnările mele)

Aşa sunt eu; aştept, aştept cu nerăbdare un lucru şi, după ce l-am căpătat, nu mai îmi face nici o plăcere. (Însemnările mele)

Trecutul nu este o arhiva, o magazie, unde scuturand praful, gasesti si azi si maine si poimaine aceleasi lucruri, mai uzate, mai sterse, dar in fapt aceleasi. Trecutul traieste, e viu, se schimba in functie de ceea ce ni se intampla.