Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Honoré de Balzac


Honoré de Balzac, 20 mai 1799 – 18 aug. 1850, mare scriitor, romancier, dramaturg, critic literar, critic de artă, eseist și publicist francez, autor al “Comediei umane”, mare frescă sociala în 100 de romane. A trăit 51 de ani.

Născut dintr-un tată funcționar imperial, Honoré de Balzac a fost educat și a crescut departe de o mamă care îi prefera un copil nelegitim. În 1814, familia lui s-a mutat la Paris.

După studiile de drept, Honoré de Balzac a intrat în cabinetul notarial al maestrului Guillonet Merville ca funcționar. Refuzând să îmbrățișeze această carieră, a devenit jurnalist și romancier. În ciuda tuturor eforturilor sale, nu va intra niciodată ca membru al Academiei Franceze.

Impresionant prin energia și puterea sa de muncă, Balzac a dominat secolul al XIX-lea și a marcat istoria literaturii. Este inventatorul romanului modern, un adevărat gen total, în același timp istoric, social și privat.

„Comedia umană”, un ansamblu romanesc care reunește peste două mii de personaje este atât o frescă realistă a societății moderne, cât și o încercare de a înțelege diversitatea speciei umane: dorind să fie „secretarul realității”, autorul repertoriază diferite grupuri sociale și le studiază în maniera unui om de știință.

Romanul balzacian, fie că e adorat, fie că e criticat, rămâne astăzi esențial. Anumite personaje din Comedia umană precum Moș Goriot, Rastignac sau César Birotteau au devenit adevărate legende literare.

Balzac a lăsat una dintre cele mai impresionante opere romanești ale literaturii franceze, cu peste nouăzeci de romane și povestiri publicate între 1829-1855, reunite sub titlul Comedia umană. La aceasta se adaugă O sută de povestiri hazlii și romanele de tinerete publicate sub pseudonime și aproape douăzeci și cinci de lucrări aflate în lucru.

A fost un maestru al romanului francez în care a abordat mai multe genuri, de la romanul filosofic Capodopera necunoscută la romanul fantastic Pielea de șagri sau romanul poetic Crinul din vale. A excelat mai ales pe filonul realismului, în special în Moș Goriot și Eugenie Grandet, dar un realism vizionar care transcende puterea imaginației sale creatoare.

Citit și admirat în toată Europa, Balzac a influențat puternic scriitorii timpului său și pe cei din secolul următor. Romanul Educația sentimentala de Gustave Flaubert este inspirat de Crinul din vale, iar Doamna Bovary de Femeia de treizeci de ani. Principiul reîntoarcerii personajelor, evoluând și transformându-se într-un vast ciclu romanesc, i-a inspirat mai ales pe Émile Zola și Marcel Proust.

Opere principale:

Cele mai importante romane din Comedia umana sunt: Louis Lambert, 1832; Eugénie Grandet, 1833; Patologia vieții sociale, 1833 – 1839; În căutarea absolutului, 1834; Moș Goriot, 1835; Iluzii pierdute, 1837; César Birotteau, 1837; Femeia de treizeci de ani, 1842; Verișoara Bette, 1847; Vărul Pons, 1847.

Alte romane: Fiziologia căsătoriei, 1829; Gobseck, 1830; Pielea de șagri, 1831; O suta de povestiri hazlii, 1832 – 1837; Ilustrul Gaudissart, 1833 – 1844; Crinul din vale, 1835; Séraphita, 1835; Istoria măririi și decăderii lui César Birotteau, 1837; Casa Nucingen, 1838; Strălucirea și suferințele curtezanelor, 1839 – 1847; Țăranii, 1844.

Citate asemanatoare

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.