Treci, cateodata, printr-o strada linistita, doborata de zaduful verii, ti-e gandul uscat ca pamantul pe care calci si, deodata, auzi de undeva un acord. Se canta intr-o casa. Te opresti si asculti. Sufletul ti se deschide larg, zambind fara sa vrea si primeste racoreala intamplatoare. Mergi inainte, de-acum poate sa fie cald, sa te latre cainii, sa arda pavajul, din unduioasa apa a muzicii a ramas o spuma subtire, fragila, o danteluta care-ti infasoara sufletul in parfumuri, ceva care aduce cu aerul sarat al marii, cu aerul dulce al gradinilor si cu cel iute al muntelui, cu mirosul tuturor florilor pomilor, cu mirosul primaverii. In viata, lunga sau scurta cum o fi ea, ai simtit pe rand toate acestea, fara sa stii ca le pastrezi in tine.
(Însemnările mele)
Muzica exploreaza tacerea umana.
O interpretă, care deja nu scrie cuvintele și muzica, dacă, în plus, fură cântecele altora, dacă nu creează cântecul, nu este de mare interes.
© CCC
Când nu compun, mă gândesc la acest lucru...
© CCC
Muzica este un experiment, nu o știință.
© CCC
Moare câte puțin cine nu călătorește;
cine nu citește;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuși.
(Cine moare?)
Mă întâlnesc cu Casals, cântă mai bine ca niciodată, ieri o serată muzicală intimă s-a terminat la 3 dimineața.
(Clara Haskil, 1949)
[Pablo Casals, 29 dec. 1876 - 22 oct. 1973, renumit violoncelist și dirijor spaniol de etnie catalană. A făcut numeroase înregistrări ca solist și dirijor, fiind memorabile între altele cele din 1936-1939 ale suitelor pentru violoncel de Johann Sebastian Bach.]
Pentru a fi compozitor, trebuie să ai o flacără în abdomen, o flacără în creier, dar cel mai important, un stomac de fier.
© CCC