Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă
Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit;
Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă;
Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.
Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele;
Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui,
Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;
Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!
Ce străluciri, ce poze de încântare pline!
Flori de migdal şi piersic, corolele clătind,
Vibrează ca o roză roire de albine,
Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.
Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură!
Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc;
Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură,
Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.
Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete;
Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur,
Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete
Pe pajiştea tivită de cerul de azur.
Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde...
Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir;
Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.
O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir!
(Amiază paşnică)
Sunt cu mult mai puțini ani de când, în răgazurile de vară în târgul natal, fetița mea, ea însăși o gânganie mică, neagră, devorată de ochi, torcând în adâncurile ei o notă melodică ce va izbucni poate odată, cândva, se pasiona pentru dihania neagră ce tăia armonia serilor de august cu scurtul ei țipăt, în a cărui notă melopeică ea nu distingea parada erotică sau elanul pământului către eternitatea albastră a bolții, ci un strigăt de alarmă, o disperare.
(Greierele, Aquaforte)
In toate, natura procedeaza dupa principiul maximei economii. Ea accepta principiul infinitei risipe numai in avantajul semintelor, al inceputurilor.
Natura deține cheia satisfacției noastre estetice, intelectuale, cognitive și chiar spirituale.
© CCC
În cele din urmă, trebuie să recunoaștem că, în timp ce oamenii continuă să construiască peisaje urbane, împărțim aceste spații cu alte specii.
© CCC
Natura este singura carte in care fiecare fila pastreaza cate un adevar.
Să nu ne certăm cu nimeni, fiindcă nu se ştie când murim şi nu ne mai putem împăca!
Am uitat demult cum arăţi,
Dar poate ochii îţi erau albăstrii,
Părul aprins ca pădurile toamna,
Mâinile mici şi viorii.
Am uitat demult cum vorbeşti,
Dar parcă aveai glasul scăzut;
Mai aud, ca prin vis, o vioară
Îngânând în trecut.
Am uitat cu totul de tine,
Doar un nume rotund mi-amintesc.
Doar obrazul, prea tânăr, pufos
Ca o piersică-n pârg mi-amintesc.
Nici nu-mi pasă de tine, nu-mi pasă
Dac-ai murit, dacă trăieşti...
Doar o ciudă smintită mă zbuciumă.
Creşti din zăpezi şi mătasă.
(Elegie)
N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Când bate vântul peste deltă, trestiile
Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foșnesc.
N-am să vă spun pe cine aștept, dar aștept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboară.
Toate cântecele lumii, toate, s-o știti,
Încap într-un flaut, într-o vioară.
Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc?
Mă strigă din patru părți zările.
Munții cu păduri cu tot mor sufocați
Și-n curând o să moară sufocate și mările.
N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc,
Crângurile sunt pline de flori și de iarbă
Și de arbori plăpânzi care cresc.
(N-am să vă spun)
Toată viața mea am fost preocupat de natură. Pe termen scurt, poate am avut dreptate, dar pe termen lung, am greșit cu siguranță. Avem nevoie de natură mai mult decât are ea nevoie de noi.
© CCC
Natura nu face nimic inutil.
Aristotel
Aristotel credea că totul are un sens în natură, că nimic nu este inutil. Această teză va fi considerata ca o evidentă timp de peste două milenii. Se ragăseste, de exemplu, la Kant.
Cu cat ne apropiem mai mult de natura, cu atat e mai bine. Omul nu este foarte complicat.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.