Vin’ cu mine, fi-mi iubită,
Dragostea ne-o fi-nflorită,
Pe văi, crânguri și câmpii,
Codri, dealuri, munți, tării.
Și vom sta pe stânci privind
La păstori cu turme-albind
Lângă ape-n a lor cale,
Păsări cântă madrigale.
Și ți-oi face pat de roze
Și poeme cu mireasmă,
Straie noi și pălărioare
Doar din foi de mirt și floare.
(Vin’ cu mine)
Focul vânăt e gonit de vânt,
zările-au uitat să mă mai doară…
de iubire-ntâia oară cânt,
la scandal renunţ întâia oară.
Am fost crâng părăginit pe loc
La femei şi votcă dam năvală
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.
E de-ajuns să te privesc tăcut
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul
Că uitând întregul tău trecut
Tu să nu mai poţi pleca la altul.
Tu – mers gingaş, tu surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Şi cât poate de supus să fie.
Cârciumile le-aş uita pe veci
n-aş mai şti nici versul ce înseamnă
de-aş atinge-aceste braţe reci
şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.
Veşnic te-aş urma pe-acest pământ
Departarea mi-ar părea uşoară…
De iubire-ntâia oară cânt
La scandal renunţ întâia oară…
(Focul vânăt)