Citate de Joseph Addison

In muzica e ceva care ne minuneaza; as putea spune chiar ca este o minune. Muzica se afla intre idee si intruchipare; ca mijlocitoare nebuloasa ea se plaseaza intre spirit si materie; e inrudita cu amandoua si totusi difera de ele; e spirit, dar un spirit care are nevoie de masura timpului; e materie, dar o materie care se poate lipsi de spatiu.

Treci, cateodata, printr-o strada linistita, doborata de zaduful verii, ti-e gandul uscat ca pamantul pe care calci si, deodata, auzi de undeva un acord. Se canta intr-o casa. Te opresti si asculti. Sufletul ti se deschide larg, zambind fara sa vrea si primeste racoreala intamplatoare. Mergi inainte, de-acum poate sa fie cald, sa te latre cainii, sa arda pavajul, din unduioasa apa a muzicii a ramas o spuma subtire, fragila, o danteluta care-ti infasoara sufletul in parfumuri, ceva care aduce cu aerul sarat al marii, cu aerul dulce al gradinilor si cu cel iute al muntelui, cu mirosul tuturor florilor pomilor, cu mirosul primaverii. In viata, lunga sau scurta cum o fi ea, ai simtit pe rand toate acestea, fara sa stii ca le pastrezi in tine. (Însemnările mele)

Despre Miaskovski, profesorul său Miaskovski nu și-a reprimat niciodată studenții prin voința sa creatoare. I-a tratat ca pe niște egali și a fost extrem de politicos și atent. Nu și-a permis nici o familiaritate și a fost întotdeauna în termeni formali cu toți studenții... De câteva ori am fost la cursuri fără să-mi fi făcut temele. În cele din urmă, Miaskovski m-a întrebat ce era în neregulă cu mine. Am spus că am probleme și griji. Compozitorul a zâmbit: – Deci, profită de acest lucru. Scrie muzică. Nu fi doar tăcut. Este cel mai rău lucru dintre toate. Ar trebui să te gândești mereu și oriunde la muzică… Mai târziu, după moartea lui Miaskovski, am citit în însemnările sale că numai cei care creează neobosit pot fi considerați adevărați artiști – „altfel, creierul ruginește”. © CCC

Când sufletul visează, el este şi scenă şi actor şi public. *

Muzica poate fi o cale de autocunoaştere. Ea cere răbdare, o simfonie nu se înţelege din prima, dar până la urmă e o formă de iniţiere. Pui un disc şi dintr-o dată te simţi mai puţin singur, muzica te poartă şi te invită să priveşti înlăuntrul tău. Şi ce găseşti acolo? Melancoliile lui Chopin, frământările lui Beethoven, transparenţa lui Mozart, gravitatea lui Bach, care scot la suprafaţă propriile tale angoase, spaime, nelinişti, bucurii. Retrăindu-le, te cureţi, te linişteşti şi te echilibrezi.

Semintele glumei salasluiesc in mintile tuturor oamenilor si, desi roadele lor pot fi domolite de ratiune, meditatie si bun-simt, sunt foarte capabile de a exploda, inflorind pe deplin, in cugetul celui mai mare geniu.

Nu poate exista nicio justificare pentru muzică, în cele din urmă, dacă nu transmite elocvent și elegant pasiunile inimii omenești. © CCC

Fără muzică, viața ar fi o greșeală. (Amurgl idolilor, 1888)

Muzica este stenografia sentimentelor.

Muzica este un raspuns caruia nu i s-a pus nici o intrebare.

Am purtat în mine o vie curiozitate pentru toţi contemporanii mei, chiar şi cei necunoscuţi. Să ştiţi că nimic nu dezvoltă supleţea cerebrală mai bine decât o Fugă de Bach şi nimic nu trezeşte emotivitatea ca o Nocturnă de Chopin. (La aniversarea celor 90 de ani, în Sala Mare a Ateneului)

Puterea universala a muzicii este dovada evidenta a nevoii de armonie a sufletului.

Un om inzestrat cu simtul ridicolului este indemnat sa gaseasca cusur in orice: aceasta purtare ii da prilejul de a-si exercita multiplul talent.

Cel mai frumos lucru pe care universul l-a dat omului este muzica, omul, acest biet ratacitor prin univers.

Era un mare cunoscător al muzicii. Nimeni nu mi-a vorbit despre Beethoven ca el. (…) Pe mină mă poreclise Aghiuţă. Mă ducea la pian şi mă ruga să cânt din autorii lui favoriţi, de câte patru-cinci ori aceeaşi bucată. Scanda fraza muzicală cu mâna lui fină, rămânea cu ţigareta în aer când îi plăcea ceva şi mă îndemna să cânt «cu gust şi cu pasiune». «Ăsta-i lucrul ce mai greu, Aghiuţă», spunea el, şi când era mulţumit, îmi săruta mâna”. (Despre I. L. Caragiale)

Pentru a fi compozitor, trebuie să ai o flacără în abdomen, o flacără în creier, dar cel mai important, un stomac de fier. © CCC

Nu trăia pentru prezent. Explora veşnicia armoniei. Ca să lege în acest cult al frumosului ţara lui întreagă, a cutreierat-o în lung şi-n lat, a cântat în toate orăşelele, unde nu răsunase vreodată muzica clasică. Aceeaşi osteneală îşi dădea la Mizil, ca şi la Paris sau Londra. (Dintr-un secol de viaţă, Despre George Enescu)

De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica.

Am preferat întotdeauna bucuria, veseliei. Veselia este un fel de a te comporta, pe când bucuria este o stare a minţii. Veselia e de scurtă durată, bucuria e permanentă şi constantă. *

Când nu compun, mă gândesc la acest lucru... © CCC