Treci, cateodata, printr-o strada linistita, doborata de zaduful verii, ti-e gandul uscat ca pamantul pe care calci si, deodata, auzi de undeva un acord. Se canta intr-o casa. Te opresti si asculti. Sufletul ti se deschide larg, zambind fara sa vrea si primeste racoreala intamplatoare. Mergi inainte, de-acum poate sa fie cald, sa te latre cainii, sa arda pavajul, din unduioasa apa a muzicii a ramas o spuma subtire, fragila, o danteluta care-ti infasoara sufletul in parfumuri, ceva care aduce cu aerul sarat al marii, cu aerul dulce al gradinilor si cu cel iute al muntelui, cu mirosul tuturor florilor pomilor, cu mirosul primaverii. In viata, lunga sau scurta cum o fi ea, ai simtit pe rand toate acestea, fara sa stii ca le pastrezi in tine.

(Însemnările mele)