Citate despre Admiratie

Cel mai serios lucru pe care îl facem pe acest pământ este să iubim, restul nu contează. ​© CCC

Fericite sunt iubirile ce se termină fără ocolișuri. Proverb englezesc © CCC

Eu te-am iubit şi poate că iubirea În suflet, nu s-a stins încă de tot; Dar nici nelinişte şi nici tristeţe Ea nu îţi va mai da, aşa socot. Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde, De gelozie, de sfială chinuit. Dea Domnul să mai fii cândva iubită Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit. (Eu te-am iubit) Traducere de Maria Banuş

Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima.

Iubirea, strop al cerului picurat in inimile noastre.

Şi te urăsc că-mi eşti atât de dragă. (De profundis)

Nu-i diamantul marea-ncununare Ci lacrima pe care o culeg Din geana ta, și încă nu-înțeleg Ce te-a putut răni atât de tare.   Fără durere visul nu-i întreg, Nici plânsul, zâmbet, fără alinare Și nici un fel de importanță n-are După trezirea ta, cu ce m-aleg.   Cât timp te pot simți supusă mie Și încă-i noapte, și ți-e somn, și-i cald, Străbat în gând întreaga veșnicie   Și-ntr-un ocean de liniște mă scald Veghindu-te cu dragoste mai vie Decât pe vremuri, stema, un herald. (Cât timp te pot simți supusă mie)

Nu toti admira si totodata iubesc aceleasi lucruri.

Iubitul meu, ce către zări senine m-ai înălţat din cazna ţărnei crunte, suflându-mi duh de viaţă peste frunte prin lâncedele bucle în ruine;   mi-ai dat cu un sărut luciri divine ce văd heruvii pe celesta punte. Când n-aveam pace pe pământ niciunde, cătând pe Domnul, te-am aflat pe tine!   Ş-aflându-te-s puternică, ferice. Ca unul care-n câmp de asfodele priveşte-n urmă bucuros şi zice   adio timpurilor sterpe, grele, azi între bun şi rău stau mărturie că doar murind şi doar iubind se-nvie.   (Sonetul 27 / Sonnet XXVII) traducere de Paul Abucean

Tot ceea ce este necunoscut, trece drept maret.

Monograma

Motto:

Cernit voi fi mereu, m-auzi,

Singur, după tine-n Paradis.

I.

Brazdelor palmei calea va-nturna

Ca un acar, într-altă parte, soarta.

O clipă Timpul are să consimtă,

Cum altfel, daca oamenii se iubesc.

II.

Port doliu după soare și după anii care vin

Fără de noi și-i cânt pe cei care-au trecut.

Dacă-i aievea.

Vorbite-s timpurile, bărcile ce dulce s-au ciocnit,

Guitarele ce s-au aprins și s-au stins pe sub ape,

Acele „crede-mă” și-acele „nu”,

O dată-n aer și-ncă o dată-n cântec,

Cele doua jivine mici, mâinile noastre

Tânjind pe-ascuns una pe alta să se cațere,

Glastra cu flori în pragul porților,

Și tândarii de mare ce soseau dimpreună

Peste stâncile seci, pe după pârleazuri,

Anemona care mi-a șezut în palmă

Iar movul tremura întreit trei zile deasupra cascadelor.

La ceasul când înserează pe neatinsurile stâncilor

Port doliu dupa straiul ce-am atins și m-a îmbrăcat lumea…

III

Astfel vorbesc de tine şi de mine,

Pentru că te iubesc şi în iubire

Ştiu să intru ca o lună plină, de oriîncotro.

Şi pentru micul tău picior, în nemăsuratele cearşafuri

Să-mprăştii flori de iasomie.

Şi sunt în putere, adormit,

Să suflu şi să mi te duc

Prin sclipitoare treceri

Şi ascunse portice ale mării.

Arbori hipnotizaţi cu painji care se-argintează.

Au auzit de tine valurile

Cum mângâi, cum săruţi, cum spui în şoaptă “ce” şi “hei”,

În jurul gâtului, în radă,

Mereu noi doi, lumina şi cu umbra,

Mereu tu steluţa, iar eu mereu întunecata corabie,

Mereu tu limanul, iar eu, în dreapta, farul

Şi cheiul ud, şi sclipătul de vâsle.

Iar sus, în casa cu cercei de viţă,

Cu trandafiri în buchet, cu apa care se răceşte,

Mereu tu statuia de piatră, mereu eu umbra care creşte.

Tu jaluzeaua coborâtă, vântul care o deschide eu,

Pentru că te iubesc şi te iubesc mereu.

