Citate de Pierre Véron

E din nou primavara. Pamantul e ca un copil care stie poezii pe de rost. © CCC

Vreau sa fac cu tine ce face primavara cu ciresii.

Aprilie este cea mai crudă lună, ea crește liliac din pământul amorțit, amestecă amintirea și dorința, trezește rădăcini adormite cu ploaia de primăvară. © CCC

Cu sacu-i plin de banalități s-a prezentat și anul ăsta zâna primăvară, cu toate-acestea noi ne-am bucurat de parcă-ar fi venit întâia oară.   Contrazicându-mă cu mine însămi și-n sfârșit, riscând să-mi stric pantofii prin noroi, m-am dus să vad ce flori au răsărit în parcul vast si gol de lânga noi.   De mult nu mă-ncercase așa dor de viață și călcam nerăbdătoare; simțeam cum se-nfioară sub picior pamântul umed, fecundat de soare.   Copacii goi mi s-au părut încântători - Parcă-aș fi vrut să-i strâng în brațe, să-i sărut (trecusem până-atunci de-atâtea ori pe lângă ei și nici nu i-am văzut)   Iar ceru-albastru, vag, nedefinit (ca rochiile care ies la spălat), cu capul dat pe spate l-am privit și l-am găsit de-a dreptul minunat.   Pe urmă-am dat de toporași lângă-un stejar erau așa de-albaștri, delicați - ca niște firmituri lăsate-n dar de primăvară, printre pomi-ntunecați.   M-am aplecat cu inima batând, dar când era să-i rup, nici eu nu stiu de ce si cum, dar mi-a venit în gând că pentru ei paharu-i un sicriu.   Și m-am întors spre casă mai agale, c-o oboseală fericită-n pași, iar dacă mâinile-mi erau la fel de goale, în schimb, aveam în suflet toporași. (Toporași)

Palatul Primăverii este un nume pe care Palatul Mogoșoaia l-a meritat dintotdeauna, cu decorul său de sălcii plângătoare, cu primii copaci care înverzesc, și cu irișii care înfloresc în legiuni, așa cum trebuie să fi înflorit întotdeauna, de vreme ce, deveniți convenționali, îi găsești peste tot în sculpturile balcoanelor vechi din piatră. Într-o noapte, în această atmosferă magică, mari armate de iriși își desfășoară stindardele în fața vântului; tot pământul și apa devin violete în fiecare primăvară la sărbătoarea Sfântului Gheorghe. În grădina de la Mogoșoaia, nenumărate corole albastre și violete se adună de fiecare parte a treptelor - scara venețiană care duce de la straturile inferioare de flori la terasa de deasupra. În doar câteva zile, vai, soarele nemilos lovește aceste corole opalescente și coboară lăncile încântătoare, iar fermecătoarea armată este înfrântă. Aceasta este apoi înlocuită cu rânduri stacojii de maci orientali și cu potirele albe ale nuferilor care s-au ascuns în apele languroase ale Colentinei, având nevoie doar de căldura lunii iunie pentru a le scoate afară precum cupa Regelui din Thule, înmulțită ca prin farmec. (1925) © CCC

Cireșii-nșiră alfabetul Pe tabla cerului cu-ncetul.   Bucoavne albe, fără grai, Pe-albastrul firmament de mai.   Spun firmament doar pentru rimă Cand râde soarele nu-i climă.   Au cine nu-i un pic năuc De-aude cântecul de cuc?   Eu, unul, mi-s năuc tot anul Și de-aia versu-mi, năzdravanul   E pedepsit ca, pe-apucate, Să-ndruge fraze ferecate.   Anume – poate - că-s poet: Le port în minte ca-n sipet.   Și dacă singur sunt în stare Să-mi dau poveștilor crezare,   Să nu uitați că, scos din fire, Nebun mă simt de fericire... (Primavara)

O pasăre, în lirica amiezii virginale, Dă glas printre marmori, palatul sonor. Visează-n ceruri soarele vii focuri pe cristale. Şi-i aur cantilena havuzelor în cor. E-o sărbătoare-n limpezi ecouri cristaline: De printre marmori, pasărea; lângă fântâni, răsura. Gâtlej de sloi fierbinte! Albastre, argentiniene, Dulci tremure-nfioară petalelor nervura. Ca-ntr-o visare trează păşesc, strivit de har, Zâmbindu-mi nălucirii, pe lespezi mari de soare. Mi-e inima-mbibată de suflul nobiliar Al păsării, luminii, fântânilor şi floarei. (Duminică de primăvară) (traducere de Ion Frunzetti)

