Citate de Pierre Véron

A iubi ţine puţin, a uita ţine mult.

Uitarea e mai mult un noroc decat o arta.

Cand vrei sa uiti pe cineva, inseamna ca te gandesti la el.

Dacă ai fost adânc rănit în suflet, Plăteşte cu uitarea - aşa spune mândria; Nu poţi să uiţi? Atunci, măcar prefă-te. *

Uitarea este condiția indispensabilă a memoriei. (Periplul literaturii și artei) © CCC

Uita si iarta. Acest lucru nu este dificil atunci cand este inteles asa cum trebuie. Inseamna sa uiti de indatoririle care nu-ti convin si sa te ierti pe tine insuti pentru ca le-ai uitat. Printr-o practica perseverenta si o neabatuta hotarare poti ajunge sa faci cu usurinta lucrul asta.

Nici o razbunare nu e mai mare decat uitarea.

Cat de profunda poate fi o iubire si cat de desavarsita poate fi uitarea.

Prietenia este o umbrela care are defectul de a se intoarce pe dos cand vremea este rea. © CCC

Prefect: o uniforma care are prea mult tendinta de a se schimba in livrea. (Carnavalul dictionarului) © CCC

Uitarea propriilor defecte naste obraznicia.

Nu trebuie doar sa ierti, trebuie sa si uiti.

Toamna: post-scriptumul soarelui. (Carnavalul dictionarului) © CCC

Se spune că ochii care nu se văd se uită. E drept, și așa se întâmplă cel mai adesea. Dar cineva, cu-o memorie care nu lasă rănile să se-nchidă, spusese că distanța stinge focul mic, în timp ce-l întețește pe cel mare.

Adesea singurul leac al durerilor noastre consta in uitare; dar noi uitam leacul.

Tot omul uita. Aici e poate si singurul secret al puterii noastre, al inversunarii de a trai.  Omul uita un adevar, il cauta din nou…il descopera. Nenorocirea si durerea ne invata sensul vietii; dar ar fi teribil ca invatatura aceasta sa ramana vesnic prezenta aici, sa ne paralizeze…O uitam ca sa avem voluptatea de a mai cauta si a o mai gasi inca o data. Aceasta este de fapt toata povestea omenirii.

Dacă uitarea întârzie să apară, i se vine în ajutor.

Am uitat demult cum arăţi, Dar poate ochii îţi erau albăstrii, Părul aprins ca pădurile toamna, Mâinile mici şi viorii.   Am uitat demult cum vorbeşti, Dar parcă aveai glasul scăzut; Mai aud, ca prin vis, o vioară Îngânând în trecut.   Am uitat cu totul de tine, Doar un nume rotund mi-amintesc. Doar obrazul, prea tânăr, pufos Ca o piersică-n pârg mi-amintesc.   Nici nu-mi pasă de tine, nu-mi pasă Dac-ai murit, dacă trăieşti... Doar o ciudă smintită mă zbuciumă. Creşti din zăpezi şi mătasă. (Elegie)

Viata ne invata sa cultivam uitarea, ca o masura de consolare a fiintei.

Nu există nimic mai sigur decât uitarea. (Piticul)