Tu esti moneda, eu religia ce-o schimbă –

Atâta noaptea, atâta vuietul de vânt,

Atâta roua din cer, atât tăcerea,

Marea jur împrejur împărţită,

Odaie a văzduhului cu stelele,

Atâta răsuflarea ta nespus de mică,

Încât nimica nu mi-a mai rămas

Între cei patru pereţi, tavan, duşumea.

Strigăt să fiu, iar glasul meu să mă lovească,

Să-ţi fiu mireasmă, iară oamenii să turbe,

Căci nemaîncercatul şi de aiurea adusul

Nu-l rabdă oamenii.

Şi-i încă devreme, m-auzi,

Devreme e încă în lumea aceasta, iubito,

Să vorbesc de mine şi de tine.

IV Devreme e încă, în lumea aceasta, m-auzi,

Nu-s îmblânzite încă fiarele, m-auzi,

Nici sângele-mi vărsat, nici ascuţitul, m-auzi, cuţit.

Precum berbecele care aleargă pe cer sălbaticit

Şi stinge ramurile stelelor, m-auzi,

Astfel sunt eu, m-auzi,

Şi te iubesc, m-auzi?

Te ţin şi te port şi te-nveşmânt

În straiul alb al Ofeliei, m-auzi,

Unde mă laşi, unde te duci şi cu cine, m-auzi?

Vă ţineţi în potop de mână, uzi.

Enormele liane şi apele vulcanilor,

Va veni ziua, m-auzi, să ne-ngroape,

Iar miile de ani ce vor trece pe urmă,

În sclipitoarele roci ce ne vor preface,

Asupra-le sticlească nemila, m-auzi, a oamenilor

Şi-n mii de ţăndări să ne zvârle, în ape una după alta.

Amarul meu pietriş îl prenumăr, m-auzi?

Iar timpul…

Nu mă mai duc nicăieri, m-auzi,

Amândoi sau niciunul, m-auzi?

Această floare a furtunii şi, m-auzi, a iubirii

Odată pentru totdeauna am cules-o.

Nu-i cu putinţă astfel să înflorească

Pe alt pământ, pe altă stea,

Nu mai este ţărâna, nu mai este văzduhul de noi atins acelaşi.

Şi nici un grădinar n-a norocit într-acele vremi,

Dintru atâta crivăţ şi dintre-atâtea ierni

Să scuture o floare,

Ci numai noi doi, în mijlocul mării,

Din însăşi voinţa iubirii,

Ivit-am o insulă întreagă,

Plină cu peşteri şi stânci submarine şi râpi înflorite.

Ascultă, ascultă,

Cine vorbeşte în ape, cine plânge, auzi?

Cine pe celălalt caută, cine strigă, auzi?

Eu sunt cel care plânge, tot eu cel care strigă, m-auzi?

Te iubesc, te iubesc,

M-auzi?

(Traducere de Victor Ivanovici)

(variantă a părților III și IV)

Iubirea este vaccinul amorului-propriu. © CCC

In dragoste, aducem cu totii o nevoie de dominatie, care ne face necrutatori fata de cele mai mici greseli.

Dragostea este o poveste străveche, dar care este totdeauna nouă.

Când hoinărind, alăturea, noi mână-n mână ne găsim cu ochii la aceeaşi stea - mai e nevoie de destin? (Strofe de-a lungul anilor)

Iubirea isi disputa eternitatea in efemer.

Ce e dragostea? Nevoia de a iesi din tine insuti.

Dragostea ucide inteligenta. Creierul si inima formeaza o clepsidra. Fiecare cupa se umple doar pentru a o goli pe cealalta. © CCC

Toate zilele sunt nopti pana te vad, iar noptile stralucesc ca zilele cand te visez.

Dragostea este o bătălie pierdută dinainte. La început, totul este frumos, chiar şi tu. Nu-ţi vine să crezi că eşti aşa de îndrăgostit. Fiecare zi îşi poartă mica încărcătură de miracole. Nimeni de pe faţa Pământului n-a mai cunoscut vreodată atâta plăcere. Fericirea există; şi e simplă: este un chip. Universul zâmbeşte. Timp de un an, viaţa nu este decât o înşiruire de dimineţi însorite, chiar şi în după-amiezile cu ninsoare. Scrii cărţi pe această temă. Te căsătoreşti, cât mai iute posibil - de ce să stai pe gânduri, dacă eşti fericit? Gândurile te întristează, viaţa este cea care trebuie să învingă. (Dragostea durează trei ani)