Citate de Camil Petrescu

Când prin oraş calci lin pe străzi sămânţa ulmilor, şi-n mers în adevăruri limpezi crezi - mai e nevoie de vreun vers?   Când muşchiul de pădure mult ne-alină-n vară verde dor şi glasul picurat ţi-ascult - mai e nevoie de-un izvor?   Când în bătaia vântului mlădie umbli pe colnic, pe-ntinderea pământului mai e nevoie de vreun spic?   Când între lipsă şi prisos ne bucurăm de câte sunt şi cântă pe subt glii un os - mai e nevoie de cuvânt?   Când îţi ghicesc arzândul lut cum altul de Tanagra nu-i, din miazănoapte până-n sud mai e nevoie de statui?   Când hoinărind, alăturea, noi mână-n mână ne găsim cu ochii la aceeaşi stea - mai e nevoie de destin? (Strofe de-a lungul anilor)

Să iubești și să visezi înseamnă bigamie. © CCC

Iubeşte pe cel care te iubeşte, chiar dacă n-are nimic; nu-l iubi pe cel care nu te iubeşte, chiar dacă e sultan în Egipt. Proverb turcesc

Oare putem găsi o explicaţie a faptului că cineva se îndrăgosteşte de altcineva?

Dacă ai fi un râu, eu m-aş face nor, să nu te las să seci.

Unica întrebare care ni se pune în eternitate este dacă am iubit îndeajuns când am fost pe Pământ. Dacă am avut răbdare îndeajuns cu cei care ne ponegresc şi ne urăsc. Iubirea are puterea de a mistui răul din istorie.

Cateodata, a iubi =  “vouloir admirer sans connaitre”. Si totusi, cate lucruri ai vrea sa stii. Si cate nu. Autoiluzie exhaustiva. Ocazie a unei cascade de visuri pe marginea unei negrait de frumoase aparitii si treceri.

Ai intrat, întâmplător, într-o viață de care nu eram mândru și din acea zi ceva a început să se schimbe. Am respirat mai bine, am urât mai puține lucruri, am admirat liber ceea ce merita să fie admirat. Înainte de tine, în afara de tine, nu am aderat la nimic. Această forță, de care râdeai uneori, nu a fost niciodată altceva decât o forță solitară, o forță a refuzului. Cu tine am acceptat mai multe lucruri. Am învățat să trăiesc. Acesta este, fără îndoială, motivul pentru care dragostea mea a fost întotdeauna amestecată cu o imensă recunoștință. (Din corespondența lui Albert Camus către iubita sa, Maria Casarès) Timp de cincisprezece ani, Albert Camus și Maria Casarès au făcut schimb de scrisori în care transpare toată intensitatea dragostei lor. Între sfâșierea despărțirilor și impulsurile creative, această corespondență evidențiază intimitatea a doi monștri sacri la apogeul artei lor. © CCC

Marea tactica a femeilor consta in a convinge ca iubesc atunci cand nu iubesc, si in a-si ascunde iubirea atunci cand iubesc. © CCC

De ce atunci cand ma gandesc la sufletul meu pereche il simt pe Dumnezeu altfel, mai bun dar si mai exigent, mai cald dar si mai razbunator, mai trist dar gata oricand de cel mai debordant optimism dar si exuberanta izvorata din adancul etern al privirilor noastre pierdute in negura necuvintelor acestui vis cu nume de lume?

...O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie. Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei.

Aş vrea un cer albastru, şi pace, şi lumină, Ca-n basme să-mi răsară în faţă o grădină, Cu largi cărări umbrite, şi flori de liliac, Şi sălcii plângătoare pe-o margine de lac…   Iar tu să-mi fii acolo, izvor de fericire! Cu ochii mari şi limpezi, cu mijlocul subţire, Crăiasa mea iubită – regina florilor – Să-ţi dau o veşnicie de nesfârşit amor!   Să nu te văd iar tristă, – ci dornică de viaţă, Cu zâmbetul pe buze şi rumenă la faţă, Să uiţi c-ai mers odată pe-al vieţii aspru drum, – Să nu te mai ajungă durerile de-acum… (Iubitei întristate)

Iubirea indura mai usor absenta sau moartea decat indoiala sau tradarea.

Orice femeie care consimte să vorbească de dragoste sfârşeşte prin a se îndrăgosti. (Legăturile primejdioase )

Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de frumos? Dacă mâine aş lua viaţa de la capăt şi cineva m-ar pune să aleg, înfăţişându-mi de la început şi suferinţa cu care-aş plăti bucuria, eu tot te-aş alege!

Dragostea. Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.

Daca exista in lume o forta, care poate sa depaseasca frica pe deplin, sa nimiceasca orice pericol, sa ramana nepasatoare la orice paguba pana si fata de moarte, aceasta forta este iubirea.

Iubirea este un şir infinit de‑ntrebări, pe care facem echilibristica vieţii.

Dragostea e reducerea lumii întregi la o singură fiinţă, preamărirea unei singure făpturi până la îndumnezeire.

Cel ce iubește femeia este vărul soarelui. Proverb turcesc © CCC