Voi trăi în orice cântec, orice frunză-mi va fi soră
Orice fir de iarbă prieten, orice seară auroră,
Orice foşnet frate dulce, casă-mi va fi orice zare,
Căci prin toate trece veşnic harfa mea nemuritoare.
Aş vrea-n uitare să cobor,
şi iar mi-e dor de umbra ta…
De câte-ncerc să uit mi-e dor,
de câte n-am putut uita.
M-aş vrea la fel cu pomii goi,
aş vrea ca frunza-n vânt să pieri…
Dar din zăpadă vii-napoi
cum se re-ntoarce floarea-n meri.
Adânc aş vrea-n paharul plin
şi-n cântec zâmbetul să-ţi pierd;
dar creşti din orice strop de vin,
din orice strună ce-o dezmierd…
Şi când în flacără şi-n fum
aş vrea să spulber urma ta,
tu te re-ntorci ca un parfum,
din tot ce n-am putut uita…
(Aş vrea)
Lumina lunii albe vărui
Pereții casei cu plăpândă nea,
Ca-n capătul aleilor pustii
Și-n mine așa albă să mai stea.
Și-odată nucii îi umbriră mult
Pridvorul nalt străjuitor de lunci,
Ca rezemat de stâlpi să mai ascult
Prin frunza de-azi șoptirile de-atunci.
Și-n vremuri, florile de liliac
Nespus o îndrăgiră, ca și-acum
Să mă oprească tainic în iatac
Trecutul ei închis într-un parfum.
Și stele altădată nopți în șir
Brumând lumini în casă au intrat,
Ca-n geamul clar ca-n piatră de zamfir,
Să mă-nfior de raze săgetat.
(Casa cu liliac)
Toate își lasă umbra în lume:
o frunză, iubitul, un flutur, un nume,
și toate gustă lumina pământului,
până și urmele vântului.
Numai stelele, stelele n-au caldarâm,
nu lasă umbra pe nici un tărâm
Ah, stelele, stelele!…
(Ah, stelele)
Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-ațâță
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara –
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă.
(Amurg de toamnă)
Platon îl întreabă pe Socrate ce e dragostea…
Socrate: – Du-te pe câmp și adu-mi cea mai deosebită frunză…
Platon revine fără să aibă nicio frunză în mână și spune:
– Am găsit cea mai frumoasă frunză de pe câmp, dar nu am luat-o gândindu-mă că aș putea găsi una și mai frumoasă. Negăsind alta mai frumoasă, m-am întors în acel loc, dar frunza dispăruse…
Socrate: – În viață, întotdeauna căutăm ce este cel mai bun. Când, în sfârșit, îl găsim, considerăm că ni se cuvine și așteptăm ceva și mai bun… neștiind că era CEL MAI BUN SI ULTIMUL!!!
© CCC
Amintirea este frunza care revine din caderea toamnei la stadiul de mugure al primaverii, eternalizand clipa marii noastre iubiri.
Patience is power; with time and patience the mulberry leaf becomes silk.
Rabdarea inseamna putere; in timp si cu rabdare, frunza de dud devine matase.
Chinese Proverb