Frumoşii arbori dorm acum sau zac; zadarnic ai asculta pieptul lor mut, pe care muşchi şi zăpezi au crescut. Însă crengi noaptea-n cer se desfac. Apoi deodată zările-nfloresc şi clopote mari, clopote s-aud, departe-n cerul vesel şi rotund hulubii albi şi roşii se rotesc. Tu, feciorelnică lume, bună-vestire de undeva din pământ suie spre tine; soarele-i ca un inel subțire. Sună-n salcâmul pustiu verile pline. (Primăvara)

In sertarele rococo ale primaverii se gasesc intotdeauna marchize si sonatine.

Sub zăpadă, pe câmpie, A sunat un clopoţel, Nimeni nu l-a auzit, Doar un gingaş ghiocel.   Ghiocei, mai mulţi deodată, Din somn dulce se trezesc, Pâlcuri, pâlcuri, prin troiene Ies în grabă… şi-înfloresc.   Iepuraşi şi vrăbiuţe Sar, aleargă să îi vadă: Ce frumoase floricele Răsărite pe zăpadă.   Sunt de gheaţă? Nu-s de gheaţă… Chiar sunt flori adevărate, Gingaşe, plăpânde, albe Şi nespus de… ne-nfricate.   Soarele pe cer zâmbeşte, Se opreşte-n loc uimit: De atâta frumuseţe Şi zăpada s-a topit.

În anul acela, primăvara a început devreme şi pe neaşteptate, ca totdeauna în Polesie. Pe ulițele satelor au pornit să gâlgâie pârâiaşe cafenii, scânteietoare, spumegând furioase în jurul bolovanilor din cale şi ducând repede cu ele aşchii şi pene de gâscă. În băltoacele uriașe se oglindea cerul albastru, pe care pluteau, rostogolindu-se, nori albi şi rotunzi. Streşinile au pornit să cânte. Vrăbiile gureşe, adunate în stoluri pe sălciile de lângă drum, ciripeau asurzitor. Pretutindeni se simțea clocotul voios şi nestăpânit al vieţii. (Olesia, cap. IV)

Zăpada se topise. Doar prin vâlcele şi prin crânguri umbroase mai rămăseseră câteva petece murdare, mâncate de apă. De sub omăt apăruse pământul gol, umed și cald, odihnit peste iarnă, plin de sevă proaspătă şi de dorul unui nou rod bogat. Peste ogoarele negre unduia un abur uşor, umplând văzduhul cu mireasma pământului dezghețat, mireasma aceea proaspătă, pătrunzătoare, îmbătătoare a primăverii, pe care chiar și în oraş o recunoşti din sute de alte mirosuri. Mi se părea că o dată cu mirosul acesta mi se strecoară în suflet şi tristeţea primăverii, tristeţe dulce şi gingaşă, plină de aşteptări şi presimțiri nelămurite, o tristețe poetică, ce te face să vezi toate femeile — frumoase şi care e totdeauna amestecată cu o uşoară părere de rău pentru primaverile din trecut. Treptat, nopţile se încălzeau. În bezna lor adâncă și umedă se simțea munca creatoare și nevăzută a naturii. (Olesia, cap. IV)

Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit; Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă; Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.   Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele; Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui, Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele; Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!   Ce străluciri, ce poze de încântare pline! Flori de migdal şi piersic, corolele clătind, Vibrează ca o roză roire de albine, Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.   Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură! Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc; Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură, Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.   Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete; Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur, Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete Pe pajiştea tivită de cerul de azur.   Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde... Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir; Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde. O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir! (Amiază paşnică)

Aprilie face floarea, iar mai are onoarea. sau Luna aprilie produce floarea, iar luna mai are onoarea (de a o face să-nflorească). Proverb italian Aprile fa il fiore, E maggio ne ha l'onore. © CCC

Primavara este anotimpul pentru planuri si proiecte. (Anna Karenina) © CCC

Asa cum aprilie reinnoieste gradina in floare, cea mai frumoasa floare a inflorit in inima ta. (Ruy Blas) © CCC

Curaj: arta de a-ti fi frica fara sa dai impresia. (Carnavalul dictionarului) © CCC

Primavara este inevitabila. © CCC

Increderea nu se impune, ea se castiga. (Parisul se distreaza) © CCC

Poti taia toate florile, dar nu poti opri venirea primaverii. © CCC