Citate de Honoré de Balzac

Dragostea cea mai puternică este cea neîmpărtăşită. Aş fi preferat să nu ştiu, dar asta e realitatea: nimic nu e mai rău decât să iubeşti pe cineva care nu te iubeşte — şi, în acelaşi timp, este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Să iubeşti pe cineva care te iubeşte este narcisism. Să iubeşti pe cineva care nu te iubeşte, asta da, e dragoste. (Dragostea durează trei ani)

Din iubirile nesincere rămân în suflet numai melancolicul avertisment al falsității și experiența evaporării lor. (Iubirea la Stendhal)

Şi cu asta se deşteaptă în suflet un dor după adevărata locuinţă a sufletului. Platon a numit dorul acesta Eros - şi asta înseamnă Iubire. Sufletul simte deci un "dor de iubire" după propria lui origine. Şi din acel moment, el trăieşte experienţa trupului şi a tuturor celor supuse simţurilor ca fiind nedesăvârşită şi neesenţială. Pe aripile iubirii, sufletul ar vrea să zboare "acasă" în lumea ideilor. Ar vrea să fie eliberat din temniţa trupului. (Lumea Sofiei)

Dragostea nu ajunge în viață... dragostea este numai adaosul. Altceva trebuie să fie temelia.

Gresesc aceia care spun ca dragostea este oarba; adevarat e ca dragostea-i indiferenta la defecte sau slabiciuni — fiecare le vede foarte bine cand isi inchipuie ca a gasit intr-o fiinta acel ceva ce-o intereseaza mai mult decat orice si care, de cele mai multe ori, nici nu se poate defini.

Dragostea - iluzia este sa o intalnesti, cand de fapt ea se invata.

Sublima nebunie. Iubirea e singura nebunie care justifica viata.

Inceputurile unei iubiri impartasite sunt tot ce-si poate inchipui un om mai fermecator pe lumea aceasta.

O noua iubire: o femeie ca noua problema de rezolvat. Sau poate tu insuti, in raport cu ea, esti o noua problema de rezolvat.

Dragostea e ca spinul: nu-l simti cand intra, dar te doare cand il smulgi cu sila.

Nu există tăcere mai mare decât în iubirea care nu-şi poate striga neliniştea.

Totul sta in voia inimii pe care nici oamenii, nici cerul, nici chiar propriile noastre interese nu o pot schimba vreodata.

Mi-e lira-n părăsire azvârlită De cănd spre tine sufletu-mi s-abate, Că n-am putut pe coarde numărate Să cânt iubirea mea nemărginită. Dar fruntea-mi, de privirea ta robită, Sub jugu-i se revoltă și se zbate: Ce vultur cu aripile tăiate Nu-și geme soarta lui înlănțuită? În ochii tăi mi-am îngropat avântul, - Deși, ca-n ei să nu-mi găsesc mormântul, Mă lupt cu mine și cu voia sorții!... …Și te iubesc cu-nfiorarea vagă Pe care-o dă presentimentul morții… Și te urăsc că-mi ești atât de dragă ! (De profundis)

Trei ani! Statisticile, biochimia, propriul meu caz: toate arată că durata dragostei rămâne mereu aceeaşi. Tulburătoare coincidenţă. De ce trei ani şi nu doi sau patru sau şase sute? După mintea mea, asta confirmă existenţa celor trei etape pe care le-au evidenţiat atât de des Stendhal, Barthes şi Barbara Cartland: Pasiune - Tandreţe - Plictiseală, ciclu cu trei faze ce durează, fiecare, un an - triunghi la fel de sacru ca şi Sfânta Treime. În primul an, cumperi mobila, în al doilea an, muţi mobila, în al treilea an, împarţi mobila. (Dragostea durează trei ani)

Dragostea adevarata este un foc mistuitor care isi duce flacara in celelalte sentimente si le insufleteste cu o vigoare noua.

Am iubit ceva... care nu există cu adevărat. I’ve loved something… that doesn’t really exist. (Vivien Leigh în rolul Scarlett O’Hara, Pe aripile vantului)

Ne nastem de doua ori? Da. Prima data, in ziua in care ne nastem pentru viata; a doua oara, in ziua in care ne nastem pentru iubire. © CCC

Am pierdut Grădina, spune ea, dar l-am găsit pe el şi sunt mulţumită. Mă iubeşte cât poate, iar eu îl iubesc cu toată forţa firii mele pline de pasiune (...) Dacă mă întreb de ce îl iubesc, descopăr că nu ştiu şi, de fapt, nici nu prea mă sinchisesc să aflu… (Jurnalul lui Adam şi al Evei)

Exista doua feluri de a-ti dovedi dragostea pentru o femeie; casatorindu-te cu ea daca este libera si respectand-o daca nu este.