Tu ești în inima mea ca un dar
neașteptat și mult prea scump,
pe care îl cercetez mirată iar și iar,
cu-aceeași nesecată desfătare.
Ești tainica-mi putere și mândrie,
de când te știu mi-i cerul mai aproape
și nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului ape.
Tu mi-ai făcut tărâna mai ușoară
și inima așa de dulce, grea,
ca ramura ce toamna se-mpovară
de greutatea roadei de pe ea.
Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai răsfrânt în suflet ca-ntr-un lac,
și-adânci de-atuncea-s gândurile mele,
de aur glodul inimii, sărac.
Acestea toate să ți le plătesc
nu voi putea, ci lasă-mă măcar,
risipitorul meu, să te iubesc,
din darurile tale dându-ți dar.
(Daruri)
Iubirea neimpartasita este singura care durează: nu te părăsește niciodată.
© CCC
Iubirea, ca un vertij, ca un sacrificiu și ca ultimul cuvânt din toate.
(Scrisoare către Jacques Rivière)
© CCC
Toate zilele sunt nopti pana te vad, iar noptile stralucesc ca zilele cand te visez.
Trecem adeseori de la iubire la ambiție, dar nu ne întoarcem de la ambiție la iubire.
In iubirea incipienta, “as vrea sa te cunosc” nu este expresia unui deziderat conventional, social, ci a unuia mult mai serios si adanc: cognitiv, la modul metafizic.
Când prin oraş calci lin pe străzi
sămânţa ulmilor, şi-n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?
Când muşchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
şi glasul picurat ţi-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?
Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?
Când între lipsă şi prisos
ne bucurăm de câte sunt
şi cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt?
Când îţi ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?
Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeaşi stea -
mai e nevoie de destin?
(Strofe de-a lungul anilor)
Au ce mi-a fost din tine mai aproape?
Umbritu-ți păr, sau fruntea grea de nor,
sau mâna ta, în care, la izvor,
mi-ai dat să beau din claru-adânc de ape ?
Sau glasu-nvăluindu-mă ușor,
sau ochii tăi în cari o lume-ncape,
ce deodată mi-o deschizi subt pleoape –
sau drumul laolaltă, suitor ?
Dar dacă vocea s-a-năsprit prin vreme
și părul n-a putut de ierni să scape,
în ochii tăi privind – o, nu te teme ! –
și azi mai regăsesc același dor,
pe care anii au știut să-l sape
în limpezimea primului fior.
(Ție)
Verbul “a iubi” este dificil de conjugat, trecutul sau nu este simplu, prezentul este doar indicativ si viitorul este intotdeauna conditional.
© CCC
Iubirea este ochiul bun, este ochiul îngăduitor.
Iubirea este capacitatea de a te abține.
Iubirea este îngăduința.
Iubirea este să faci binele.
Iubirea este îngăduința, privirea bună, dorința de a face binele și bucuria de a fi viu.
A fi bun este totul. A fi viu este paradisul.
(Anii urii)
Oricat de mult ai iubi o femeie, oricata incredere ai avea in ea, oricare ar fi siguranta in viitor pe care ti-o da trecutul ei, esti intotdeauna mai mult sau mai putin gelos. Daca ai fi indragostit, cu adevarat indragostit, desigur ca ai resimti aceasta nevoie de a izola de restul lumii fiinta in a carei inima ai vrea sa fii numai tu.
A iubi si a fi cuminte ii e ingaduit abia unui zeu.
E cu neputinţă să spui unde încetează mila şi unde începe dragostea, până nu le-ai încercat pe amândouă.
(Agentul secret)
Iubirea este o primăvară din care trebuie să stârpeşti multe omizi, ca să poţi culege-n toamnă frumoase fructe. Dar ce păcat, poete, stârpind omizile îţi stârpeşti în mai trandafirii tăi... de fluturi.
Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie si nici nu-ti vine sa crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste.
Dragostea este povestea vieţii femeilor şi doar un capitol în cea a bărbaţilor.
Pentru oameni, nimic nu este niciodata castigat o data pentru totdeauna, nici in dragoste, nici in prietenie.
(Femeia fariseu)
© CCC
Cand ai inceput sa traiesti prin dragostea unui om, atunci cand dispare, ti se pare ca a lasat in jurul tau moartea.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.