Ai intrat, întâmplător, într-o viață de care nu eram mândru și din acea zi ceva a început să se schimbe. Am respirat mai bine, am urât mai puține lucruri, am admirat liber ceea ce merita să fie admirat. Înainte de tine, în afara de tine, nu am aderat la nimic. Această forță, de care râdeai uneori, nu a fost niciodată altceva decât o forță solitară, o forță a refuzului. Cu tine am acceptat mai multe lucruri. Am învățat să trăiesc. Acesta este, fără îndoială, motivul pentru care dragostea mea a fost întotdeauna amestecată cu o imensă recunoștință.
(Din corespondența lui Albert Camus către iubita sa, Maria Casarès)
Timp de cincisprezece ani, Albert Camus și Maria Casarès au făcut schimb de scrisori în care transpare toată intensitatea dragostei lor. Între sfâșierea despărțirilor și impulsurile creative, această corespondență evidențiază intimitatea a doi monștri sacri la apogeul artei lor.
© CCC
Primele bilețele de dragoste sunt cele pe care ochii le lansează.
© CCC
Dragostea e povestea inimii. Pasiunea e desăvârșirea ei.
E spre cinstea firii omeneşti că acolo unde egoismul ei nu este pus în joc, ea este gata mai degrabă să iubească decât să urască. Printr-un proces treptat şi domol, însăşi ura ajunge să se transforme în iubire dacă schimbarea nu este împiedicată printro nouă şi neîntreruptă stârnire a duşmăniei iniţiale.
(Litera stacojie)
Dragostea este un ţesător viclean de fantezii şi basme.
© CCC
Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet în vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea înlăuntrul genunchiului meu,
cer înlăuntrul umărului meu,
eu înlăuntrul eului meu.
(Semn 12)
Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte şi florile vieţii tale înfloresc singure
La jumătatea nopţii
Vom desena cu fluturi
Oglinzi tremurătoare
De spaţiu efemer
Şi adunînd lumina
Sub sfoara unei ciuturi
Ne vom topi de sete
Alunecînd spre cer
În carnea ta luceferi
Vor înflori femeie
Rememorînd căldura
Unui sărut răpus
Şi prin adînca rouă
A mărilor lactee
Rănindu-mă cu flăcări
Te voi veghea supus.
(Înalta fidelitate)
La temelia oricarei iubiri pasionate sta o iluzie generoasa, o greseala de judecata, o idee falsa pe care indragostitii si-o fac unul despre celalalt si fara de care n-ar fi cu putinta o dragoste oarba.
Poate fi ceva mai important decat iubirea? Doar aceasta poate infrunta praful desertaciunii.
Dragostea e o poveste în care femeile cinstite se comportă precum cocotele, iar cocotele se comportă ca femeile cinstite.
Gresesc aceia care spun ca dragostea este oarba; adevarat e ca dragostea-i indiferenta la defecte sau slabiciuni — fiecare le vede foarte bine cand isi inchipuie ca a gasit intr-o fiinta acel ceva ce-o intereseaza mai mult decat orice si care, de cele mai multe ori, nici nu se poate defini.
M-ai intrebat candva de sfarsitul lumii si nu stiam ce sa-ti spun. Şi ai plecat inghesuita de sentimente la coltul unei intamplari inevitabile. Ştiam ca nu are nici un rost sa privesti lacrimile cerului pe fetele noastre, si nici fulgerele ce ne brazdau sperantele sau tunetele inimilor care incercau sa sfarme Clipa. Te-ai speriat de furtuna aceea sentimentala si ai tresarit incercand sa te reintorci calcand pe aceleasi flacari arzatoare din privirile iubirii noastre de altadata, nestiind ca acum te vor arde, fiindca era cu adevarat sfarsitul lumii...
Am toate motivele să te iubesc. Mi-e dor de nebunie.
© CCC
Dragostea nu ajunge în viață... dragostea este numai adaosul. Altceva trebuie să fie temelia.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.